Ascultă Radio România Constanța Live

Cel mai mare centru de informare din ţară, la poalele munţilor Măcin

Cel mai mare centru de informare din ţară, la poalele munţilor Măcin

Publicat de Bogdan Comșa, 22 octombrie 2015, 19:39

Parcul Naţional Munţii Măcinului beneficiază, de joi, de un centru de vizitare şi informare turistică.

Banii pentru realizarea sa provin din Programul Operaţional Sectorial de Mediu, iar inaugurarea obiectivului a avut loc în prezenţa ministrului de resort, Graţiela Gavrilescu.

Realizat în cadrul unui proiect cu finanţare de aproape 2 milioane de euro atrase prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Centrul de Vizitare şi Informare Turistică al Parcului Naţional Munţii Măcinului este un exemplu de urmat şi de alte instituţii din subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Este părerea exprimată de ministrul Graţiela Gavrilescu la inaugurarea acestui sediu, aflat în comuna tulceană Greci, un sediu cu o independenţă energetică dată de panourile solare şi pompele biotermale cu care acesta a fost dotat.

Graţiela Gavrilescu: „Îmi doresc ca instituţiile în primul rând din subordine să poată să identifice surse pentru a putea construi ori de la zero astfel de clădiri, ori să poată pe cele care sunt acum executate să le reabiliteze termic din punct de vedere al diminuării utilităţilor, pentru că aici plătim noi mulţi bani”.

Cu cele peste 3.000 de specii de floră şi faună care se găsesc în această rezervaţie înfiinţată în anul 1998, Parcul Naţional Munţii Măcinului este unul prea puţin cunoscut în România, chiar dacă acesta adăposteşte cei mai vechi munţi din Europa.

SRCF Constanța: Lucrări de întreținere la mai multe linii de cale ferată. Investiția este de aproape 28 de milioane de lei
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 15:18

SRCF Constanța: Lucrări de întreținere la mai multe linii de cale ferată. Investiția este de aproape 28 de milioane de lei

Pe raza SRCF Constanța se execută, potrivit acordului Cadru nr. 106/29.09.2022, „Lucrări de întreținere prin înlocuirea la rând a...

SRCF Constanța: Lucrări de întreținere la mai multe linii de cale ferată. Investiția este de aproape 28 de milioane de lei
Minoră cu declarație notarială falsă emisă la Constanța, depistată la ieșirea din țară de polițiștii de pe Aeroportul Henri Coandă
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 14:51

Minoră cu declarație notarială falsă emisă la Constanța, depistată la ieșirea din țară de polițiștii de pe Aeroportul Henri Coandă

Polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Henri Coandă București au depistat un bărbat care intenţiona să iasă din...

Minoră cu declarație notarială falsă emisă la Constanța, depistată la ieșirea din țară de polițiștii de pe Aeroportul Henri Coandă
Târgul Online de Turism, dedicat vacanțelor la Marea Neagră
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 14:25

Târgul Online de Turism, dedicat vacanțelor la Marea Neagră

În perioada 11 februarie – 15 februarie 2026, Litoralulromanesc.ro organizează o nouă ediție a Târgului Online de Turism, eveniment dedicat...

Târgul Online de Turism, dedicat vacanțelor la Marea Neagră
O farsă la 112, sancționată cu 6.000 de lei. Avertismentul polițiștilor constănțeni
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 13:33

O farsă la 112, sancționată cu 6.000 de lei. Avertismentul polițiștilor constănțeni

11 februarie este sărbătorită anual ca fiind Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112, utilizat în toate cele 27 de state membre ale Uniunii...

O farsă la 112, sancționată cu 6.000 de lei. Avertismentul polițiștilor constănțeni
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 12:21

TULCEA: Dezinfecție finală după focarul de gripă aviară de la gospodăria mănăstirii din Niculițel

Medicii veterinari tulceni se pregătesc pentru dezinfecţia finală a gospodăriei mănăstirii Saon, din judeţul Tulcea, după ce săptămâna...

TULCEA: Dezinfecție finală după focarul de gripă aviară de la gospodăria mănăstirii din Niculițel
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 12:00

TULCEA: Parcul eolian din Valea Nucarilor va avea un sistem de stocare a energiei în baterii

PPC Renewables România extinde capacitățile parcului eolian Sălbatica 1 cu un sistem BESS de 60 de MWh. Cel mai mare investitor privat în...

TULCEA: Parcul eolian din Valea Nucarilor va avea un sistem de stocare a energiei în baterii
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 11:49

CONSTANȚA: Peste 20 de șoferi lăsați pietoni pentru neacordarea priorității de trecere

Pe 10 februarie, polițiștii Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră Constanța au desfășurat o acțiune pentru creșterea siguranței...

CONSTANȚA: Peste 20 de șoferi lăsați pietoni pentru neacordarea priorității de trecere
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 11:05

CCR amână, pentru a cincea oară, decizia privind reforma pensiilor magistraţilor

Curtea Constituţională a României a amânat din nou, pentru 18 februarie, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la noul...

CCR amână, pentru a cincea oară, decizia privind reforma pensiilor magistraţilor