Ascultă Radio România Constanța Live

Încă un parlamentar de CONSTANȚA, în vizorul DNA. Procurorii vor reținerea și arestarea sa

Încă un parlamentar de CONSTANȚA, în vizorul DNA. Procurorii vor reținerea și arestarea sa

Publicat de Bogdan Comșa, 10 februarie 2016, 13:55

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea și referatul întocmit în cauză, în vederea sesizării ministrului Justiției pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și a arestării preventive a deputaților:

PĂUN NICOLAE, care deţine şi calitatea de preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

– folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
– schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene,
– deturnare de fonduri,
– spălare a banilor,
– efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
– cumpărare de influenţă,
– influenţare a declaraţiilor,
toate în formă continuată;

VOICU MĂDĂLIN ŞTEFAN, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– trafic de influenţă,
– fals în declaraţii,
– spălare a banilor,
toate în formă continuată.

Cererea procurorilor anticorupție are în vedere faptul că, potrivit ordonanțelor prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de cei doi suspecţi, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
1.La inițiativa Asociaţiei Partida Romilor ”Pro Europa”, al cărei președinte este deputatul PĂUN NICOLAE, a fost realizat, în toate judeţele României, în perioada 2010 – 2013, proiectul „Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi”, cu finanțare din fonduri europene.
Prin implementarea proiectului se urmăreau mai multe aspecte, printre care crearea a 200 de noi locuri de muncă şi implicarea, în iniţiative de antreprenoriat social, a unui număr de peste 3.000 de persoane provenite din grupuri defavorizate. Prin cererea de finanţare s-a stabilit că grupul ţintă va beneficia de servicii şi activităţi care să conducă la creşterea capacităţii de a participa pe piaţa muncii, la creşterea motivaţiei de a deveni persoane active, la creşterea gradului de informare.
Din probele administrate a reieșit că grupul țintă (reprezentând un număr de 3.296 de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile) a fost constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanţii, aceştia din urmă neavând cunoştinţă despre faptul ca au făcut parte din grupul țintă.
Totodată, în momentul semnării contractului, deputatul Păun Nicolae a impus fiecărui angajat din cadrul proiectului ca, din salariul primit, să vireze 5% sub formă de donație organizației Asociaţia Partida Romilor ”Pro Europa”. Astfel, în contul deținut de Asociaţia Partida Romilor „Pro – Europa”, în perioada 27.09.2010 – 19.12.2013 au fost efectuate donaţii în sumă totală de 428.307,11 lei.

Din probele administrate a reieșit că obiectivele proiectului nu au fost realizate; că majoritatea banilor destinaţi proiectului (77%) au fost folosiţi pentru plata salariilor angajaţilor proiectului, costurile cu personalul angrenat în implementarea proiectului au fost supraevaluate, la cursurile de pregătire organizate la două hoteluri din Sinaia au participat doar 163 de persoane existente în Registrul grupului ţintă format din 3.296 persoane.
A rezultat că sumele acordate proiectului „Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi” ca finanţare sunt neeligibile în integralitatea lor, astfel că s-a creat un prejudiciu în suma totală de 12.384.208,72 lei (10.892.425,43 lei reprezentând fonduri europene și 1.491.783,29 lei de la bugetul de stat), având în vedere operaţiunile ilicite derulate de conducerea Asociaţiei Partida Romilor şi de către managementul proiectului.
2.Tot prin Asociaţia Partida Romilor Pro Europa, în perioada 2010 – 2013, s-a derulat şi proiectul cu finanţare intitulat ”Acces pe piaţa muncii – O şansă pentru tine”, cu finanţare din fonduri europene.
Obiectivul general al proiectului a constat în sprijin pentru integrarea socio-profesională şi accesul la o calificare relevantă pe piaţa muncii pentru şomerii tineri, de lungă durată şi persoane inactive, cu focalizare pe cei de etnie romă, din 9 judeţe ale ţării (Alba, Bacău, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Mureş şi Vaslui). Programele de formare de care urmau a beneficia cei din grupul ţintă au fost: lucrător în construcţii, lucrător în izolaţii, zidar, pietrar, tencuitor, barman, bucătar, chelner, lucrător în comerţ, frizer, manichiurist – pedichiurist.
Au fost selectate peste 3.000 de persoane care au fost îndrumate să parcurgă programe de calificare profesională, respectiv tineri cu vârsta între 15-24 de ani, şomeri de lungă durată, şomeri tineri şi persoane inactive.
A rezultat ca unii dintre participanți au urmat câteva ore de curs şi la final au primit un certificat de absolvire , precum şi sume de bani între 300 şi 600 de lei, în timp ce alte persoane, deşi s-au înscris la cursuri, nu au participat la niciun curs, dar au primit sume de bani între 300 şi 600 de lei sau nu au primit deloc.
Solicitarea la plată a acestor subvenţii, prin cererile de rambursare, este nejustificată, iar documentele ataşate în acest nu pot justifica modul de cheltuire a banilor.
Din probele administrate a reieșit că proiectul a fost lipsit de finalitate, cursurile s-au derulat haotic, insuficient, fără a se urmări instruirea temeinică a cursanţilor şi fără a se parcurge într-un mod relevant cele 360 de ore prevăzute de contractele de pregătire profesională, astfel că s-au irosit în mod nejustificat resursele financiare atrase din Fondului Social European şi din bugetul de stat, iar sumele acordate ca finanţare sunt neeligibile în integralitatea lor.
A fost creat un prejudiciu în sumă totală de 14.866.500 lei (13.327.971 lei din bugetul Fondului Social European şi 1.538.529 lei din bugetul naţional).

