Ascultă Radio România Constanța Live

DNA: Cum făcea bani şeful Gărzii de Mediu Ialomiţa

DNA: Cum făcea bani şeful Gărzii de Mediu Ialomiţa

Publicat de Bogdan Comșa, 30 septembrie 2015, 13:42

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului VASILE CORNEL, comisar şef la Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Ialomiţa, suspectat de comiterea infracțiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada februarie – iunie 2015, inculpatul Vasile Cornel, concomitent cu exercitarea funcţiei publice de comisar şef la Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Ialomiţa, a controlat, coordonat şi condus, prin intermediul unor persoane, activitatea a două societăţi comerciale, unde, de altfel, deţinea şi calitatea de asociat.

Concret, inculpatul Vasile Cornel a contactat ori, după caz, a fost contactat de partenerii de afaceri, a făcut plata salariilor angajaţilor și s-a interesat în mod constant de situaţia sumelor de bani ce trebuiau încasate şi a restanţierilor.

De asemenea, în perioada respectivă, inculpatul a dispus efectuarea de plăţi către furnizori, a aprobat reparaţia unui autoturism aparţinând societăţilor administrate și achiziţia de carburant, a solicitat şi obţinut prelungirea unui contract de leasing pentru un autoturism aparţinând societăţilor.

Comportându-se ca un administrator de fapt, inculpatul Vasile Cornel a dispus celor cei doi administratori de drept efectuarea demersurilor legale pentru recuperarea unor sume de bani neîncasate, a stabilit modul de acţiune al uneia dintre societăţi la licitaţiile la care urma să participe, şi-a dat acordul pentru vânzarea unui utilaj aparţinând celor două societăţi și a solicitat şi primit sume de bani din contabilitatea celor două societăţi pentru repararea autoturismului personal.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ialomița, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:23

Nicușor Dan: Eugen Tomac și-a depus mandatul; îl desemnez ca prim-ministru pe Adrian Veștea

Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat, a anunțat duminică președintele Nicușor Dan, care a informat că îl propune în locul...

Nicușor Dan: Eugen Tomac și-a depus mandatul; îl desemnez ca prim-ministru pe Adrian Veștea
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:14

Județul TULCEA: Produse contrafăcute confiscate în cadrul operațiunii JUPITER

În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a...

Județul TULCEA: Produse contrafăcute confiscate în cadrul operațiunii JUPITER
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 08:37

TULCEA – MApN: Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon au monitorizat grup de ţinte aeriene în proximitatea frontierei fluviale cu România

În noaptea dinspre 13 spre 14 iunie, Federația Rusă a executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de...

TULCEA – MApN: Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon au monitorizat grup de ţinte aeriene în proximitatea frontierei fluviale cu România
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 06:24

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului

Duminică, imediat după miezul nopții, un mesaj RO-Alert a fost emis pentru zona de nord a județului Tulcea ”În urmă cu scurt timp a fost emis...

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului