Ascultă Radio România Constanța Live

Dobrogea, măturată de vânt şi ploi

Dobrogea, măturată de vânt şi ploi

Publicat de , 11 octombrie 2015, 08:23

Vreme închisă, duminică, în Dobrogea. Cerul va fi noros va continua să plouă consistent, vântul va sufla cu intensificări, iar maximele zilei vor fi cuprinse între 15 şi 18 grade Celsius.

La ora 8.00 erau 18 grade la Mangalia, 17 la Constanţa, 14 la Cernavodă şi Sulina, 13 la Medgidia şi 12 grade la Tulcea.

Amintim faptul că de duminică dimineaţa, de la ora 10.00, până luni seara, la ora 18.00, aproape întreaga ţară se va afla sub o atenţionare cod galben de vreme rea. Conform meteorologilor, vor fi precipitaţii în toată ţara, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 50 l//mp, mai ales în jumătatea sudică şi în zonele de munte.

Vor fi ploi, dar în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în zonele montane înalte din restul ţării, în jumătatea de nord a Moldovei şi trecător în estul şi sud-estul Transilvaniei.
Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, depăşind temporar 60…70 km/h, îndeosebi în Dobrogea şi la munte.

Procesul de răcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice.

 

Răcirea vremii se va simţi şi în Dobrogea, la începutul săptămânii, unde luni va continua să plouă, maximele nu vor depăşi 16 grade, iar noaptea minimele vor fi de 4 – 8 grade.

Marţi va fi şi mai rece, deşi soarele va apărea timid dintre nori, cu maxime ziua de 7 – 12 grade, şi minime nocturne de doar 2 – 6 grade.

O amelioare a vremii sub aspect termic se va simţi abia de joi, când  temperaturile vor mai creşte puţin.

 

Vreme însorită și caldă, în Dobrogea, până la sfârșitul săptămânii
Meteo joi, 17 septembrie 2026, 07:15

Vreme însorită și caldă, în Dobrogea, până la sfârșitul săptămânii

Vremea în Dobrogea și pe litoral se menține frumoasă și caldă în zilele următoare. Joi, cerul va fi senin, vântul va sufla slab si moderat,...

Vreme însorită și caldă, în Dobrogea, până la sfârșitul săptămânii
Joi, vremea se va menține predominant însorită în Dobrogea și pe litoral
Meteo miercuri, 16 septembrie 2026, 21:14

Joi, vremea se va menține predominant însorită în Dobrogea și pe litoral

Joi, vremea se va menține predominant însorită și caldă, cu cer variabil și vânt cel mult moderat. Maximele termice se vor încadra între 23...

Joi, vremea se va menține predominant însorită în Dobrogea și pe litoral
Vreme predominant însorită, în Dobrogea
Meteo miercuri, 16 septembrie 2026, 07:05

Vreme predominant însorită, în Dobrogea

Miercuri, vremea în Dobrogea va fi în general frumoasă și normală termic pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări...

Vreme predominant însorită, în Dobrogea
În Dobrogea, vremea va fi frumoasă și normală termic
Meteo marți, 15 septembrie 2026, 20:47

În Dobrogea, vremea va fi frumoasă și normală termic

Miercuri, în Dobrogea, vremea va fi frumoasă și normală termic, cu cel mult 25 de grade Celsius în aer. Cerul va fi variabil, cu unele...

În Dobrogea, vremea va fi frumoasă și normală termic
Meteo marți, 15 septembrie 2026, 06:53

Vremea va fi normală termic, în Dobrogea și pe litoral, cu cel mult 25 de grade Celsius în aer

Vremea va fi normală termic, marți, în Dobrogea, când termometrele vor indica cel mult 25 de grade Celsius. Cerul va fi temporar noros, iar...

Vremea va fi normală termic, în Dobrogea și pe litoral, cu cel mult 25 de grade Celsius în aer
Meteo luni, 14 septembrie 2026, 21:59

Vremea va fi schimbătoare, în Dobrogea și pe litoral

Vremea va fi schimbătoare în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de marți, când temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 25 de...

Vremea va fi schimbătoare, în Dobrogea și pe litoral
Meteo luni, 14 septembrie 2026, 07:17

Vreme răcoroasă, în Dobrogea

În Dobrogea, vremea se îndreaptă ca aspect și temperaturile cresc ușor, la început de săptămână. Luni, deși valorile termice vor crește,...

Vreme răcoroasă, în Dobrogea
Meteo duminică, 13 septembrie 2026, 19:17

Vremea rămâne instabilă și luni în Dobrogea

Potrivit unei informări meteorologice, până spre miezul nopții, vremea va fi instabilă în toată țara. În Dobrogea, în această noapte vor...

Vremea rămâne instabilă și luni în Dobrogea