Cu referire la ambele proiecte, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, Păun Nicolae a obţinut pe nedrept fonduri europene aferente celor două proiecte, în sensul în care:
– a determinat stabilirea grupurilor ţintă cu persoane fictive, în baza întocmirii unor documente ce nu corespund realităţii.
– i-a determinat pe angajații din cadrul celor două proiecte să plătească un procentaj din salariul pe care îl încasau către Asociaţia Partida Romilor ”Pro Europa”, cu titlu de donaţie. Donațiile astfel strânse, în mod nelegal, de asociație, totalizează 1.364.098,11 lei (428.307,11 lei aferente proiectului „Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi” şi 935.791 lei aferente proiectului ”Acces pe piaţa muncii – O şansă pentru tine”).
– a întocmit şi a semnat cererile de plată aferente celor două proiecte, pe baza de documente justificative ce nu corespund realităţii, având ca urmare prejudicierea bugetului comunităţilor europene cu suma totală de 24.220.396,43 lei și bugetul de stat cu suma totală de 3.030.312 lei, reprezentând partea de cofinanțare.
Sumele de bani alocate de la bugetul de stat au fost obţinute pe nedrept, prin prezentarea, ca documente justificative, a unor convenţii civile încheiate în mod fictiv de Asociația Partida Romilor. În vederea disimulării şi ascunderii activităţii ilegale săvârşite în calitate de preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor ”Pro Europa” în contextul deturnării fondurilor alocate de la bugetul de stat, începând cu luna ianuarie 2015, Păun Nicolae, folosindu-se de calitatea de deputat al Parlamentului României – Camera Deputaţilor, a făcut demersuri pentru promovarea unui proiect de lege privind anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice. De asemenea, Păun Nicolae a făcut demersuri astfel încât ANAF să nu încaseze sumele aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor Pro Europa. Aceasta, în condițiile în care, persoanele (cetăţenii de etnie romă care au fost incluşi în mod fictiv în proiectele şi acţiunile Asociaţiei Partida Romilor ”Pro Europa”) au primit decizii de plata din partea instituţiilor statului;
– a creat circuite financiare, disimulând sumele de bani obţinute din donaţii, în scopul de a da o aparenţă legală cheltuielilor din cadrul celor două proiecte;
– a efectuat, prin persoane interpuse, în numele unei societăţi comerciale, tranzacţii cu terenuri achiziţionate la preţuri subevaluate, pentru a-şi însuși sumele de bani rezultate şi pentru a disimula originea infracțională;
– a condus in fapt activitatea aceiași societăţi comerciale (inclusiv prin reprezentarea societății), în sensul că a intermediat și a înlesnit obţinerea de credite bancare pentru societate, a întocmit acte financiare si contabile justificative in contextul unor controale ale organelor fiscale ;
În perioada 2011-2015, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, Păun Nicolae a plătit, lunar, sume de bani fixe în cuantum total de 217.300 lei, deputatului Mădălin Voicu şi a asigurat un salariu unei persoane din familia acestuia acestuia (fără nicio contraprestație), în cadrul unuia din proiectele derulate de Asociaţia Partida Romilor. Aceste foloase au fost oferite pentru ca deputatul Mădălin Voicu să intervină la funcţionari şi demnitari, intervenţii concretizate în contextul validării proiectelor cu finanţare europeană, în contextul promovării unui proiect de lege privind amnistia contribuţiei de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice și în legătură cu neîncasarea, de către ANAF, a sumelor aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate, în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor Pro Europa.
În perioada octombrie 2015 – decembrie 2015, suspectul Păun Nicolae, aflându-se în posesia listelor cu martori citaţi de DNA, respectiv fiind încunoştinţat despre aceste aspecte, a determinat mai multe persoane, prin corupere, în mod direct, sau prin intermediari, să nu dea declaraţii sau sa dea declaraţii mincinoase în faţa organelor de urmărire penală cu privire la activitatea derulată în cadrul Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, in contextul derulării celor două proiecte cu finanțare europeană menţionate mai sus.
În perioada 2011-2015, cu intenţie, suspectul Mădălin Voicu, în exercitarea obligațiilor ce derivă din calitatea de deputat, a depus declaraţii de avere la Camera Deputaţilor, fără a declara sumele de bani obţinute de la Asociaţia Partida Romilor „Pro Europa”, totalizând 300.682 lei – venit brut si 217.300 lei venit net. Banii respectivi fuseseră primiți de la Păun Nicolae, prin intermediul Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, cu justificarea „plăţi drepturi de autor” în perioada 2011-2015. Acești bani proveneau din fondurile alocate derulării proiectelor europene despre care Mădălin Voicu știa ca sunt deturnați, având în vedere că o persoană din familia sa fusese angajată în cadrul proiectului „Acces pe piaţa muncii – O șansă pentru tine” şi remunerată cu suma totală de 194.241 lei.
Suspecţilor li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Prezentele cereri intră sub incidența prevederilor Codului de Procedură Penală și ale Constituției României, prin urmare, persoanele față de care s-a solicitat sesizarea pentru formularea cererii de încuviințare a reţinerii şi arestării preventive, beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Fotbal: Farul Constanța – Gloria Buzău, scor 1-0, pe teren propriu
Ştiri sâmbătă, 3 mai 2025, 21:13

