Ascultă Radio România Constanța Live

Divergențe între PSD și PNL pe tema modificării legii Radioului și Televiziunii Publice

Divergențe între PSD și PNL pe tema modificării legii Radioului și Televiziunii Publice

Publicat de Bogdan Comșa, 20 februarie 2016, 21:14

Partidul Național Liberal anunță că se opune inițiativei PSD de modificare a legii 41 din 1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune.

Anunțul a fost făcut sâmbătă de copreședintele PNL Alina Gorghiu.

Aceasta, citată de Agerpres, a declarat că inițiativa senatorului PSD Georgică Severin este „un demers făcut în Parlament fără nicio colaborare cu alte partide, fără nicio consultare cu experți în domeniu”.

Liderul PNL mai spune că inițiativa servește exclusiv interesele PSD și nu pe cele ale Televiziunii Publice sau postului de Radio Public.

Gorghiu a adăugat că situația va fi discutată luni, în Comisia de unificare a PNL, iar partidul va înainta o propunere grupurilor parlamentare și prim-ministrului.

Senatorul social-democrat Georgică Severin își argumenetază demersul pornind de la situația dificilă a Televiziunii Publice. Parlamentarul crede că la baza acestei situații stă modelul defectuos de organizare a celor două instituții, în care funcțiile de conducere deliberativă și executivă nu sunt separate.

”Situaţia deosebit de dificilă, în primul rând din punct de vedere financiar, în care se găseşte Societatea Română de Televiziune nu mai reprezintă pentru nimeni un secret. Dezechilibrul dintre venituri şi cheltuieli s-a mărit an de an, ajungându-se de la 17,1 milioane de lei pierdere financiară în anul 2006 până la 696,3 milioane de lei pierdere financiară la sfârşitul anului 2014 (data ultimului bilanţ contabil oficial). Evident, aceste pierderi uriaşe au avut şi câteva cauze obiective, dar în cea mai mare parte au fost imputate unui management defectuos al Televiziunii Naţionale.

Imputările, succesive în timp, au condus, de fiecare dată, la demiterea întregului consiliu de administraţie al instituţiei. S-a putut crea inclusiv un cerc vicios, în care instabilitatea conducerii a fost adesea invocată drept argument pentru lipsa de eficienţă managerială, lipsă de eficienţă care a condus, în cele din urmă, la schimbarea managementului.

Toate acestea doar pentru că modelul clasic al oricărei organizaţii, inclusiv economice, în care conducerea executivă este net diferenţiată de cea deliberativă, nu a fost urmat în cazul instituţiilor media naţionale, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune.

Există, în momentul de faţă, câte un preşedinte – director general, care, pe de o parte, prezidează consiliul de administraţie, organismul care ia cele mai importante hotărâri privitoare la funcţionarea societăţii şi controlează modul în care conducerea executivă le pune în aplicare şi, pe de altă parte, este tocmai cel care pune în aplicare aceste hotărâri. În aceste condiţii, pe de o parte, managementul executiv al SRR şi, respectiv, al SRTv este aproape imposibil de responsabilizat de către consiliul de administraţie, iar, pe de altă parte, în condiţiile Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, consiliul de administraţie este pedepsit in corpore şi nediferenţiat, împreună cu directorul general, vârful managementului executiv, în cazul funcţionării necorespunzătoare a instituţiei, prin demiterea consecutivă respingerii de către Parlament a raportului de activitate pe anul precedent.

Am gândit prezenta propunere legislativă tocmai pentru a curma această stare de lucruri perpetuată.” – se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Ca urmare, Georgică Severin propune, în principal, separarea celor două funcţii: cea de preşedinte al consiliului de administraţie de cea de director general. Directorul general urmează să fie selectat în urma unui concurs de proiecte de management şi, în cursul mandatului său de conducere, bine definit, va avea autonomie decizională, dar va da socoteală de buna administrare a societăţii în faţa consiliului de administraţie.

În cazul unui management defectuos flagrant, al neîndeplinirii indicatorilor de performanţă stabiliţi prin contractul de management, directorul general va putea fi schimbat din funcţie, prin votul consiliului de administraţie, înaintea de expirarea mandatului.

În mod analog, sunt prevăzute criterii profesionale şi incompatibilităţi pentru viitorii membri ai consiliilor de administraţie ale SRR şi SRTv, care ar trebui să ducă la creşterea eficienţei acestor structuri şi la diminuarea influenței clasei politice în desemnarea acestora, influenţă care a fost adesea incriminată de-a lungul timpului.

Astfel, membrii consiliului de administrație sunt obligați să renunțe la calitatea de membru de partid, sau, după caz, de membru în structurile de conducere ale organizațiilor sindicale, cu excepția celor doi reprezentanți ai personalului angajat al celor două societăți.

