Ascultă Radio România Constanța Live

Cresc salariile unor categorii de bugetari! Cine beneficiază şi cine nu

Cresc salariile unor categorii de bugetari! Cine beneficiază şi cine nu

Publicat de Bogdan Comșa, 11 noiembrie 2015, 16:39

Salariile unor categorii de bugetari vor creşte cu 10 procente, începând de luna viitoare.

Nu vor beneficia de această majorare angajaţii din Educaţie, Sănătate şi demnitarii ale căror salarii au fost deja majorate în acest an.

Prevederile au fost adoptate de Camera Deputaţilor ca amendament la ordonanţa prin care salariile din sistemul medical şi cel de asistenţă socială au fost mărite cu 25 la sută de la 1 octombrie.

Deşi Ministerul de Finanţe nu a susţinut amendamentul, iar, în plen, deputaţii PNL şi PSD s-au contrazis în ce priveşte oportunitatea şi sursele de finanţare, măsura a fost aprobată cu 311 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi şapte abţineri.

Ministrul demisionar al muncii Rovana Plumb a dat asigurări că există, în bugetul actual, resursele financiare care să permită creşterea.

Această propunere de majorare a venit din partea deputatului PSD Adrian Solomon, care a făcut şi unele precizări în plenul Camerei Deputaţilor: „În amendament se vorbeşte clar despre acele categorii care sunt exceptate de la creşterea cu 10%, iar cei care fac obiectul ordonanţei 14 din 2015, demnitarii, sunt exceptaţii. De asemenea, sunt exceptaţi şi cei care au ordonanţa privind educaţia şi alte categorii de personal care au mai primit măriri în acest an”.

Deşi în timpul dezbaterilor PNL a cerut retrimiterea documentului legislativ pe masa de lucru a comisiilor de specialitate, la votul final, care, din motive tehnice, s-a desfăşurat deschis, prin ridicare de mâini, parlamentarii PNL s-au exprimat în favoarea legii.

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a tras, însă, atenţia că reprezentanţii Guvernului nu au prezentat un punct de vedere serios prin care să fie susţinute aceste majorări: „Nu există un studiu de impact, nu se ştie în ce măsură bugetul României pe anul următor va reuşi să acopere sau nu această cheltuială. Trebuie să fim responsabili faţă de cetăţeni, nu trebuie să le spunem că astăzi le dăm o creştere de leafă şi mâine nu le-o mai dăm, că nu avem de unde”.

Legea adoptată cu vot decizional de Camera Deputaţilor va fi trimisă preşedintelui Klaus Iohannis în vederea promulgării.

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:58

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural

Turismul rural traversează o perioadă dificilă. În prima jumătate a anului, sosirile în pensiunile agroturistice au scăzut cu aproape 14 la...

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:43

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni

Rectificări bugetare aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Dacă la nivel național se așteaptă instalarea...

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni