Ascultă Radio România Constanța Live

Român, prins la volanul unui camion cu refugiaţi. Câţiva copii, aproape morţi

Român, prins la volanul unui camion cu refugiaţi. Câţiva copii, aproape morţi

Publicat de Bogdan Comșa, 29 august 2015, 20:22

Autorităţile austriece au reţinut sâmbătă un cetăţean român, care conducea un camion plin cu refugiaţi.

Românul, în vârstă de 29 de ani, a încercat să scape de poliţişti, când aceştia i-au făcut semn să oprească.

Şoferul a accelerat, însă a fost urmărit, blocat în trafic şi reţinut, anunţă Mediafax.

Incidentul a avut loc în orăşelul St. Peter am Hart, aproape de graniţa cu Germania.

Când au deschis uşile camionul, oamenii legii au găsit înăuntru 26 de imigranţi din Siria, Afganistan şi Bangladesh, care doreau să ajungă în Germania.

Personalul medical care i-a consultat pe refugiaţi a afirmat că aceştia nu ar mai fi rezistat mult, din cauza strării avansate de deshidarate.

Printre aceştia se aflau şi mai mulţi copii, cu vârste de aproximativ cinci-şase ani, care erau aproape inconştienţi. Vieţile lor nu mai sunt în pericol, dar au rămas internaţi într-un spital dintr-un oraş apropiat.

Şi celelalte persoane au primit îngrijiri medicale.

Incidentul a avut loc la o zi după ce un camion în care se aflau 71 de imigranţi morţi a fost descoperit joi pe marginea unei autostrăzi din Austria. Printre victime se aflau opt femei şi patru copii – o fetiţă de cel mult doi ani şi trei băieţi de 8, 9 şi 10 ani.

Cel mai probabil aceştia s-au asfixiat.

Autorităţile ungare au declarat că şoferul vehiculului este cetăţean român, dar Ministerul român al Afacerilor Externe a negat afirmaţia şi a menţionat că nici un cetăţean român nu este implicat în acest caz.

Salvamarii au arborat STEAGUL GALBEN pe plajele din Eforie: Înotul în mare este permis doar celor experimentați
Actualitate luni, 3 august 2026, 13:26

Salvamarii au arborat STEAGUL GALBEN pe plajele din Eforie: Înotul în mare este permis doar celor experimentați

Salvamarii de pe plajele din Eforie au arborat, astăzi, STEAGUL GALBEN în foișoare, semn că marea este agitată, înotul este permis doar...

Salvamarii au arborat STEAGUL GALBEN pe plajele din Eforie: Înotul în mare este permis doar celor experimentați
Autoritatea Navală Română continuă acțiunile de control pentru creșterea siguranței navigației în domeniul agrementului nautic
Actualitate luni, 3 august 2026, 13:08

Autoritatea Navală Română continuă acțiunile de control pentru creșterea siguranței navigației în domeniul agrementului nautic

În perioada 27 iulie – 2 august 2026, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie ale Autorității Navale...

Autoritatea Navală Română continuă acțiunile de control pentru creșterea siguranței navigației în domeniul agrementului nautic
Trafic îngreunat pe autostrăzile A2 și A4 spre litoral, precum și pe DN39, în zona Eforie Nord
Actualitate luni, 3 august 2026, 13:03

Trafic îngreunat pe autostrăzile A2 și A4 spre litoral, precum și pe DN39, în zona Eforie Nord

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța informează conducătorii auto că, la această oră, se înregistrează valori ridicate de trafic pe...

Trafic îngreunat pe autostrăzile A2 și A4 spre litoral, precum și pe DN39, în zona Eforie Nord
VIDEO | Stânca din apropierea braţului Bala al Dunării a fost dislocată cu succes
Actualitate luni, 3 august 2026, 12:04

VIDEO | Stânca din apropierea braţului Bala al Dunării a fost dislocată cu succes

Stânca aflată în apropierea braţului Bala al Dunării a fost dislocată cu ajutorul a 180 de kilograme de explozibil, a anunţat, luni, ministrul...

VIDEO | Stânca din apropierea braţului Bala al Dunării a fost dislocată cu succes
Actualitate luni, 3 august 2026, 10:50

Valul de căldură extremă se extinde. Dobrogea, sub COD GALBEN de caniculă

ANM a emis noi avertizări de căldură extremă și disconfort termic ridicat, valabile în toată țara în intervalul 4 august, ora 10.00 –...

Valul de căldură extremă se extinde. Dobrogea, sub COD GALBEN de caniculă
Actualitate luni, 3 august 2026, 10:08

AUDIO | Seceta extremă scoate la iveală vulnerabilitățile sistemului energetic național

Autoritățile fac eforturi pentru a păstra în funcțiune Centrala Atomoelectrică de la Cernavodă, care mai are activ, în prezent, un singur...

AUDIO | Seceta extremă scoate la iveală vulnerabilitățile sistemului energetic național
Actualitate luni, 3 august 2026, 09:36

Sesiune extraordinară în Parlament pentru adoptarea legilor privind biodiversitatea și integritatea demnitarilor

O nouă sesiune extraordinară a Parlamentului a fost convocată în perioada 3 – 6 august, pentru adoptarea unor reforme restante din PNRR....

Sesiune extraordinară în Parlament pentru adoptarea legilor privind biodiversitatea și integritatea demnitarilor
Actualitate luni, 3 august 2026, 09:17

Militarii au reluat intervenția pe Dunăre, pentru creșterea debitului de apă către Centrala de la Cernavodă

Autorităţile au reluat astăzi intervenţia de urgenţă pe Dunăre pentru a creşte debitul de apă către Centrala de la Cernavodă, în...

Militarii au reluat intervenția pe Dunăre, pentru creșterea debitului de apă către Centrala de la Cernavodă