Despre beneficii și onoare sau cum să practici noi metode de umilire

Publicat de , 1 aprilie 2016, 17:21

Se încheie o săptămână care începuse frumos din punct de vedere cultural. Marți, aula Bibliotecii Județene din Constanța devenise neîncăpătoare pentru o lansare de carte, nu de rețete culinare ci de literatură, ficțiune chiar, un roman minunat al autorului dobrogean Ovidiu Dunăreanu. A fost o după-amiază de grație, la care au fost prezenți tineri și seniori, s-a vorbit cu miez și înțelept, fără lungimi plictisitoare, cu comentarii pertinente dar și cu o anume căldură prietenească și m-am gândit că, iată, armonia se poate așterne peste noi, locuitorii acestui oraș.
Aici a venit și profesorul Gheorghe Dumitrașcu, salutat cu respect de multă lume, vizibil slăbit fizic, dar cu o forță interioară specială, care l-a făcut să urce cu efort dar și cu multă hotărâre scările bibliotecii, pentru a asista la evenimentul prietenului său.

”Mâine, la Primărie, va trebui să plec foarte devreme de acasă , pentru că îmi trebuie ceva timp să îl urc scările” spunea într-un grup restrâns Lavinia Dacia Dumitrașcu, fiica profesorului. ”Tata nu știe pentru ce mergem acolo”, a mai adăugat ea. Am aflat așa că, miercuri, la ședința de Consiliu Local, era trecută pe ordinea de zi propunerea de a fi făcut cetățean de onoare al orașului, alături de alți doi profesori: Adrian Bavaru și Victor Ciupină.
M-am bucurat pentru domnul Dumitrașcu și am promis că voi fi acolo, să îl salut, deși administrația locală nu este sectorul meu jurnalistic. Miercuri am ajuns mai devreme la sala ”Remus Opreanu”, l-am salutat pe dascăl, l-am rugat să imi spună la reportofon câteva cuvinte despre cum a pus umărul la înființarea Universității ”Ovidius” și am plecat pentru că aveam o emisiune de făcut.

La nici o oră, colega mea Dana Lebed mi-a trimis un mesaj stupefiant, pe care a fost nevoie să îl citesc de două ori ca să îl înțeleg… Profesorului Gheorghe Dumitrașcu i s-a respins candidatura.

De două zile curge multă cerneală pe acest subiect. Indignarea este mare, de la elev de liceu la profesor universitar, de la student la rectorul Universității ”Ovidius” prof. dr.Sorin Rugină, care a dat publicității o scrisoare deschisă din partea instituției, exprimându-și uluirea că a fost posibil un asemenea gest.

S-au făcut conferințe de presă, s-au dat declarații, consilieri de al căror nume nu prea am auzit până acum (nu mă preocupă politica, dar nici nu i-am întâlnit vreodată pe la vreo acțiune culturală) au evitat explicațiile.
Unii au încercat destul de neclar să dea lămuriri (suspiciunea privind rolul de informator al Securităţii, acuze demonatate de familie care a adus documente doveditoare de la Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității care arată că dl. Dumitrașcu nu a avut niciodată calitatea de lucrător sau colaborator al Securității). S-a mai spus ceva și despre opoziția la venirea regelui, în anii 90. Aici întreb: pe această temă nu s-a ajuns la o conciliere, în 2001?

Probabil că în câteva zile se va așterne tăcerea peste subiect, vin din urmă altele mai fierbinți.
Umilința la care a fost supus profesorul nu va fi uitată însă prea curând. E o umilință pe care ar trebui să o resimtă orice cetățean.

Și am să vă explic de ce:
În tumultul declarațiilor cred că s-a scăpat din vedere un lucru. Acordarea acestor titluri este o cutumă veche. Pe vremuri, cetățenii de onoare erau rari…
Wikipedia ne spune așa: ” Cetățean de Onoare este un titlu onorific acordat de autoritățile unei localități unei persoane a cărei activitate sau existență este legată în mod deosebit de viața localității sau pentru talentul și serviciile deosebite aduse de aceasta localității. De obicei, titlul se acordă unor personalități din domeniul culturii, artei, științei, învățământului sau sănătății, dar și unor sportivi și oameni de AFACERI.”

Și acum, vă rog pe dumneavoastră, cititorii acestui comentariu, să acordați câteva minute următorului exercițiu:
1.Căutați lista cu cetățeni de onoare ai Municipiului Constanța, din 1995 până astăzi.
2.Citiți cu atenție! Unele nume vă surprind?
3. Căutați de ce BENEFICII au avut parte cei care au primit acest titlul. Nu o să găsiți. Vă spun eu: nu s-a comentat, nu s-a afișat, dar până la un anumit moment, s-au primit 500 de m2 intravilan, în Constanța plus altele…

Ce beneficii sunt astăzi? Nu am putut afla cu certitudine, nu am găsit pe site-ul instituției, iar un telefon la doamna secretară a Primăriei nu ne-a lămurit deloc.

Uneori, atribuirea titlului de „Cetățean de onoare” rămâne, pentru cei care primesc această recunoaștere din partea autorităților locale, doar o inscriptie pe o diplomă. Fiecare consiliu local în parte conferă acest titlu potrivit unui regulament propriu. Ca urmare acesta diferă, de la o localitate la alta.

Însă mii de persoane au devenit, în ultimii 20 de ani cetățeni de onoare în localitățile patriei. Am spus persoane, pentru că, din punctul meu de vedere, personalități au fost puține, dar au fost mulți beneficiari…. Subiect interesant pentru orice cetățean, pentru că e vorba din nou de banul public.

La Constanța a fost o veritabilă perioadă de exuberanță a beneficiilor din onoare, iar unele nume de pe lista de cetățeni de onoare nu ne spun multora mai nimic.

Și așa, deodată, revin principiile…. Politice, desigur, ce v-ați închipuit??

Căci profesorul care a pus umărul la întemeierea centrului universitar de la Marea Neagră, , în 1990, este adus în sala de festivități, unde i se spune că nu este demn de acest titlul. De către cine???!!!! Sincer, nici nu mă interesează din ce partid fac parte cei care au votat…
Le recomand tuturor să privească încă o dată lista cetățenilor de onoare. Să o analizeze și, unde e cazul, să facă ”mea culpa”. Dar, cred că cer totuși prea mult…

Nu cred că acelora care votează în numele nostru, le tremură sufletul vreo secundă. Și acum și altă dată… Altfel, orașul acesta n-ar fi ajuns să arate ca după cutremur (moral și fizic). Un oraș în care și cladirile sunt umilite.

Și eu, în calitate de cetățean simplu, mă simt umilită. Dar am o consolare. Sunt într-o companie selectă.
Nu vă necăjiți, domnule profesor, Gheorghe Dumitrașcu! Ați făcut din nou istorie!

Steliana Bajdechi