MANGALIA: Descoperire arheologică importantă

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 noiembrie 2015, 11:50

Un nou element arhitectonic, deosebit de important, a fost descoperit în timpul lucrărilor de reabilitare a Aleii Teilor, din municipiul Mangalia, și va fi expus, în cel mai scurt timp, în expoziția permanentă a muzeului localitate.

Autorul descoperirii, cercetător științific doctor Sorin Marcel Colesniuc, a făcut următoarele precizări:

„Am fost deosebit de surprins în momentul în care am descoperit un nou capitel ionic, la o distanță de 12 metri de locul unde a fost descoperit primul capitel, la adâncimea de 70 de centimetri, în timp ce se săpa un șanț cu o lățime de doar 30 de centimetri. Șansele ca eu să descopăr și acest al doilea capitel erau minime, dar iată că norocul a fost de partea mea. Acest artefact este asemănător cu cel pe care l-am găsit în ziua de 28 octombrie, este realizat tot din calcar de bună calitate, are aceleași dimensiuni și este decorat cu volute, frunze și ove, identice cu cele sculptate pe primul capitel. Am certitudinea că ambele elemente arhitectonice făceau parte din arhitectura aceleiași clădiri antice. Lungimea capitelului este de 50 de centimetri, lățimea de 42 de centimetri, iar înălțimea de 18 centimetri.

Dimensiunile, tehnica de lucru și calcarul de bună calitate, din care au fost confecționate ambele capiteluri, mă determină să concluzionez că meșterul (cioplitorul în piatră) a fost una și aceeași persoană. Artefactul l-am descoperit în timp ce supravegheam săparea unui șanț pentru introducerea rețelei de apă. Dacă primul capitel a apărut pe partea dinspre est a Aleii Teilor, chiar în zona unde începe panta spre Marea Neagră, al doilea capitel l-am descoperit pe latura de vest a aleii.

Subliniez faptul că ambele capiteluri le-am descoperit în stratul de umplutură și nu în complexe arheologice. Terenul a fost afectat de locuirea aproape neîntreruptă din ultimele două milenii. Pământul a fost bulversat mai ales în ultimul secol, ca dovadă fiind numeroasele șanțuri săpate pentru indroducerea rețelelor de: apă, canalizare și curent electric. Am precizat că locuirea a fost aproape neîntreruptă, întrucât, începând cu secolul al VII-lea, după distrugerea cetății Callatis de către avari și slavi, izvoarele istorice și, mai ales, cele arheologice, privind locuirea cetății, lipsesc cu desăvârșire. În secolul al XIII-lea, pe locul unde în antichitate exista cetatea Callatis, pe o hartă din Pisa apare menționată, pentru prima dată, denumirea de Pangalia, iar, în anul 1593, Paolo Giorgi din Ragusa consemnează, pentru prima dată, denumirea de Mangalia.

Spuneam, în momentul în care am descoperit primul capitel, că este printre cele mai importante artefacte pe care eu le-am descoperit în ultimii 17 ani, de când lucrez la Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia și că, un asemenea element arhitectonic, întreg, poate să apară o dată la 20 de ani sau chiar mai rar. Faptul că l-am descoperit și pe al doilea este aproape de necrezut. Ideal ar fi ca toată zona să fie cercetată și descoperirile antice să fie puse în valoare, pentru a crește numărul turiștilor la Mangalia. Dar, bani pentru cercetări nu au fost și nu sunt. Ministerul Culturii nu ne-a mai dat bani de foarte mulți ani, iar când ne alocă fonduri, acestea nu depășesc suma de 5000 de lei. Cu acești bani nu se pot face ample cercetări arheologice, așa cum ar merita cetatea Callatis.

Din partea Consiliului Local nu am primit niciodată bani pentru cercetări arheologice, în ultimile două decenii. Cu siguranță că mai există multe artefacte și monumente arheologice îngropate pe Aleea Teilor din Mangalia. Poate că, peste alte câteva decenii, când aleea va fi din nou reabilitată, se vor găsi bani pentru a fi cercetată întreaga suprafață. Acum, ne bucurăm că reușim să scoatem la suprafață măcar o mică parte dintre comorile antice ale cetății Callatis.

Alături de cele două capiteluri am mai descoperit, cu prilejul lucrărilor de pe Aleea Teilor din Mangalia, o fântână antică, numeroase fragmente ceramice, două fragmente de piuă (vase din piatră cu pereții groși, folosite pentru mărunțit) și diverse fragmente arhitectonice. Toate acestea le voi prezenta la sesiunile științifice, colocviile și simpozioanele la care voi participa în perioada următoare, după care le voi publica în reviste științifice de istorie și arheologie, precum și în reviste de cultură genarală.

În ceea ce privește capitelurile, îmi permit, în final, să formulez o concluzie mai puțin științifică: probabil că, așa cum au fost cioplite în calcar, în același timp, în urmă cu aproape două milenii, de către același meșter, așa cum au făcut parte (cu siguranță, împreună) din aceeași clădire antică și așa cum au zăcut împreună, în pământ, la mică distanță între ele, timp de aproape două milenii, cele două capiteluri ionice și-au dorit să rămână împreună și în următoarele decenii sau poate chiar secole, în expoziția muzeului callatian, dacă această expoziție va mai exista. Eu sunt convins că putem crea și o frumoasă legendă cu cele două capiteluri, pentru a o povesti copiilor care vor vizita muzeul”.