Ascultă Radio România Constanța Live

Lia Olguța Vasilescu, reținută de DNA

Publicat de Adrian Băncilă, 30 martie 2016, 15:47

Redăm comunicatul Direcției Naționale Anticorupție:

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 martie 2016, a inculpatei:

VASILESCU LIA OLGUŢA, primar al municipiului Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

–        luare de mită (4 infracţiuni), 

–        folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (3 infracţiuni),

–        spălare de bani.

 De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 30 martie 2016, față de inculpații:

 PREDA RADU COSMIN, administratorul public al Craiovei, sub aspectul săvârșirii a două infracţiuni de complicitate la luare de mită,

POPESCU ELENA DANIELA, reprezentant al unei asociații non profit, sub aspectul săvârșirii a patru infracţiuni de complicitate la luare de mită.

 Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:

În cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de candidatul Vasilescu Lia Olguţa, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obţinerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influenţa pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic.

„Donațiile” respective, estimate la 135.907 euro, făcute în condițiile de mai sus, s-au concretizat atât în realizarea de materiale electorale, dar şi pentru organizarea unor spectacole în susţinerea campaniei inculpatei. Materialele respective au fost folosite de inculpată, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Într-un context diferit, în cursul anului 2014, inculpata Vasilescu Lia Olguţa a pretins şi primit de la mai mulți oameni de afaceri, pentru şi printr-o asociaţie non profit, cu titlu de mită, suma totală de 544.209, 33 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, în perioada respectivă, inculpata Vasilescu Lia Olguţa, direct sau prin intermediari, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a solicitat oamenilor de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova,  să efectueze sponsorizări către asociația reprezentată de inculpata Popescu Elena Daniela, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare a faţadelor unor clădiri din municipiul Craiova.

Oamenii de afaceri au acceptat solicitările formulate de inculpata Vasilescu Lia Olguţa în considerarea atribuţiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăţi în buna desfăşurare a contractelor, în efectuarea plăţilor şi în recepţionarea lucrărilor.

De asemenea, edilul a beneficiat în mod direct de avantaje nepatrimoniale constând în acumularea de capital electoral, aspecte invocate deja în spaţiul public într-o emisiune televizată din data de 02 martie 2016.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Preda Radu Cosmin și Popescu Elena Daniela trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemați,

  1. b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei,
  2. c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemați,
  3. d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare,
  4. e) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;
  5. f) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar,
  6. g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme

Inculpaților Preda Radu Cosmin și Popescu Elena Daniela li se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 31 martie 2016, inculpata Vasilescu Lia Olguţa urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.”

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:58

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural

Turismul rural traversează o perioadă dificilă. În prima jumătate a anului, sosirile în pensiunile agroturistice au scăzut cu aproape 14 la...

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:43

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni

Rectificări bugetare aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Dacă la nivel național se așteaptă instalarea...

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni