Ascultă Radio România Constanța Live

Trei tenismene din România sunt pe tabloul principal la Charleston

Trei tenismene din România sunt pe tabloul principal la Charleston

Publicat de Claudiu Dobrescu, 4 aprilie 2016, 07:57

România are trei jucătoare de tenis pe tabloul principal al turneului WTA de la Charleston (Carolina de Sud), după ce Patricia Țig s-a calificat alături de Irina Begu și de Alexandra Dulgheru.
Patricia Țig (21 de ani, locul 129 WTA) a fost învinsă în ultimul tur al calificărilor de olandeza Lesley Kerkhove (24 ani, 190 WTA), cu 1-6, 6-3, 6-4.

Irina Begu și Alexandra Dulgheru trebuiau să fie adversare în primul tur, dar retragerile sârboaicei Jelena Jankovic și cehoaicei Petra Cetkovska au schimbat tabloul de simplu.

Irina Begu (25 de ani, locul 35 WTA), cap de serie numărul 13, va juca în runda inaugurală cu Caroline Garcia (Franța), jucătoare de 22 de ani, aflată pe locul 48 în lume. Begu și Garcia s-au înfruntat de două ori, la același turneu, în același an, împărțindu-și victoriile. În 2014, românca a învins în ultimul tur al calificărilor la New Haven, cu 6-4, 5-7, 7-6 (5), iar Garcia și-a luat revanșa în primul tur al tabloului principal, cu 7-6 (4), 7-6 (4).

Alexandra Dulgheru (26 de ani, locul 91 WTA) va juca în primul tur cu Eugenie Bouchard (22 de ani,locul 45 WTA), pe care a învins-o în meciul de Fed Cup cu Canada, de anul trecut, de la Montreal, cu 6-4, 6-4.

Patricia Țig o va înfrunta pe germanca Laura Siegemund (28 de ani, locul 75 WTA).
La dublu feminin, Raluca Olaru va face pereche cu Lara Arruabarrena (Spania).

Adversarele lor în primul tur sunt americancele Raquel Atawo și Abigail Spears, favoritele numărul patru în turneu.

AUDIO | OVIDIO – Running for Peace Constanța 2026 a avut loc în stațiunea Mamaia
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 14:18

AUDIO | OVIDIO – Running for Peace Constanța 2026 a avut loc în stațiunea Mamaia

Stațiunea Mamaia a găzduit astăzi OVIDIO – Running for Peace Constanța 2026. A fost o invitație la mișcare și la un stil de viață...

AUDIO | OVIDIO – Running for Peace Constanța 2026 a avut loc în stațiunea Mamaia
Farul Constanța întâlnește Oțelul Galați într-un meci din cadrul Superligii – ediția 2026-2027. Partida, suprevegheată de jandarmi
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:30

Farul Constanța întâlnește Oțelul Galați într-un meci din cadrul Superligii – ediția 2026-2027. Partida, suprevegheată de jandarmi

Duminică, 25 octombrie a.c, începând cu ora 16:00, pe Stadionul Central al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” din Ovidiu, va avea loc partida...

Farul Constanța întâlnește Oțelul Galați într-un meci din cadrul Superligii – ediția 2026-2027. Partida, suprevegheată de jandarmi
Gimnastică artistică: Americanca Skye Blakely, noua campioană mondială la individual compus
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 09:45

Gimnastică artistică: Americanca Skye Blakely, noua campioană mondială la individual compus

Americanca Skye Blakely a câștigat concursul individual compus feminin din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică, vineri seara la...

Gimnastică artistică: Americanca Skye Blakely, noua campioană mondială la individual compus
Handbaliștii de la CSM Constanța evoluează vineri la București
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 10:17

Handbaliștii de la CSM Constanța evoluează vineri la București

Într-o partidă contând pentru etapa a 6-a din Liga Zimbrilor la handbal masculin, CSM Constanța va întâlni în deplasare pe CSM București....

Handbaliștii de la CSM Constanța evoluează vineri la București
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 09:42

Cu mic, cu mare, CSM Constanța vă invită la mișcare!  

Sâmbătă, 24 octombrie, Clubul Sportiv Municipal Constanța sună adunarea în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia. Sub egida „Ovidio Running...

Cu mic, cu mare, CSM Constanța vă invită la mișcare!  
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 08:38

Aur și argint pentru pugiliștii de la CSM Constanța în finalele Campionatului Național

În Sala „Tomis” din Constanța s-au încheiat joi seară, meciurile din cadrul Campionatului Național de box pentru seniori U23. Cei...

Aur și argint pentru pugiliștii de la CSM Constanța în finalele Campionatului Național
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 08:20

Victorie în deplasare pentru Universitatea Craiova în Conference League

Universitatea Craiova a obţinut o victorie importantă, 3-1 (2-0) cu formaţia Inter Club d’Escaldes din Andorra, joi seara, pe Estadi de la...

Victorie în deplasare pentru Universitatea Craiova în Conference League
Sport joi, 22 octombrie 2026, 11:41

China a câştigat concursul feminin pe echipe la Mondialele de la Rotterdam

Echipa feminină de gimnastică artistică a Chinei a câştigat aurul la Campionatele Mondiale de la Rotterdam (Olanda), miercuri, devansându-le pe...

China a câştigat concursul feminin pe echipe la Mondialele de la Rotterdam