De asemenea, membrii consiliului de administrație nu pot avea calitatea de angajați ai SRR, respectiv ai SRTV, ei sau rudele lor până la gradul al II-lea inclusiv.

În plus, aceștia nu pot face parte din consiliul de administrație al unei societăți comerciale care are activitate în domeniul audiovizualului și nu pot participa la societăți comerciale cu care SRR sau SRTv întreține relații de afaceri sau are interese contrare.

Inițiatorul proiectului de lege s-a referit și la situațiile în care TVR, din cauza insuficienţei resurselor financiare, a fost în imposibilitatea de a transmite evenimente culturale şi sportive de interes public major, prejudiciindu-i pe plătitorii de taxă TV de un drept fundamental la informare.

Pentru remedierea acestei situaţii şi dată fiind precaritatea resurselor financiare ale SRTv, se propune instituirea posibilităţii ca achiziţia de licenţe, producţia şi difuzarea evenimentelor de importanţă majoră cu caracter cultural, artistic şi sportiv, interne sau internaţionale, să poată fi finanţată din fonduri alocate de la bugetul de stat.

MURFATLAR: Fabrica de cretă din localitate, sancționată de Garda de Mediu pentru poluare
Actualitate luni, 1 septembrie 2025, 10:51

MURFATLAR: Fabrica de cretă din localitate, sancționată de Garda de Mediu pentru poluare

Primăria din Murfatlar a sesizat autoritățile de mediu despre faptul că localitatea este poluată cu praf de cretă de la fabrica din vecinătate...

MURFATLAR: Fabrica de cretă din localitate, sancționată de Garda de Mediu pentru poluare
CONSTANȚA: Școli în șantier, întrebări fără răspuns pentru părinți și elevi, la doar o săptămână de primul clopoțel
Actualitate luni, 1 septembrie 2025, 10:42

CONSTANȚA: Școli în șantier, întrebări fără răspuns pentru părinți și elevi, la doar o săptămână de primul clopoțel

Peste exact o săptămână, va suna clopoțelul de început de an școlar, dar mulți constănțeni nu știu unde vor învăța copiii din cele...

CONSTANȚA: Școli în șantier, întrebări fără răspuns pentru părinți și elevi, la doar o săptămână de primul clopoțel
Șefa Comisiei Europene, vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu și în Portul Militar Constanța
Actualitate luni, 1 septembrie 2025, 09:51

Șefa Comisiei Europene, vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu și în Portul Militar Constanța

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sosește, luni după-amiază, într-o vizită în județul Constanța. Preşedintele Nicuşor Dan şi...

Șefa Comisiei Europene, vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu și în Portul Militar Constanța
Depozitele de gaz din România, grad de umplere de 81%, peste media europeană
Actualitate luni, 1 septembrie 2025, 08:33

Depozitele de gaz din România, grad de umplere de 81%, peste media europeană

Depozitele de gaz din România au atins un grad de umplere de 81,07%, peste media europeană, acest rezultat oferind premise solide pentru a atinge...

Depozitele de gaz din România, grad de umplere de 81%, peste media europeană
Actualitate luni, 1 septembrie 2025, 08:32

Guvernul își asumă răspunderea asupra a 5 proiecte din al doilea pachet de măsuri

Guvernul își va asuma, luni, răspunderea în Parlament asupra celor cinci proiecte de lege din al doilea pachet de măsuri de reformă, care...

Guvernul își asumă răspunderea asupra a 5 proiecte din al doilea pachet de măsuri
Actualitate luni, 1 septembrie 2025, 07:54

1 septembrie – Ziua Rezervației Biosferei Delta Dunării

Data de 1 septembrie este declarată Ziua Rezervației Biosferei Delta Dunării, în 2025 fiind marcați 35 de ani de protecție și conservare a...

1 septembrie – Ziua Rezervației Biosferei Delta Dunării
Actualitate duminică, 31 august 2025, 21:01

MApN: Mină marină de contact, descoperită pe plaja sălbatică de la Vadu

Printr-un apel la Serviciul unic 112, a fost semnalată, duminică, 31 august, prezența unui corp metalic suspect, de formă sferică, pe plaja de...

MApN: Mină marină de contact, descoperită pe plaja sălbatică de la Vadu
Actualitate duminică, 31 august 2025, 17:15

UPDATE | Incendiul la locomotiva trenului IR 1996 Constanța – Craiova a fost lichidat

UPDATE: Reprezentanții ISU Constanța au anunțat că incendiul produs la locomotiva trenului IR 1996 Constanța – București Nord –...

UPDATE | Incendiul la locomotiva trenului IR 1996 Constanța – Craiova a fost lichidat