Ascultă Radio România Constanța Live

Turiștii care vor în sudul litoralului pot sta liniștiți. Podul de la Agigea va fi deschis de Paște

Turiștii care vor în sudul litoralului pot sta liniștiți. Podul de la Agigea va fi deschis de Paște

Publicat de Adrian Băncilă, 14 aprilie 2016, 14:10

Prefectul județului Constanța, Adrian Nicolaescu a precizat, în privința podului de la Agigea, că abia după sărbătorile pascale se va lua o decizie privind închiderea și continuarea lucrărilor de reparație.

„Până după sărbători va fi această restricție. După sărbători vor lua o decizie dacă podul intră în reparație sau nu“, a precizat prefectul.

 

Adrian Nicolaescu, a declarat, astăzi, că a solicitat sprijinul Ministrului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, Violeta Alexandru, în problema spitalului regional și a laboratorului de radioterapie, a podului de la Agigea și a restituirii proprietății.

Nicolaescu a susținut totodată că vrea o lămurire în privința serviciilor deconcentrate dar și că vrea o listă a acestor servicii.

„Este o problemă reală. Sunt deconcentrate care s-au mutat cu sediul la Galați. Este greu pentru noi, pentru mine cel puțin, ca prefect, să lucrez în felul acesta. Poate se va găsi o soluție, n-o știu acum, dar argumente am! Vom găsi o cale să fie mult mai rapidă soluționarea problemelor cu care ne confruntăm!“

Totodată, reprezentantul Guvernului în teritoriu solicită un control la Spitalul Județean Constanța în problema laboratorului de radioterapie:

„Am solicitat sprijin de specialitate și ne dorim să se clarifice situația pentru ca bolnavii de cancer să nu mai fie purtați de mașină la București, la Galați, pentru că avem cazuri grave. După control vom ști care sunt cauzele și ce măsuri se vor dispune, pentru că e o problemă în domeniul de specialitate“, a spus Nicolaescu.

 

Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 17:46

Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu

Astăzi, Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, însoțit de atașatul pentru apărare al SUA, colonelul Robert Kammerer, de...

Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu
FOTO CONSTANȚA: Control în târgul de pe Varianta Ovidiu. Sute de kilograme de produse, confiscate
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 17:07

FOTO CONSTANȚA: Control în târgul de pe Varianta Ovidiu. Sute de kilograme de produse, confiscate

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Constanța,...

FOTO CONSTANȚA: Control în târgul de pe Varianta Ovidiu. Sute de kilograme de produse, confiscate
FOTO TULCEA: Garda de Mediu a confiscat 500 de kilograme de somn, importat din Italia
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 16:43

FOTO TULCEA: Garda de Mediu a confiscat 500 de kilograme de somn, importat din Italia

În data de 01.04.2026, în cadrul unei acțiuni desfășurate împreună cu reprezentanții IPJ Tulcea, la punctul fix de control din localitatea...

FOTO TULCEA: Garda de Mediu a confiscat 500 de kilograme de somn, importat din Italia
Escală în portul Constanța a navei de pasageri River Adagio
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 16:24

Escală în portul Constanța a navei de pasageri River Adagio

Nava fluvială de pasageri River Adagio, sub pavilion Malta, a ajuns astăzi în portul Constanța, informează APMC. După escale la Budapesta, Novi...

Escală în portul Constanța a navei de pasageri River Adagio
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 16:19

TULCEA: O nouă o acțiune de îndepărtare a materialului lemnos de pe canalele Deltei Dunării

Astăzi, 1 aprilie, inspectorii ecologi din cadrul Serviciului de Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică Murighiol – Sf. Gheorghe au...

TULCEA: O nouă o acțiune de îndepărtare a materialului lemnos de pe canalele Deltei Dunării
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 15:40

Ziua porților deschise la Gruparea de Jandarmi Mobilă CONSTANȚA

În cadrul activităților dedicate împlinirii a 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, vineri, 03 aprilie, începând cu ora 10:00,...

Ziua porților deschise la Gruparea de Jandarmi Mobilă CONSTANȚA
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 15:05

Locatarii din zona Abator anunță organizarea unui protest

Astăzi, la instanță, sâmbătă, la protest! Zeci de locatari ai blocurilor în fața cărora se construiește o parcare au venit, astăzi, la...

Locatarii din zona Abator anunță organizarea unui protest
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 14:31

INCDM „Grigore Antipa”: Nu există risc radiologic pe platforma românească a Mării Negre

Cercetători ai Departamentului de Oceanografie și Inginerie Costieră din cadrul INCDM „Grigore Antipa” — CSII Maria-Emanuela Mihailov,...

INCDM „Grigore Antipa”: Nu există risc radiologic pe platforma românească a Mării Negre