Ascultă Radio România Constanța Live

Când încep lucrările de reabilitare a Portului Tulcea?

Când încep lucrările de reabilitare a Portului Tulcea?

Publicat de , 27 martie 2016, 09:32

Contractul de asociere pentru reabilitarea Portului Tulcea şi a falezei este pe ultima sută de metri. Consiliul Judeţean, Primăria şi APDM Galaţi au căzut de acord în vederea încheierii unui parteneriat necesar pentru a putea atrage fonduri europene în vederea reabilitării falezei.

În ultimii ani s-a tot vorbit despre reabilitarea falezei, dar mai ales despre efortul în zadar al autorităţilor de a prelua administrarea ei. După ce s-au războit ani de zile cu APDM Galaţi, autorităţile par că au recurs la un armistiţiu.

Săptămâna trecută a avut loc o prima rundă de discuţii premergătoare semnării contractului de asociere dintre cele trei instituţii, care, până la semnare, trebuie să parcurgă o serie de paşi.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu consideră că aceasta este ultima şansă pentru a reabilita faleză cu fonduri asigurate de Intrumentul Teritorial de Investiţii.

Pe de altă parte, el a mai precizat că a primit asigurării de la APDM că ordinul de ministru care prevederea organizarea unei licitaţii pentru danele de acostare în port va fi suspendat.

Revenind la asociere, contextul în care vine aceasta nu este tocmai unul favorabil, patronatele din turism, operatarii şi armatorii portuari militând în continuare pentru preluarea portului.

Preşedintele Asociaţiei Operatorilor şi Armatorilor din portul Tulcea, Nicolae Chichi, care este, totodată, şi consilier judeţean a declarat în ultima şedinţă că nu va sprijini această asociere.

O nouă întâlnire pe tema acestei asocieri va avea loc zilele următoare.

Peste 100 de subsectoare de plajă, scoase la licitație
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 14:11

Peste 100 de subsectoare de plajă, scoase la licitație

Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) anunță organizarea a două etape de licitație public pentru închirierea unor bunuri...

Peste 100 de subsectoare de plajă, scoase la licitație
Guvernul a decis plafonarea adaosului comercial la pompă. Ce spun șoferii din Constanța
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 13:39

Guvernul a decis plafonarea adaosului comercial la pompă. Ce spun șoferii din Constanța

De astăzi a intrat în vigoare starea de criză pe piața carburanților. Guvernul a decis plafonarea adaosului comercial la pompă, iar reducerea...

Guvernul a decis plafonarea adaosului comercial la pompă. Ce spun șoferii din Constanța
sedinta online Consiliu Local Constanta - foto - captura
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:43

În ce condiții pot interveni constănțenii în ședințele Consiliului Local Municipal Constanța

Constănțenii pot să intervină în ședințele Consiliului Local Municipal Constanța, chiar dacă acestea se desfășoară, cu mici excepții,...

În ce condiții pot interveni constănțenii în ședințele Consiliului Local Municipal Constanța
AUDIO | Lucrările de modernizare la Halta Neptun și Halta Costinești Tabără au fost prelungite până la 31 mai
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:35

AUDIO | Lucrările de modernizare la Halta Neptun și Halta Costinești Tabără au fost prelungite până la 31 mai

Lucrările de modernizare  și reabilitare a stațiilor  Costinești Tabără și Neptun Haltă, de pe linia feroviară Constanța – Mangalia,...

AUDIO | Lucrările de modernizare la Halta Neptun și Halta Costinești Tabără au fost prelungite până la 31 mai
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:32

Donald Trump a declarat unei publicații britanice că se gândește serios să retragă SUA din NATO

Președintele american Donald Trump a declarat că ia în considerare în mod serios să retragă SUA din NATO, după ce aliații nu au susținut...

Donald Trump a declarat unei publicații britanice că se gândește serios să retragă SUA din NATO
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:16

Calendar istoric MINAC: 1 aprilie – Descoperirea Tezaurului de Sculpturi de la Tomis

Ziua de 1 Aprilie are o însemnătate aparte pentru Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în această zi a anului 1962 a fost...

Calendar istoric MINAC: 1 aprilie – Descoperirea Tezaurului de Sculpturi de la Tomis
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:00

DNSC: Românii, vizați un nou val de fraudă online care folosește imaginea presei și a persoanelor publice

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliția Română, Asociația Română a Băncilor (ARB) și Mastercard avertizează, prin...

DNSC: Românii, vizați un nou val de fraudă online care folosește imaginea presei și a persoanelor publice
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 11:57

Laurențiu Gobeajă, președintele Sindicatului Liber Navalistul: “Plata salariilor restante este un prim pas spre normalitate”

Laurențiu Gobeajă, președintele Sindicatului Liber Navalistul a declarat că referitor la ședința extraordinară de Guvern de ieri, în care s-a...

Laurențiu Gobeajă, președintele Sindicatului Liber Navalistul: “Plata salariilor restante este un prim pas spre normalitate”