Ascultă Radio România Constanța Live

Activitatea turistică la Salina Slănic a fost sistată!

Activitatea turistică la Salina Slănic a fost sistată!

Publicat de , 24 noiembrie 2015, 19:30

Activitatea turistică la Salina Slănic, din județul Prahova, a fost sistată până la obținerea unei autorizații emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

În acest context, reprezentanții instituţiei spun că nu pot emite avize pentru astfel de spații, deoarece nu există prevedere legală în acest sens.

Prefectul Rodica Paraschiv a declarat, astăzi, că reprezentanții sindicatului de la Salina Slănic au informat Prefectura cu privire la o decizie a directorului general al Societății Naționale a Sării care a cerut ca salinele cu activitate turistică să obțină avize și autorizații de la ISU și de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), iar până la acel moment activitatea turistică să fie sistată.

„Din punctul de vedere al ITM, s-au făcut verificări și funcționează în condiții normale, iar din punctul de vedere al ISU, s-a depus o documentație la inspectorat, urmează să primească răspunsul, deoarece salina nu se încadrează la HG 1739 în care sunt prevăzute construcțiile pentru care se emit avize și autorizații de la ISU.

Ei trebuie să aibă de la INSEMEX Petroșani (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă Petroșani aceste avize.

Probabil că mâine, după ce se transmite de la ISU răspunsul, vom putea transmite și noi adresă către Societatea Națională a Sării și să solicităm mai multe explicații referitoare la decizia de sistare a activității turistice”, a adăugat prefectul.

Militarii au reluat intervenția pe Dunăre, pentru creșterea debitului de apă către Centrala de la Cernavodă
Actualitate luni, 3 august 2026, 09:17

Militarii au reluat intervenția pe Dunăre, pentru creșterea debitului de apă către Centrala de la Cernavodă

Autorităţile au reluat astăzi intervenţia de urgenţă pe Dunăre pentru a creşte debitul de apă către Centrala de la Cernavodă, în...

Militarii au reluat intervenția pe Dunăre, pentru creșterea debitului de apă către Centrala de la Cernavodă
CONSTANȚA: Incendiu cu degajări mari de fum la Zoom Beach
Actualitate luni, 3 august 2026, 08:53

CONSTANȚA: Incendiu cu degajări mari de fum la Zoom Beach

Pompierii militari de la ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit luni, 3 august 2026, pe plaja Zoom...

CONSTANȚA: Incendiu cu degajări mari de fum la Zoom Beach
Meteorologii au prelungit avertizările de căldură extremă
Actualitate duminică, 2 august 2026, 21:53

Meteorologii au prelungit avertizările de căldură extremă

Potrivit unor noi alerte emise duminică de ANM, valul de căldură intens va persista şi se vor înregistra temperaturi extreme comparabile cu...

Meteorologii au prelungit avertizările de căldură extremă
TULCEA: Trafic maritim blocat temporar pe Canalul Sulina, după ce nava BAUSTELLA a eșuat
Actualitate duminică, 2 august 2026, 21:42

TULCEA: Trafic maritim blocat temporar pe Canalul Sulina, după ce nava BAUSTELLA a eșuat

Nava‑tanc maritimă BAUSTELLA, sub pavilion Hong Kong, a eșuat duminică după‑amiază, 2 august, pe Canalul Sulina, blocând temporar traficul...

TULCEA: Trafic maritim blocat temporar pe Canalul Sulina, după ce nava BAUSTELLA a eșuat
Actualitate duminică, 2 august 2026, 20:20

Intervențiile pentru dislocarea stâncii Pârjoaia de pe Braţul Bala al Dunării, reluate luni

Scafandrii Forţelor Navale Române au realizat duminică două explozii controlate pentru dislocarea stâncii Pârjoaia de pe malul Braţului Bala...

Intervențiile pentru dislocarea stâncii Pârjoaia de pe Braţul Bala al Dunării, reluate luni
Actualitate duminică, 2 august 2026, 20:08

TULCEA: Incendiu de vegetație, provocat de resturile de dronă căzute la Periprava

O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, în această după-amiază, a evoluat 20 de minute în zona Sulina, după care a trecut în...

TULCEA: Incendiu de vegetație, provocat de resturile de dronă căzute la Periprava
Actualitate duminică, 2 august 2026, 18:07

Persoană inconștientă, scoasă din apă la Eforie Nord

Echipajele medicale ale ISU Dobrogea intervin, duminică seara, la un caz de înec în zona Belona din Eforie Nord. O persoană inconștientă a fost...

Persoană inconștientă, scoasă din apă la Eforie Nord
Actualitate duminică, 2 august 2026, 17:50

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2, la kilometrul 203, pe sensul de mers spre...

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier