Ascultă Radio România Constanța Live

Vreți să lucrați cu imigranții? MAI face angajări în mai multe județe

Vreți să lucrați cu imigranții? MAI face angajări în mai multe județe

Publicat de Bogdan Comșa, 31 martie 2016, 16:20

Inspectoratul General pentru Imigrări demarează, la 01 aprilie a.c., procedura de încadrare prin concurs a 30 de posturi vacante, la nivel naţional.

Dintre acestea, 10 posturi scoase la concurs se adresează persoanelor cărora le-au încetat raporturile de serviciu şi care îndeplinesc condiţiile legale în vederea reîncadrării în activitate.

Pentru celelalte 20 de funcţii poate candida orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Recrutarea şi încadrarea se vor efectua, pentru cele două categorii, în conformitate cu prevederile art.9 şi 10 din Legea 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului, coroborate cu alte reglementări legale în domeniu.

Posturile au fost alocate în urma analizării necesităţii operative de la nivelul structurilor centrale şi teritoriale, în vederea reducerii deficitului de personal.

Astfel, poliţiştii nou încadraţi vor lucra la structurile pentru imigrări din municipiul Bucureşti şi din judeţele Arad, Constanţa, Tulcea, Ilfov, Mureş, Vaslui, Maramureş, Bistriţa şi Suceava, la Centrul de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Arad şi la Centrele Regionale de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil de la Maramureş şi Rădăuţi (jud. Suceava).

Anunţurile de recrutare vor putea fi accesate, în perioada următoare, pe site-ul oficial al Inspectoratului General pentru Imigrări, la adresa www.igi.mai.gov.ro, secţiunea ‘Posturi Vacante’.

Informaţii suplimentare privind modalităţile de înscriere şi participare la concurs, condiţiile de recrutare, probele de selecţie, criteriile de departajare şi alte date importante pentru desfăşurarea în bune condiţii a recrutării şi încadrării candidaţilor vor putea fi obţinute de la structura de Resurse Umane a Inspectoratului General pentru Imigrări.

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 11:15

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub...

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat
Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:47

Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor

Statele Uniunii Europene au convenit vineri să menţină pragul actual de 3 ore pentru întârzierea zborurilor pentru compensare în următorul set...

Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor
Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:26

Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band

Asociaţia Clubul cu Dichis organizează Festivalul Internaţional Dichis’n’Blues, ajuns la cea de-a VII-a ediţie, la Somova, lângă...

Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band
INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:25

INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei

Zilele Europene ale Arheologiei sunt sărbătorite la Constanța, Cernavodă și Hârșova, evenimentele având ca scop promovarea patrimoniului...

INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 08:25

MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate

Ministerul Afacerilor Externe marchează 36 de ani de la Mineriada din iunie 1990 printr-o expoziţie de documente diplomatice recent declasificate....

MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 21:06

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 19:11

TULCEA: La Somova a început festivalul Dichis’n’Blues

Câteva sute de persoane sunt așteptate, începând de vineri după-amiază, la Somova, județul Tulcea, la o nouă ediție a festivalului...

TULCEA: La Somova a început festivalul Dichis’n’Blues
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 19:03

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați

La Tribunalul Constanța, a avut loc astăzi, un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva angajaților care au participat...

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați