Ascultă Radio România Constanța Live

UPDATE – CONSTANȚA: Braconieri turci, capturați în Marea Neagră, la pescuit de calcan

UPDATE – CONSTANȚA: Braconieri turci, capturați în Marea Neagră, la pescuit de calcan

Publicat de Bogdan Comșa, 18 aprilie 2016, 14:18 / actualizat: 19 aprilie 2016, 7:34

UPDATE: Conform reprezentanților Gărzii de Coastă, după control, au fost descoperite la bordul pescadorului sub pavilion Turcia, escortat în Dana 0 de la Grupul de Nave Constanța, un număr de 16 plase tip setca a 80 metri lungime fiecare (aprox 1.280 metri), precum și 80 ligheane goale fără captură de pește.

În Marea Neagră, la cercetarea în comun cu ANPA, a zonei în care a fost identificat pescadorul, a mai fost găsită o plasă tip setca în lungime de 1.200 metri fără captură de pește în ea.

–––––––––––-

Două nave din cadrul Gărzii de Coastă au identificat pe Marea Neagră, în baza datelor puse la dispoziţie de lucrătorii SCOMAR, două pescadoare turceşti aflate la braconat în Zona Economică Exclusivă a României.

Unul dintre pescadoare, cu 9 cetăţeni turci la bord, a fost reţinut şi condus pentru cercetări la sediul Grupului de Nave Constanţa, iar cel de-al doilea, care nu s-a supus somaţiilor legale ale poliţiştilor de frontieră de pe nava MAI 0201 „Ştefan cel Mare”, a fost urmărit şi escortat până în apele internaţionale, unde a fost predat autorităţilor de frontieră din Turcia, conform Memorandumului Forumului de Cooperare la Marea Neagră.

braconier calcan 1

braconieri calcan marea neagra 2

braconieri calcan marea neagra 3

braconieri calcan marea neagra

► În data de 17.04.2016, în jurul orei 21.35, în baza informaţiilor obţinute de lucrătorii SCOMAR, nava MAI 2113 model Bigliani din cadrul Grupului de Nave Constanţa, aflată în misiune de supraveghere şi patrulare pe Marea Neagră, a identificat, la aproximativ 54 de mile marine travers de municipiul Constanţa, o ambarcaţiune suspectă de activităţi de pescuit ilegal în Zona Economică Exclusivă a României.

Ţinta s-a dovedit a fi un pescador turcesc, fără nicio inscripţie pe bordaj, care s-a supus somaţiilor legale iniţiate de nava Gărzii de Coastă şi a fost escortat, începând cu ora 23.20, la Grupul de Nave Constanţa, pentru efectuarea cercetărilor specifice.

În data de 18.04.2016, în jurul orei 07.00, pescadorul turcesc, escortat de nava MAI 2113, a ajuns în siguranţă în Dana 0 a Portului Constanţa.

La bordul pescadorului au fost descoperite zeci de plase de pescuit, iar cele 9 persoane aflate pe nava, toţi cetăţeni turci, au recunoscut că au folosit plasele pentru activităţi de pescuit pe Marea Neagră.

Din declaraţiile comandantului a rezultat faptul că pescadorul este înregistrat în Turcia.
Poliţiştii de frontieră constănţeni, alături de reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, au început cercetările pentru a stabili măsurile legale ce se impun.

► În data de 16.04.2016, în jurul orei 00.50, nava MAI 0201 OPV „Ştefan cel Mare” din cadrul Grupului de Nave Constanţa, aflată de asemenea în misiune de supraveghere şi patrulare pe Marea Neagră, a observat o ambarcaţiune suspectă la aproximativ 53 de mile marine travers de localitatea Costineşti din judeţul Constanţa.

Ambarcaţiunea, cu 9 persoane la bord, s-a dovedit a fi un pescador sub pavilion Turcia, cu inscripţia pe bordaj „BUGRA 4”, care, la vederea navei Poliţiei de Frontieră Române, a stins luminile, a tăiat plasele de pescuit şi a pornit în viteză pentru a scăpa de urmărire.

Imediat, comandantul navei MAI 0201 a dispus efectuarea somaţiilor legale (vizuale, acustice şi optice), luând legătura în canalul 16 VHF internaţional şi prin Codul Morse pentru a determina pescadorul turcesc să oprească pentru a permite operaţiunea de abordaj şi control conform procedurilor legale.

Conform Memorandumului Forumului de Cooperare la Marea Neagră, reprezentanţii Gărzii de Coastă au informat autorităţile de frontieră din R. Bulgaria şi R. Turcia, pentru a stabili în comun modul de acţiune în astfel de cazuri.

Garda de Coastă Turcă a decis să trimită în interceptare o navă militară proprie care a reuşit să preia, în jurul orei 13.45, la aproximativ 95 mile marine de localitatea Burgas din R. Bulgaria, pescadorul „BUGRA 4” care fusese escortat pe toată perioada de nava Gărzii de Coastă din România, după obţinerea acordului Poliţiei de Frontieră din R. Bulgaria.

Autorităţile turce au informat că, la controlul preliminar al pescadorului au fost descoperite aproximativ 350–400 kilograme de peşte din specia calcan în stare proaspătă şi un număr de 40 de plase de pescuit tip setcă în lungime de aproximativ 2.000 de metri.

Poliţiştii de frontieră constănţeni au întocmit în cauză lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „pescuit comercial fără licenţă sau autorizaţie de pescuit”, „pescuit în perioada de prohibiţie”, „transportul peştelui fără documente legale” şi „folosirea de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit comercial”, fapte prevăzute şi sancţionate de O.U.G. 23/2008. Cercetările vor fi continuate de un procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:19

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol

Duminică, 8 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la aproximativ 30 de...

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:02

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni

Polițiștii constănțeni s-au aflat la datorie pe șoselele din județ și în acest weekend. Sâmbătă dimineață, polițiștii din cadrul...

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 14:04

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători

La Constanța a început montarea luminițelor de sărbători. Până acum au fost montate instalații pe bulevardul Aurel Vlaicu, între cartierele...

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 13:28

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare

Polițiștii Secției 2 din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați sâmbătă de trei persoane cu privire la profanarea unor...

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:58

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea

Cea mai mică temperatură din țară duminică dimineață s-a înregistrat la stația meteorologică Miercurea-Ciuc, de -10,5 grade Celsius, sub...

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:21

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni

SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a atins astăzi, duminică, 8 noiembrie 2026, la ora 10.07, puterea nominală, după...

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:48

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori

Elevii români au obţinut două medalii de aur, două de argint şi una de bronz la cea de-a V-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie...

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:21

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică

Federația Română de Handbal organizează duminică, 8 noiembrie 2026, de la ora 20.00, la Sala Polivalenta Tulcea „Danubius Arena”, partida...

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică