Smiley, partenerul Ministerului de Interne
Publicat de Bogdan Comșa, 2 februarie 2016, 19:22
Ministerul de Interne a lansat o campanie prin care îi încurajează pe cetăţenii care nu au cărţi de identitate valabile să îşi procure documente noi.
Campania ”Am din nou #buletin!” îi vizează, în special, pe tineri, motiv pentru care autorităţile au apelat la ajutorul cunoscutului cântăreţ Smiley.
„Fii și tu ca #Smiley, fă-ți #buletin!
Vei putea, astfel, să te plimbi în afara țării, să dai examenul pentru permisul de conducere, să te înscrii la liceu sau la facultate sau să-ți exerciți dreptul de vot! Iar anul acesta vor fi două procese electorale!” – este mesajul transmis de MAI, cu ajutorul celebrului artist.
De la începutul anului, peste 150.000 de români și-au reînnoit actele de identitate.
Lista actelor necesare pentru procurarea unei cărţi de identitate valabile se regăseşte AICI.