Ascultă Radio România Constanța Live

Seară Vieneză la Sala Radio

Seară Vieneză la Sala Radio

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 ianuarie 2016, 13:57

Ca o continuare a atmosferei de sărbătoare imprimate de concertul de Anul Nou de la Viena – devenit o tradiţie şi un reper muzical european, eveniment ce se derulează începând din 1939, pe 1 ianuarie, în celebra sală de concerte Musikverein, Orchestra Naţională Radio vă invită la primul ei concert din 2016: Seară Vieneză la Sala Radio.

Vineri, 15 ianuarie (ora 19:00), sub bagheta dirijorului Iurie Florea, vă veţi delecta cu valsurile şi polcile semnate de celebrii membri ai familiei de compozitori Strauss. Familia vieneză a reunit patru muzicieni: de departe cel mai celebru este Johann Strauss fiul, căruia i se alătură Johann Strauss tatăl – de care l-a legat o mare rivalitate artistică! – şi doi fraţi mai tineri: Joseph şi Eduard Strauss. La Sala Radio veţi asculta creaţii semnate de Johann Strauss tatăl, Johann Strauss fiul şi Joseph Strauss, ca: Povestiri din pădurea vieneză (Geschichten aus dem Wienerwald), Polca pizzicato, polca Tunete şi fulgere (Unter Donner und Blitz), Tritsch-Tratsch-Polka sau cunoscutul vals Vin, femei şi cântec (Wein, Weib und Gesang). Seara se va încheia desigur cu două hit-uri care nu mai au nevoie de nicio prezentare: Dunărea Albastră – cel mai cunoscut vals al tuturor timpurilor, considerat un al doilea imn al Austriei, şi Marşul lui Radetzky.

Muzica familiei Strauss a caracterizat o epocă de aur. Aşa cum în anii ’60 toţi tinerii ascultau Beatles, muzica plină de farmec a familiei Strauss era auzită peste tot în a doua jumătate a sec. XIX, în saloanele din capitala elegantă a Imperiului Habsburgic. Johann Strauss fiul, supranumit şi „regele valsului”, a compus peste 400 de valsuri, 300 de polci, marşuri şi alte genuri muzicale.

„Dintre toţi dăruitorii de bucurie pe care i-a lăsat Dumnezeu pe Pământ, Johann Strauss fiul este pentru mine cel mai drag” – mărturisea Richard Strauss, celebrul compozitor german, pe care îl leagă doar o coincidenţă de nume de familia vieneză.

La pupitrul dirijoral se va afla Iurie Florea, din 1996 dirijor al Operei Naţionale Bucureşti şi director artistic al teatrului în perioada 2007-2010. De-a lungul carierei, a fost dirijor al Teatrului Naţional de Operă şi Balet din Chişinău (1989-1996) – unde a ocupat şi poziţia de director artistic în perioada 1993-1996 – a dirijat la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa (1992-1993) şi a colaborat cu numeroase orchestre din ţară şi din străinătate. A întreprins turnee în Ucraina, Rusia, Belarus, Lituania, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Franţa, China, Olanda ş.a., unde a dirijat concerte de muzică de operă, cu lucrări simfonice sau vocal-simfonice. A fost bursier al Conservatorului N. A. Rimski-Korsakov din Sankt Petersburg. Iurie Florea este laureat al Concursului Naţional de Dirijat (Premiul I, la ediţiile desfăşurate la Sinaia şi Constanţa), iar în 1992 a obţinut Premiul Naţional Ionel Perlea.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Mărturii constănțene: Orașul este mult mai mult decât centrul vechi, Cazinoul sau străzile pe care le recunoaștem cu toții
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 18:03

Mărturii constănțene: Orașul este mult mai mult decât centrul vechi, Cazinoul sau străzile pe care le recunoaștem cu toții

Orașul Constanța este mult mai mult decât centrul vechi, Cazinoul sau străzile pe care le recunoaștem cu toții. Dincolo de clădiri și de...

Mărturii constănțene: Orașul este mult mai mult decât centrul vechi, Cazinoul sau străzile pe care le recunoaștem cu toții
CONSTANȚA – Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: „Caligrafie și diplomație“
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 16:44

CONSTANȚA – Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: „Caligrafie și diplomație“

Cu prilejul Zilei Internaționale a Păcii, Rotary Club Constanța Marea Neagră, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“...

CONSTANȚA – Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: „Caligrafie și diplomație“
Tinerii care vor să urmeze o carieră în Poliție se pot înscrie, în această perioadă, pentru susținerea examenelor de admitere
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 15:44

Tinerii care vor să urmeze o carieră în Poliție se pot înscrie, în această perioadă, pentru susținerea examenelor de admitere

Tinerii care vor să urmeze o carieră în Poliție se pot înscrie, în această perioadă, pentru susținerea examenelor de admitere. Inspectoratul...

Tinerii care vor să urmeze o carieră în Poliție se pot înscrie, în această perioadă, pentru susținerea examenelor de admitere
CONSTANȚA: Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira cele mai frumoase machete ale unor veliere, nave istorice, comerciale sau militare
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 15:24

CONSTANȚA: Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira cele mai frumoase machete ale unor veliere, nave istorice, comerciale sau militare

Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira la Biblioteca Județeană Constanța, cele mai frumoase machete ale unor veliere,...

CONSTANȚA: Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira cele mai frumoase machete ale unor veliere, nave istorice, comerciale sau militare
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 13:10

CONSTANȚA: Vestigiile istorice din zona veche a orașului, igienizate în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua Acropolă

Vestigiile istorice din zona veche a orașului Constanța sunt igienizate, astăzi, în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua...

CONSTANȚA: Vestigiile istorice din zona veche a orașului, igienizate în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua Acropolă
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 11:57

CONSTANȚA: Cazino Music Festival continuă. Managerul Cazinoului, Anamaria Mișa, ne povestește care a fost atmosfera din primul weekend dedicat acestui festival

Sezonul estival s-a încheiat, turiștii s-au întors acasă, hotelierii își fac de zor socotelile, însă sezonul cultural, la țărmul mării, nu...

CONSTANȚA: Cazino Music Festival continuă. Managerul Cazinoului, Anamaria Mișa, ne povestește care a fost atmosfera din primul weekend dedicat acestui festival
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 11:19

Tenis: România a învins Indonezia (4-0), în Cupa Davis

Echipa masculină de tenis a României a învins Indonezia cu 4-0, sâmbătă, la Jakarta, în primul tur al Grupei Mondiale II a Cupei Davis, după...

Tenis: România a învins Indonezia (4-0), în Cupa Davis
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 10:35

VALU LUI TRAIAN: Distribuirea gratuită a noilor pubele va fi reluată luni

Primăria comunei Valu lui Traian anunță că distribuirea gratuită a noilor pubele va fi reluată luni, 21 septembrie. Pubelele vor putea fi...

VALU LUI TRAIAN: Distribuirea gratuită a noilor pubele va fi reluată luni