Fotbal: Farul Constanța – Gloria Buzău, scor 1-0, pe teren propriu

Farul Constanţa a câştigat, sâmbătă, 3 mai, pe teren propriu, meciul cu Gloria Buzău, scor 1-0, în etapa a şaptea din play-out-ul...

Fotbal: Farul Constanța – Gloria Buzău, scor 1-0, pe teren propriu
MAMAIA: Accident rutier în stațiune. Trei victime au ajuns la spital
Ştiri sâmbătă, 3 mai 2025, 20:28

MAMAIA: Accident rutier în stațiune. Trei victime au ajuns la spital

Echipajele ISU Dobrogea au fost solicitate să intervină, sâmbătă seara, în stațiunea Mamaia, în dreptul Hotelului „Majestic”, la un...

MAMAIA: Accident rutier în stațiune. Trei victime au ajuns la spital
BEJ Constanța a suplimentat numărul buletinelor de vot în mai multe secții de pe litoral
Ştiri sâmbătă, 3 mai 2025, 20:12

BEJ Constanța a suplimentat numărul buletinelor de vot în mai multe secții de pe litoral

Având în vedere numărul mare de persoane care se află în stațiunile de la Marea Neagră la finalul săptămânii, Biroul Electoral Județean...

BEJ Constanța a suplimentat numărul buletinelor de vot în mai multe secții de pe litoral
CONSTANȚA: Sursa mirosului persistent de produse petroliere din oraș, neidentificată
Ştiri sâmbătă, 3 mai 2025, 18:43

CONSTANȚA: Sursa mirosului persistent de produse petroliere din oraș, neidentificată

Autorităţile sunt în alertă după ce în municipiul Constanţa persistă, de câteva zile, un miros de produse petroliere, situaţie reclamată...

CONSTANȚA: Sursa mirosului persistent de produse petroliere din oraș, neidentificată
Ştiri sâmbătă, 3 mai 2025, 18:26

Județul CONSTANȚA: Program prelungit pentru eliberarea actelor de identitate

În contextul desfășurării alegerilor pentru Președintele României, turul I în data de 4 mai 2025 și turul II în data de 18 mai 2025, pentru...

Județul CONSTANȚA: Program prelungit pentru eliberarea actelor de identitate
Ştiri sâmbătă, 3 mai 2025, 17:58

Vremea va fi frumoasă în Dobrogea, însă devine instabilă la începutul săptămânii

Vremea va fi frumoasă și caldă, duminică, în Dobrogea, cu o maximă de 28 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla...

Vremea va fi frumoasă în Dobrogea, însă devine instabilă la începutul săptămânii
Ştiri sâmbătă, 3 mai 2025, 17:35

Prezidențiale2025/ MAE: Nu există niciun element real care ar putea să împiedice participarea cetățenilor români la vot

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, sâmbătă, că în cadrul Biroului electoral pentru secțiile de vot din străinătate sunt reprezentanți...

Prezidențiale2025/ MAE: Nu există niciun element real care ar putea să împiedice participarea cetățenilor români la vot
Ştiri sâmbătă, 3 mai 2025, 16:42

Prezidențiale2025/ Conducerea AEP – întâlnire cu observatorii internaționali de la alegeri

Președintele și vicepreședintele Autorității Electorale Permanente, Zsombor Vajda, respectiv Cosmin-Gabriel Popp, s-au întâlnit sâmbătă cu...

Prezidențiale2025/ Conducerea AEP – întâlnire cu observatorii internaționali de la alegeri