Ascultă Radio România Constanța Live

L.O.VE Marea Neagră – Laboratorul oceanografic pentru vacanțe

L.O.VE Marea Neagră – Laboratorul oceanografic pentru vacanțe

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 aprilie 2016, 21:00

Societatea de Explorări Oceanografice şi Protecţie a Mediului Marin Oceanic – Club lansează mâine proiectul „L.O.VE MAREA NEAGRĂ – LABORATORUL OCEANOGRAFIC PENTRU VACANȚE”.

Acesta are ca obiectiv principal cartarea habitatelor de interes comunitar din zona Constanței până la o adâncime de 5 metri în vederea: (1) realizării unui plan de management pentru speciile de faună și floră ce necesită o atenție deosebită din punct de vedere conservativ, (2) dezvoltării unor instrumente și metode educaționale pentru public.

În egală măsură, proiectul L.O.VE. Marea Neagră se adresează tinerilor din mediul liceal interesați de domeniul științelor naturii, cartografiei și specializărilor tehnice.

În cadrul acestui proiect, în urma unei campanii de informare desfășurată în liceele din Constanța (clasele a XI-a) și a unui concurs de fotografie, vom selecta un număr de 10 elevi care vor participa la un program de instruire și descoperire a modului de lucru al profesioniștilor din domeniile științelor naturii, scufundării autonome, cartografiei cu ajutorul echipamentelor și aplicațiilor profesionale, în teren.

Elevii participanți la concurs vor realiza fotografii ce vor prezenta flora și fauna din Marea Neagră și de pe malurile acesteia, precum și nevoia de a proteja biodiversitatea marină. Scopul acestui concurs este de a implica tânăra generație ca factor de acțiune și decizie ulterioară în protejarea habitatelor de importanță strategică europeană. Fotografiile participante vor fi încărcate pe o pagină web creată pe unul dintre cele mai utilizate portaluri de socializare, dedicată proiectului, de unde vor putea fi evaluate de un juriu alcătuit dintr-un reprezentant Oceanic-Club, un reprezentant OMV Petrom, un fotograf profesionist, un web-designer și un reprezentant mass-media.

Cei 10 câștigători vor participa la un amplu program de dezvoltare și formare de abilități și competențe în domenii precum scufundare autonomă, filmare și fotografie subacvatică și utilizare aplicații GIS pentru cartografie.

În cadrul cursurilor de scufundare autonomă, participanții vor deprinde tehnica selectării și operării echipamentului, efectele scufundării asupra corpului uman și informații generale despre mediul de scufundare local. La sfârșitul cursului, participanții vor obține brevetul de scafandrul autonom și vor putea face scufundări în condiții similare celor în care au urmat cursul.

Evenimentul va avea loc la Constanţa în data de 4 Aprilie 2016, începând cu orele 12:30, în sala de conferinţe a Hotelului GMG aflat pe Bulevardul Mamaia.

Escală în portul Constanța a navei de pasageri River Adagio
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 16:24

Escală în portul Constanța a navei de pasageri River Adagio

Nava fluvială de pasageri River Adagio, sub pavilion Malta, a ajuns astăzi în portul Constanța, informează APMC. După escale la Budapesta, Novi...

Escală în portul Constanța a navei de pasageri River Adagio
TULCEA: O nouă o acțiune de îndepărtare a materialului lemnos de pe canalele Deltei Dunării
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 16:19

TULCEA: O nouă o acțiune de îndepărtare a materialului lemnos de pe canalele Deltei Dunării

Astăzi, 1 aprilie, inspectorii ecologi din cadrul Serviciului de Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică Murighiol – Sf. Gheorghe au...

TULCEA: O nouă o acțiune de îndepărtare a materialului lemnos de pe canalele Deltei Dunării
Ziua porților deschise la Gruparea de Jandarmi Mobilă CONSTANȚA
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 15:40

Ziua porților deschise la Gruparea de Jandarmi Mobilă CONSTANȚA

În cadrul activităților dedicate împlinirii a 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, vineri, 03 aprilie, începând cu ora 10:00,...

Ziua porților deschise la Gruparea de Jandarmi Mobilă CONSTANȚA
Locatarii din zona Abator anunță organizarea unui protest
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 15:05

Locatarii din zona Abator anunță organizarea unui protest

Astăzi, la instanță, sâmbătă, la protest! Zeci de locatari ai blocurilor în fața cărora se construiește o parcare au venit, astăzi, la...

Locatarii din zona Abator anunță organizarea unui protest
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 14:31

INCDM „Grigore Antipa”: Nu există risc radiologic pe platforma românească a Mării Negre

Cercetători ai Departamentului de Oceanografie și Inginerie Costieră din cadrul INCDM „Grigore Antipa” — CSII Maria-Emanuela Mihailov,...

INCDM „Grigore Antipa”: Nu există risc radiologic pe platforma românească a Mării Negre
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 14:19

Biblioteca Județeană Constanța – activități culturale în luna aprilie

Biblioteca Județeană Constanța a anunțat că în luna aprilie va organiza următoarele activități culturale: 𝟏, 𝟐 ș𝐢 𝟑...

Biblioteca Județeană Constanța – activități culturale în luna aprilie
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 14:11

Peste 100 de subsectoare de plajă, scoase la licitație

Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) anunță organizarea a două etape de licitație public pentru închirierea unor bunuri...

Peste 100 de subsectoare de plajă, scoase la licitație
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 13:39

Guvernul a decis plafonarea adaosului comercial la pompă. Ce spun șoferii din Constanța

De astăzi a intrat în vigoare starea de criză pe piața carburanților. Guvernul a decis plafonarea adaosului comercial la pompă, iar reducerea...

Guvernul a decis plafonarea adaosului comercial la pompă. Ce spun șoferii din Constanța