Ascultă Radio România Constanța Live

Iuliu Hațieganu – medicul care a păstrat vie flacăra ştiinţei şi a conştiinţei

Iuliu Hațieganu – medicul care a păstrat vie flacăra ştiinţei şi a conştiinţei

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 octombrie 2015, 10:00

Radio Romania Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg România – 100 de români pentru istoria lumii”. 100 de personalităţi din cultură sau ştiinţă care au marcat dezvoltarea lumii prin realizările lor. 100 de români care prin creativitate, muncă şi curaj au adus România intre ţările care au imbogăţit cunoaşterea universală. Astăzi vi-l prezentăm pe Iuliu Haţieganu.

Medicina este ştiinţă şi conştiinţă, încălzită de iubirea de oameni, obişnuia să spună medicul clujean, iar cu acest citat se deschide siteul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj, instituţie care îi poartă numele.

Iuliu Haţieganu s-a născut pe Valea Someşului, în familia unui preot greco-catolic, cu 13 copii. A făcut gimnaziul la Blaj, unde a fost coleg de clasă cu viitorul cardinal Iuliu Hossu. Religia urma să fie unul dintre „păcatele” de care s-au folosit mai târziu comuniştii atunci când a intrat în vizorul organelor de represiune şi a fost îndepărtat de la catedră. Se întâmpla în anul 1948, când era deja un medic strălucit.

Specialitatea lui Iuliu Haţieganu era medicina internă, însă pe lîngă cercetările şi lucrările publicate în domeniul tuberculozei, numele lui este sinonim cu întemeierea învăţământului medical clujean. Avea numai 34 de ani când a susţinut prima prelegere universitară în limba română din Transilvania.

Vezi continuarea aici

Mărturii constănțene: Orașul este mult mai mult decât centrul vechi, Cazinoul sau străzile pe care le recunoaștem cu toții
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 18:03

Mărturii constănțene: Orașul este mult mai mult decât centrul vechi, Cazinoul sau străzile pe care le recunoaștem cu toții

Orașul Constanța este mult mai mult decât centrul vechi, Cazinoul sau străzile pe care le recunoaștem cu toții. Dincolo de clădiri și de...

Mărturii constănțene: Orașul este mult mai mult decât centrul vechi, Cazinoul sau străzile pe care le recunoaștem cu toții
CONSTANȚA – Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: „Caligrafie și diplomație“
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 16:44

CONSTANȚA – Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: „Caligrafie și diplomație“

Cu prilejul Zilei Internaționale a Păcii, Rotary Club Constanța Marea Neagră, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“...

CONSTANȚA – Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: „Caligrafie și diplomație“
Tinerii care vor să urmeze o carieră în Poliție se pot înscrie, în această perioadă, pentru susținerea examenelor de admitere
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 15:44

Tinerii care vor să urmeze o carieră în Poliție se pot înscrie, în această perioadă, pentru susținerea examenelor de admitere

Tinerii care vor să urmeze o carieră în Poliție se pot înscrie, în această perioadă, pentru susținerea examenelor de admitere. Inspectoratul...

Tinerii care vor să urmeze o carieră în Poliție se pot înscrie, în această perioadă, pentru susținerea examenelor de admitere
CONSTANȚA: Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira cele mai frumoase machete ale unor veliere, nave istorice, comerciale sau militare
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 15:24

CONSTANȚA: Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira cele mai frumoase machete ale unor veliere, nave istorice, comerciale sau militare

Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira la Biblioteca Județeană Constanța, cele mai frumoase machete ale unor veliere,...

CONSTANȚA: Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira cele mai frumoase machete ale unor veliere, nave istorice, comerciale sau militare
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 13:10

CONSTANȚA: Vestigiile istorice din zona veche a orașului, igienizate în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua Acropolă

Vestigiile istorice din zona veche a orașului Constanța sunt igienizate, astăzi, în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua...

CONSTANȚA: Vestigiile istorice din zona veche a orașului, igienizate în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua Acropolă
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 11:57

CONSTANȚA: Cazino Music Festival continuă. Managerul Cazinoului, Anamaria Mișa, ne povestește care a fost atmosfera din primul weekend dedicat acestui festival

Sezonul estival s-a încheiat, turiștii s-au întors acasă, hotelierii își fac de zor socotelile, însă sezonul cultural, la țărmul mării, nu...

CONSTANȚA: Cazino Music Festival continuă. Managerul Cazinoului, Anamaria Mișa, ne povestește care a fost atmosfera din primul weekend dedicat acestui festival
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 11:19

Tenis: România a învins Indonezia (4-0), în Cupa Davis

Echipa masculină de tenis a României a învins Indonezia cu 4-0, sâmbătă, la Jakarta, în primul tur al Grupei Mondiale II a Cupei Davis, după...

Tenis: România a învins Indonezia (4-0), în Cupa Davis
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 10:35

VALU LUI TRAIAN: Distribuirea gratuită a noilor pubele va fi reluată luni

Primăria comunei Valu lui Traian anunță că distribuirea gratuită a noilor pubele va fi reluată luni, 21 septembrie. Pubelele vor putea fi...

VALU LUI TRAIAN: Distribuirea gratuită a noilor pubele va fi reluată luni