Ascultă Radio România Constanța Live

Deputaţii au adoptat noul format al Legii „Big Brother”

Deputaţii au adoptat noul format al Legii „Big Brother”

Publicat de , 23 septembrie 2015, 18:15

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, urmând să fie trimis preşedintelui spre promulgare.

Proiectul de lege fusese asumat de liderii partidelor în unor unor consultări care au avut loc la Cotroceni în mai. Proiectul prevede că datele de trafic referitoare la abonaţi şi utilizatori, prelucrate şi stocate de către furnizorul unei reţele publice de comunicaţii electronice sau de către furnizorul unui serviciu de comunicaţii electronice destinat publicului vor trebui şterse sau transformate în date anonime atunci când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări, dar nu mai târziu de trei ani de la data efectuării comunicării.

La solicitarea instanţelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi al securităţii naţionale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de reţele publice de comunicaţii de reţele electronice destinate publicului pun la dispoziţia acestora, de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecţia informaţiilor cu caracter personal.

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:58

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural

Turismul rural traversează o perioadă dificilă. În prima jumătate a anului, sosirile în pensiunile agroturistice au scăzut cu aproape 14 la...

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:43

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni

Rectificări bugetare aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Dacă la nivel național se așteaptă instalarea...

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni