Prima pagină » Ştiri » Actualitate » VIDEO: 58 de ani de la lansarea primului satelit artificial

VIDEO: 58 de ani de la lansarea primului satelit artificial

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 octombrie 2015, 12:45

Sputnik 1 (rusă Спутник-1, sau Satelitul Elementar-1), a fost primul satelit artificial care a orbitat în jurul Pământului, lansat de Uniunea Sovietică la data de 4 octombrie 1957, de la Cosmodromul Baikonur, aflat în Kazahstan.

Satelitul a fost plasat pe o orbită eliptică joasă.

Lansarea lui Sputnik 1 a marcat începutul cuceririi spațiale.

Inițial, politicienii și militarii sovietici voiau rachete intercontinentale în cadrul confruntării lor cu Occidentul; racheta R-7 în pregătire trebuia să fie folosită pentru lansarea bombelor atomice.

Proiectul folosirii rachetei R-7 ca lansator spațial a început după ce Serghei Koroliov i-a explicat, în timpul unei inspecții din ianuarie 1956, Primului Secretar al PCUS, Nikita Hrușciov, posibilitatea de a lansa un laborator orbital denumit „Obiectul D”. Era, prin urmare, posibil să se profite de lansatorul R-7 pentru a face o aventură în domeniul științific care ar permite sovieticilor să depășească Statele Unite ale Americii care întreprinseseră teste în vederea lansării unui satelit în cadrul Anului Geofizic Internațional din 1957-1958. Proiectul D, prea ambițios, a întârziat, iar dezvoltarea unui obiect de mici dimensiuni a fost hotărâtă după un an.

Primele cinci lansări ale rachetei au fost eșecuri. Însă ultimele două validau lansatorul, dar problema rămasă nerezolvată o constituia dislocarea etajului superior al rachetei. Cunoscând, potrivit serviciilor de informații sovietice, posibilitatea ca o încercare americană de lansare să aibă loc curând, a fost hotărâtă lansarea satelitului PS-1, așezat într-o „scufie” mai ușoară, la data de 6, apoi 4 octombrie 1957.

Era vorba de o mică sferă de aluminiu cu diametrul de 58 de centimetri, cântărind 83,6 kg, dotat cu patru antene.[1] Sfera era constituită din două coci, cea externă servind de protecție termică, iar cea de-a doua fiind presurizată.

Interiorul sferei conținea azot la o presiune ușor mai mare decât presiunea atmosferică la suprafața Pământului (1,3 atmosfere). Conținea bateriile cu zinc-argint, captorii de presiune și temperatură, un emițător radio și un ventilator pentru răcirea echipamentelor.

Lansarea a avut loc la 4 octombrie 1957, de la Cosmodromul Baikonur. Această lansare permitea și testarea rachetei purtătoare, R-7 8K71PS Semiorka.

Decolarea s-a făcut fără probleme, detașarea treptei centrale și a micului satelit la fel. Sovieticii au trebuit să aștepte 92 de minute pentru a auzi primele „bipuri”: deschiderea antenelor Sputnikului s-a făcut când satelitul era deja în afara ariei de recepție a semnalului.

Plasat pe o orbită ale cărei altitudini inițiale ale perigeului și apogeului erau de 225 și respectiv 947 km, Sputnik 1 efectua o revoluție în 96 de minute. Dar slaba altitudine a perigeului său l-a făcut să piardă din altitudine până la un apogeu de 600 km, la 9 decembrie 1957. După ce a făcut 1.400 de orbite în jurul Pământului și a parcurs circa 70 de milioane de kilometri, Sputnik 1 a intrat în atmosfera terestră unde s-a consumat la 4 ianuarie 1958.

Sistemul de comunicație era echipat de două radioemițătoare cu puterea de 1 W, capabile să transmită presiunea și temperatura azotului din incinta capsulei, pentru verificarea principiilor presurizării și termoreglării folosite. Cele două emițătoare erau suficient de puternice pentru a permite radioamatorilor să capteze celebrul „bip-bip” al satelitului cam peste tot pe planeta noastră pe frecvențele radio de 20,005 și 40,022 MHz.

Ascultătorii au fost atât încântați și cât şi îngroziţi să audă bip-ul monoton al Sputnikului.

Lansarea lui Sputnik 1 a avut loc în cadrul Anului Geofizic Internațional din 1957-1958, studiul semnalelor trebuia, prin urmare, să permită studierea propagării undelor radio în atmosfera terestră, iar studiul traiectoriei sale trebuia să furmizeze informații asupra densității atmosferei înalte și a formei exacte a Pământului.

Aparatele electrice ale satelitului au funcționat timp de douăzeci și două de zile după lansare, până la epuizarea bateriilor la 26 octombrie 1957. După aceea traiectoria satelitului a fost supraveghetă vizual.