Ascultă Radio România Constanța Live

„Triathlon Challenge Mamaia” o ediție de succes

„Triathlon Challenge Mamaia” o ediție de succes

Publicat de Catalin Donose, 6 septembrie 2015, 16:53

Astăzi a fost ziua dedicată celor mai buni triatlonişti profesionişti din lume, care s-au întrecut la Mamaia în cadrul etapei de Cupă Europeană Premium, organizată sub licența Uniunii Internaționale de Triathlon.

La start au fost prezenți sportivi din peste 20 de ţări, care au luptat pentru punctele oferite în clasamentul european de profil, dar şi pentru premiile record puse în joc.

Faţă de anul trecut, fondul de premiere s-a dublat, ajungând la suma de 25.000 de euro.

La feminin s-a impus Valentina Zapatrina din Rusia, urmată de vicecampioana olimpică, Lisa Norden din Suedia și câștigătoarea ediției trecute, Yuliya Yelistratova din Ucraina.

Câștigătorul probei masculine a fost spaniolul Uxio Abuin, urmat de conaționalul său, Pablo Dapena și de rusul Andrey Bryukhankov.

Printre cei aproximativ 100 de sportivi care au participat la proba olimpică s-au aflat şi doi reprezentanţi ai României: Antoanela Manac (locul 11) și Alexandru Diaconu, ultimul fiind nevoit să abandoneze.

Farul are nevoie de victorie în meciul cu CFR Cluj
Sport joi, 23 octombrie 2025, 15:54

Farul are nevoie de victorie în meciul cu CFR Cluj

Farul Constanța are de disputat un meci dificil în cadrul etapei a XIV-a din Superliga de fotbal.Partida este programată în ziua de 25 octombrie,...

Farul are nevoie de victorie în meciul cu CFR Cluj
Jaqueline Cristian s-a oprit în optimi la Tokyo
Sport joi, 23 octombrie 2025, 11:21

Jaqueline Cristian s-a oprit în optimi la Tokyo

Jaqueline Cristian a fost învinsă de rusoaica Ekaterina Alexandrova, cu 6-1, 6-2, joi, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de Tokyo,...

Jaqueline Cristian s-a oprit în optimi la Tokyo
Bogdan Șoldănescu este noul selecționer al naționalei de tineret a României
Sport joi, 23 octombrie 2025, 08:43

Bogdan Șoldănescu este noul selecționer al naționalei de tineret a României

Federația Română de Handbal anunță numirea lui Bogdan Vasile Șoldănescu în funcția de selecționer al echipei naționale masculine de...

Bogdan Șoldănescu este noul selecționer al naționalei de tineret a României
Universitatea Craiova își dorește primele puncte din grupa Conference League
Sport joi, 23 octombrie 2025, 08:27

Universitatea Craiova își dorește primele puncte din grupa Conference League

Echipa de fotbal Universitatea Craiova întâlneşte formaţia armeană FC Noah, joi, de la ora 22 (în direct la Digi Sport 1), pe Stadionul...

Universitatea Craiova își dorește primele puncte din grupa Conference League
Sport joi, 23 octombrie 2025, 08:18

Meciul FCSB – Bologna se joacă joi în Europa League

FCSB va întâlni formaţia italiană Bologna, joi seara, de la ora 19:45 (în direct la Digi Sport 1), pe Arena Naţională din Bucureşti, în...

Meciul FCSB – Bologna se joacă joi în Europa League
Sport miercuri, 22 octombrie 2025, 17:38

Meci de pregătire pentru naționala feminină a României

Naționala feminină de fotbal a României va disputa o partidă de pregătire contra Ucrainei, marți, 28 octombrie, de la ora 17:30, pe Stadionul...

Meci de pregătire pentru naționala feminină a României
Sport miercuri, 22 octombrie 2025, 15:46

Medalii pentru sportivii de la clubul Tomis Karate Constanța

La Târgu Secuiesc s-a desfăşurat recent, Campionatul Naţional de Karate-Do Shotokan, Todome Shiai, ediţia a-III-a, pentru copii, minicadeţi,...

Medalii pentru sportivii de la clubul Tomis Karate Constanța
Sport miercuri, 22 octombrie 2025, 15:24

Crosul “Ovidio Running” este programat sâmbătă în Mamaia

Crosul “Ovidio Running Constanța” este programat sâmbătă, 25 octombrie, pe faleza stațiunii Mamaia, startul urmând să se dea din zona...

Crosul “Ovidio Running” este programat sâmbătă în Mamaia