Ascultă Radio România Constanța Live

Poliţişti români, în Bulgaria

Poliţişti români, în Bulgaria

Publicat de , 16 decembrie 2015, 15:30

A început o nouă misiune a poliţiştilor români în Bulgaria. Este al şaselea sezon de iarnă în care poliţiştii români vor desfăşura activităţi comune de ordine şi siguranţă publică, alături de poliţişti bulgari şi greci, în staţiunea montană Bansko.

Poliţişti români, în trei serii, de câte doi poliţişti, toţi cunoscători ai limbii bulgare, vor desfăşura activităţi de siguranţă publică în cadrul unor patrule comune cu poliţiştii bulgari şi greci, în staţiunea turistică Bansko, din Bulgaria.

Pe timpul misiunii, poliţişti români vor patrula împreună cu poliţiştii bulgari şi cei greci, în cadrul unor patrule auto sau pedestre, în uniforma de serviciu proprie. Aceştia vor consilia, sprijini şi îndruma turiştii români aflaţi pe teritoriul bulgar.

Este al şaselea an în care se organizează asemenea misiuni, activităţile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiştilor români care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct poliţiştilor români pentru soluţionarea unor probleme, deşi se aflau pe teritoriul altui stat.

Doi căței abandonați, salvați de Vlăduț și Gabriel, doi polițiști din Cernavodă
Actualitate duminică, 29 martie 2026, 12:12

Doi căței abandonați, salvați de Vlăduț și Gabriel, doi polițiști din Cernavodă

Cei doi oameni ai legii din cadrul Poliției orașului Cernavodă se aflau într-un filtru rutier la ieșirea din localitatea Siliștea, moment în...

Doi căței abandonați, salvați de Vlăduț și Gabriel, doi polițiști din Cernavodă
SUA: Cel puțin opt milioane de persoane au participat la marșurile anti-Trump ‘Fără regi’
Actualitate duminică, 29 martie 2026, 11:48

SUA: Cel puțin opt milioane de persoane au participat la marșurile anti-Trump ‘Fără regi’

Cel puțin opt milioane de persoane au participat sâmbătă la marșurile ‘Fără Regi’ împotriva administrației Donald Trump,...

SUA: Cel puțin opt milioane de persoane au participat la marșurile anti-Trump ‘Fără regi’
CONSTANȚA: Un bărbat de 30 de ani, reținut de polițiști pentru conducere cu permisul suspendat
Actualitate duminică, 29 martie 2026, 11:35

CONSTANȚA: Un bărbat de 30 de ani, reținut de polițiști pentru conducere cu permisul suspendat

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Serviciului...

CONSTANȚA: Un bărbat de 30 de ani, reținut de polițiști pentru conducere cu permisul suspendat
Calendar istoric MINAC: 29 martie – Costul vieții, prețuri și salarii în Constanța anilor ’30. Date statistice
Actualitate duminică, 29 martie 2026, 11:32

Calendar istoric MINAC: 29 martie – Costul vieții, prețuri și salarii în Constanța anilor ’30. Date statistice

În anii ’30 ai secolului trecut, în România se înregistrează evoluții și o continuă dezvoltare în numeroase domenii de activitate....

Calendar istoric MINAC: 29 martie – Costul vieții, prețuri și salarii în Constanța anilor ’30. Date statistice
Actualitate duminică, 29 martie 2026, 11:03

Ziua Națională a Greciei, sărbătorită la Centrul Cultural Multifuncțional pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța

Seară incendiară ieri, la Centrul Cultural Multifuncțional pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța unde a avut loc un spectacol...

Ziua Națională a Greciei, sărbătorită la Centrul Cultural Multifuncțional pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța
Actualitate duminică, 29 martie 2026, 10:24

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în aproape jumătate de țară; ninsori la altitudini mari

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o atenționare Cod galben de precipitații însemnate cantitativ și ninsori la munte,...

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în aproape jumătate de țară; ninsori la altitudini mari
Actualitate duminică, 29 martie 2026, 10:16

CONSTANȚA: Târgul caritabil „Raze pe umeraș” are loc în perioada 4-5 aprilie

În weekend-ul de Florii, pe 4 și 5 aprilie, în cadrul târgului de primăvară de la Pavilionul Expozițional Constanța, va fi și un târg...

CONSTANȚA: Târgul caritabil „Raze pe umeraș” are loc în perioada 4-5 aprilie
Actualitate duminică, 29 martie 2026, 09:57

Ora Pământului, marcată la Constanța

Ora Pământului a fost marcată și la Constanța. Sute de lumânări și un concurs de pictură la care s-au înscris elevi ai unităților de...

Ora Pământului, marcată la Constanța