Pe scurt despre…”Șobolanul rege”
Publicat de , 22 februarie 2016, 13:02
Așteptată cu multă nerăbdare, piesa lui Matei Vișniec, ”Șobolanul rege”, premieră națională, a ridicat sala în picioare, dar și i-a determinat pe unii spectatori să părăsească sala, înainte de final. De ce? Pentru că scrierile lui Vișniec provoacă sentimente contradictorii și determină atitudini hotărâte. Oricum, nu e deloc divertisment facil, dramaturgul abordează problematici grave: război, foamete, molime sau consumerism, manipulare, decadență și derivele mijlocelor de comunicare. Limbajul este și el eclectic: când sofisticat, când vulgar, cu multe metafore, așadar trebuie să fii foarte atent la text.
Spectacolul ”Șobolanul rege” aduce în discuție toate aceste teme enunțate mai sus, a violenței și a manipulării mediatice în primul rând. E ca și cum am privi Apocalipsa în fiecare zi. Nu e ușor. Nimic nu e luminos în piesă, două clanuri rivale care se luptă, un lider proxenet, crud și criminal, un jurnalist (francez) care nu mai înțelege rostul meseriei sale și dorește să fie înmormântat la cimitirul din Săpânța, când va trece la cele veșnice, prostituate și femei soldat, un preot care sfințește până și armele de luptă pentru a-i face pe plac liderului suprem, profesorul orb neputincios, care cade sub loviturile înjurăturilor foștilor săi discipoli, toate aceste personaje au fost amalgamate într-o lume fantastică, dominată de șobolanii uriași care au misiunea să facă multă curățenie. Și, mai presus de toate, un public avid de știri morbide și de seriale inepte, care nu spun nimic, care nu lasă nicio amintire durabilă…
Pregătită pentru Festivalul de Teatru de la Avignon, piesa este o parabolă a societății globalizante de astăzi, iar dramaturgul avertizează: există o tendință de spălare a creierelor, în acest consumism invaziv în sufletele noastre, există o tendință de manipulare și control la scară planetară. Tot ceea ce se servește este superficial, rapid, lipsit de sentimente. Cei care ne conduc se ”șobolanizează” , ”fără a prinde chiar de veste”, vorba poetului…
Sunt însă plini de importanța lor, de ”menirea” de a conduce lumea…
În general, publicul din Estul Europei îngurgitează mai greu astfel de mesaje, prea e proaspătă amintirea totalitarismului și a tezelor comuniste de uniformizare, trăite pe viu. Mai puțini sunt dispuși să asiste la reprezentații în care totul e putred și umanitatea e aruncată în aer de grenade de toate calibrele… În schimb, în Vest, piesele acestea au succes mare la publicul care privește oarecum detașat… Prea detașat, avertizează autorul, căci, din păcate, vesticii nu înțeleg că grenadele acestea stau gata să explodeze chiar în curtea lor…
Regizorul Radu Dinulescu a sugerat clar, prin efecte tehnice de ultimă oră (proiecții video, transmisii on-line, jocuri de lumini, efecte sonore) această umanitate care se prăbușește sub ochii indiferenți ai noștri.
O performanță deci, a Teatrului de Stat din Constanța, de la care așteptăm lucruri bune, montări mai multe și diverse ca gen. Actorii: Iulian Enache, Remus Archip, Maria Lupu, Marian Adochiţei, Mihai Sorin Vasilescu, Andrei Cantaragiu, Adrian Dumitrescu, Mirela Pană,Georgiana Mazilescu, Ana Maria Ştefan au conturat cu talent o lume decadentă. Scenografia semnată de Sanda Mitache, muzica lui Mihnea Brumariu și montajul video al lui Alexandru Bibere ne-au pus față în față cu peisajul necosmetizat al societății contemporane.
Întrebarea este dacă există soluții. La final, dramaturgul nu le oferă. Ne trimite doar cu gândul la simbolul cimitirului de la Săpânța. Pe care, totuși, fatalmente, nu toți îl înțeleg și nu toți îl apreciază. Căci, de fapt, acolo, în moarte, e punctul terminus al drumului prin lume…
Steliana Bajdechi
