Ascultă Radio România Constanța Live

Moș Nicolae vine la Clubul Nautic Român

Moș Nicolae vine la Clubul Nautic Român

Publicat de Catalin Donose, 30 noiembrie 2015, 11:09

Clubul Nautic Român organizează sâmbătă și duminică, 5 și 6 decembrie 2015, a doua ediţie a Festivalului etnocultural Moş Nicolae, în compania sportivilor, membrilor cotizanţi, a voluntarilor şi sponsorilor, care pe parcursul anului competiţional au susţinut activităţile organizaţiei.

După cum ne-a anunțat directorul executiv al Clubului Nautic Român, Andreea Mihăescu, evenimentul programat a se desfăşura pe parcursul a două zile, va debuta sâmbătă, la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Constanța, instituţie parteneră, cu startul celei de-a II-a ediţii a Regatei virtuale Moş Nicolae. Competiţia se va desfăura pe simulatorul de navigaţie cu vele găzduit permanent în sala Laboratorului de informatică. În aceeași zi, în Sala de sport a Colegiului Naţional Mihai Eminescu veliştii îşi vor proba calităţile atletice, abilităţile fizice şi îndemânarea marinărească, în cadrul unui mic campionat de jocuri marinăreşti.
Duminică, 6 decembrie, serbarea se mută la Techirghiol, la localul-partener Droma’s unde, la ora 10 este așteptat Moș Nicolae pentru inaugurarea expoziției culinare tematice cu reţete specific marinăreşti şi pentru masa festivă de Moş Nicolae. Toate dulciurile şi mâncărurile expuse vor fi selectate dintr-o listă de bucate cu peste 50 de titluri din gastronomia românească şi internaţională. Mâncărurile vor fi preparate în gospodărie, de sportivii clubului împreună cu familiile lor. Expoziția este jurizată de maestrul chocolatier internaţional Silviu Miron, prof. ing. Stere Stavrositu şi secretarul general al Clubului Nautic Român – contraamiralul de flotilă dr. Ion Custură. Secvența gastronomică se va transforma ulterior în bufet suedez.
Câte un selfie făcut de fiecare familie în parte în bucătărie va atesta că preparatele sunt gătite în familie. După jurizare, Moş Nicolae va da dezlegare pentru transformarea expoziţiei culinare într-un generos “bufet suedez” deschis tuturor participanţilor la serbare.

Un clasament general va fi realizat prin cumularea punctajelor obținute individual în cele trei etape competiţionale ale evenimentului iar clubul va acorda diplome pentru locurile 1-5. De asemenea vor fi înmânate Certificatele de botez marinăresc sportivilor participanţi la regata debutanţilor “Memorialul Mircea Gressianu”.

La rândul său bunul Moş Nicolae, prezent la eveniment, îi va recompensa pe sportivi, conform tradiţiei.

Festivalul etnocultural este gândit ca o sărbătoare de familie, modelul fiind preluat de la festivităţile tradiţionale organizate în comunităţile riverane din toată lumea, acolo unde Sfântul Nicolae este celebrat ca ocrotitor al marinarilor, pescarilor şi copiilor.

Și cum o sărbătoare dedicată sporturilor nautice nu poate fi completă fără preparatele din pește, ceaunul o să fie încins pentru prepararea unui tradițional borș pescăresc, după o reţetă surpriză.

Vineri începe ultima etapă a turului din Superliga
Sport vineri, 6 noiembrie 2026, 10:59

Vineri începe ultima etapă a turului din Superliga

Primele meciuri din etapa a 15-a (ultima a turului) în Superliga de fotbal sunt programate vineri. Vineri, 6 noiembrie Ora 17.30 UTA Arad –...

Vineri începe ultima etapă a turului din Superliga
Meci dificil pentru voleibalistele de la CSM Constanța
Sport vineri, 6 noiembrie 2026, 10:27

Meci dificil pentru voleibalistele de la CSM Constanța

Echipa feminină de volei CSM Constanța va juca vineri, 6 noiembrie, meciul din etapa a cincea a Diviziei A1, în deplasare cu CSO Voluntari 2005,...

Meci dificil pentru voleibalistele de la CSM Constanța
Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League
Sport vineri, 6 noiembrie 2026, 09:56

Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League

Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu  2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, în...

Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League
Înfrângere pentru handbaliștii tricolori în preliminariile Campionatului European
Sport vineri, 6 noiembrie 2026, 08:27

Înfrângere pentru handbaliștii tricolori în preliminariile Campionatului European

Naţionala României a fost învinsă de echipa Franţei, cu 34-27 (15-13), joi seara, la Aix-en-Provence, în primul său meci din Grupa a 6-a a...

Înfrângere pentru handbaliștii tricolori în preliminariile Campionatului European
Sport joi, 5 noiembrie 2026, 18:49

Aur pentru Daria Silișteanu de la CSM Constanța la Jocurile Olimpice de Tineret

Parcursul excepțional al înotătoarei Daria Silișteanu (CSM Constanța) la competiția desfășurată sub semnul cercurilor olimpice a culminat...

Aur pentru Daria Silișteanu de la CSM Constanța la Jocurile Olimpice de Tineret
Sport joi, 5 noiembrie 2026, 11:36

Meci dificil pentru handbaliștii tricolori

Naţionala de handbal masculin a României va juca primul meci din grupa a 6-a preliminară a Campionatului European, în deplasare, cu multipla...

Meci dificil pentru handbaliștii tricolori
Sport joi, 5 noiembrie 2026, 09:41

Amalia Maria Niță și Alexandru Buleu de la CSM Constanța se pregătesc intens pentru Europene

Doi sportivi de la CSM Constanța vor face parte din loturile României, care vor participa la Campionatul European de box pentru seniori U23,...

Amalia Maria Niță și Alexandru Buleu de la CSM Constanța se pregătesc intens pentru Europene
Sport joi, 5 noiembrie 2026, 08:48

Meci important pentru Universitatea Craiova în Conference League

Echipa de fotbal Universitatea Craiova va întâlni formaţia albaneză Egnatia, joi seară, de la ora 22, în direct la Digi Sport 1, pe Stadionul...

Meci important pentru Universitatea Craiova în Conference League