Ascultă Radio România Constanța Live

Viciu interzis peste doar 4 zile! Află cine te poate sancţiona dacă fumezi în spaţiile publice închise!

Viciu interzis peste doar 4 zile! Află cine te poate sancţiona dacă fumezi în spaţiile publice închise!

Publicat de valentin.lungeanu, 12 martie 2016, 14:53

Au mai rămas doar patru zile până când Legea antifumat va intra în vigoare.

Potrivit actului normativ, fumatul va fi interzis în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun, dar şi în locurile de joacă pentru copiii.

Cine nu respectă aceste dispoziţii riscă amenzi usturătoare sau chiar închiderea activităţii, în cazul agenţilor economici.

Astfel, cine este prins fumând într-un spaţiu public închis, aşa cum este el definit de lege, poate fi amendat cu o sumă cuprinsă între 100 şi 500 de lei, în cazul persoanelor fizice. În ceea ce priveşte persoanele juridice, amenda pleacă de la 5000 de lei la prima abatere şi poate ajunge la 15.000 de lei şi închiderea activităţii în cazul unei noi abateri.

Potrivit  normelor de aplicare, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către:

– ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române;

– ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră;

– personalul din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă;

– ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române.

Rezultatele unui sondaj Eurobarometru din martie 2009 arăta că 84 % din cetățenii UE preferau ca fumatul să fie interzis în birouri şi la locurile de muncă situate în interior, 79 % ca acesta să fie interzis în restaurante, iar 61 % doreau ca şi barurile și cafenelele să interzică fumatul în interior.

În prezent cele mai stricte norme antifumat se aplică în Irlanda, Regatul Unit, Grecia, Bulgaria, Malta, Spania și Ungaria. Aceste țări au interzis total fumatul în spații publice închise, în mijloacele de transport în comun și la serviciu (cu doar câteva mici excepții).

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 11:15

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub...

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat
Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:47

Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor

Statele Uniunii Europene au convenit vineri să menţină pragul actual de 3 ore pentru întârzierea zborurilor pentru compensare în următorul set...

Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor
Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:26

Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band

Asociaţia Clubul cu Dichis organizează Festivalul Internaţional Dichis’n’Blues, ajuns la cea de-a VII-a ediţie, la Somova, lângă...

Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band
INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:25

INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei

Zilele Europene ale Arheologiei sunt sărbătorite la Constanța, Cernavodă și Hârșova, evenimentele având ca scop promovarea patrimoniului...

INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 08:25

MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate

Ministerul Afacerilor Externe marchează 36 de ani de la Mineriada din iunie 1990 printr-o expoziţie de documente diplomatice recent declasificate....

MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 21:06

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 19:11

TULCEA: La Somova a început festivalul Dichis’n’Blues

Câteva sute de persoane sunt așteptate, începând de vineri după-amiază, la Somova, județul Tulcea, la o nouă ediție a festivalului...

TULCEA: La Somova a început festivalul Dichis’n’Blues
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 19:03

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați

La Tribunalul Constanța, a avut loc astăzi, un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva angajaților care au participat...

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați