Ascultă Radio România Constanța Live

Tulcea importă un hobby: birdwatching la Caraorman

Tulcea importă un hobby: birdwatching la Caraorman
Foto: Manu

Publicat de Bogdan Comșa, 30 aprilie 2016, 14:50

Asociaţia ‘Ivan Patzaichin – Mila 23’ şi Societatea Ornitologică Română au inaugurat săptămâna aceasta, la Caraorman, în Delta Dunării, noua infrastrutură de birdwatching – adică de observare a păsărilor, de la primul Sanctuar al Păsărilor din România.

Sanctuarul Păsărilor de la Caraorman este o fostă incintă piscicolă, aflată în proprietatea Institutului Naţional de Cercetări Delta Dunării (INCDD) şi pe care o administrează Societatea Ornitologică Română.

‘Noi am preluat acest spaţiu şi am făcut din el o destinaţie pentru toţi cei care iubesc păsările şi Delta Dunării. Acum, prin acest proiect, au sporit dotările. Avem două observatoare ornitologice, nu unul, deci e mai bine pentru turişti. Avem trei platforme de cuibărit, nu doar două, deci e mai bine pentru păsări. Avem hide-uri mobil şi fix pentru fotografii de wildlife, ceea ce până acum nu exista. Avem un mic spaţiu de camping dotat cu umbrar, ceaun, strictul necesar pentru pasionaţii de ecoturism şi de birdwatching’ a spus Valentin Marin de la Societatea Ornitologică Română (SOR).

Sanctuarul Păsărilor din Caraorman este un spaţiu dedicat în exclusivitate păsărilor. Incinta este gândită ca un loc în care influenţa umană să fie minimă, iar păsările să beneficieze de condiţii ideale pentru cuibărit, pentru hrănire şi înnoptare. Aici nu se vânează şi nici nu se pescuieşte – tot peştele din bazine le aparţine păsărilor ca sursă de hrană.

Sanctuarul Păsărilor este dedicat şi turiştilor care ştiu să se bucure de natură fără să deranjeze: birdwatcheri care folosesc luneta şi binoclul pentru a face observaţii, precum şi fotografii de natură care folosesc aparatură performantă, fără a se apropia şi incomodă păsările. De exemplu, dacă o pasăre se sperie, pleacă de pe cuib, iar ciorile profită imediat de absenţa părinţilor şi fură ouăle.

Proiectul Crişan + Caraorman + Mila 23: Ecoturism pentru viitor este finanţat cu suma de 142.909,02 Euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, şi deşi este localizat în principal în triunghiul Crişan – Caraorman – Mila 23, activităţile pe care le propune pot reprezenta soluţii de dezvoltare durabilă pentru întreaga Deltă.

Proiectul este realizat de Asociaţia ‘Ivan Patzaichin – Mila 23’ în parteneriat cu Societatea Ornitologică Română (SOR), şi se bucură de sprijinul unor parteneri strategici relevanţi: Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Primăria Crişan, Asociaţia de Ecoturism din România, Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea.

FOTO: Municipiul TULCEA – Accident rutier grav. O persoană a fost încarcerată
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 16:10

FOTO: Municipiul TULCEA – Accident rutier grav. O persoană a fost încarcerată

Astăzi, 9 februarie, în jurul orei 15.30, pompierii militari din cadrul ISU Tulcea au fost solicitați să intervină în cazul producerii unui...

FOTO: Municipiul TULCEA – Accident rutier grav. O persoană a fost încarcerată
DIALOGURI LA ZI | Carmen Paraschivescu, psihoterapeut și expert tehnic judiciar, despre Legea femicidului
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 15:52

DIALOGURI LA ZI | Carmen Paraschivescu, psihoterapeut și expert tehnic judiciar, despre Legea femicidului

Senatul a adoptat la începutul lunii februarie proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced....

DIALOGURI LA ZI | Carmen Paraschivescu, psihoterapeut și expert tehnic judiciar, despre Legea femicidului
Un nou sistem de semaforizare, pus în funcțiune în apropierea Universității „Ovidius”
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 15:03

Un nou sistem de semaforizare, pus în funcțiune în apropierea Universității „Ovidius”

Un nou sistem de semaforizare a fost pus în funcțiune la trecerea de pietoni de pe bulevardul Aurel Vlaicu, la intersecția cu Aleea...

Un nou sistem de semaforizare, pus în funcțiune în apropierea Universității „Ovidius”
Ilie Bolojan: Ne-a împachetat realitatea; nu s-a inventat să corectezi asemenea deficite și toată lumea să fie fericită
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 14:47

Ilie Bolojan: Ne-a împachetat realitatea; nu s-a inventat să corectezi asemenea deficite și toată lumea să fie fericită

Premierul Ilie Bolojan a declarat marți că măsurile privind administrația locală ar fi trebuit adoptate mai din timp, astfel încât să existe...

Ilie Bolojan: Ne-a împachetat realitatea; nu s-a inventat să corectezi asemenea deficite și toată lumea să fie fericită
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 14:36

CONSTANȚA: Licitație cu succes! A fost stabilit cine va opera viitoarea cafenea/bistro din incinta Cazinoului

Cea de-a doua sesiune de licitație desfășurată de societatea Patrimoniu Constanța Litoral S.R.L. pentru operarea unei viitoare cafenele/bistro...

CONSTANȚA: Licitație cu succes! A fost stabilit cine va opera viitoarea cafenea/bistro din incinta Cazinoului
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 14:29

PE adoptă clauzele bilaterale la acordul UE-Mercosur pentru produsele agricole, menite să-i protejeze pe fermierii europeni

Eurodeputații au sprijinit marți, la Strasbourg, măsuri suplimentare de protecție pentru a preveni prejudicierea sectorului agricol european în...

PE adoptă clauzele bilaterale la acordul UE-Mercosur pentru produsele agricole, menite să-i protejeze pe fermierii europeni
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 14:25

CONSTANȚA: Un nou sens unic a fost instituit pe o stradă din oraș

De astăzi, un nou sens unic a fost instituit pe o stradă din municipiul Constanța. Autoritățile locale spun că în acest fel vor putea fi...

CONSTANȚA: Un nou sens unic a fost instituit pe o stradă din oraș
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 13:56

Protocol între DNA și MIPE – procurorii au acces direct la platforma de gestionare a proiectelor din fonduri europene

Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au semnat un protocol de colaborare în baza căruia...

Protocol între DNA și MIPE – procurorii au acces direct la platforma de gestionare a proiectelor din fonduri europene