Ascultă Radio România Constanța Live

România devine mai puternică pe mare

România devine mai puternică pe mare

Publicat de Bogdan Comșa, 8 august 2015, 11:23

Cele două nave de top ale marinei militare române, fregatele Regele Ferdinand şi Regina Maria vor intra, la toamnă, într-un program de reparaţii.

Declaraţia a fost făcută, sâmbătă, la Constanţa, de ministrul Apărării Nanţionale, Mircea Duşa.

Acesta s-a aflat în portul militar din Constanţa, unde a vizitat navele şi tehnica de luptă ale Forţelor Navale, cu ocazia Zilei porţilor Deschise în porturile militare.

Ministrul Apărării nu a oferit alte detalii, limitându-se la a menţiona că forţa militară a ţării noastre pe mare va creşte, odată cu achiziţionarea unor corvete şi remorchere.

Vă reamintim că astăzi, 8 august, este marcată Ziua Porţilor Deschise în porturile militare, activitate dedicată Zilei Forţelor Navale.

Cu acest prilej, până la ora 17.00, vor putea fi vizitate navele militare şi vor fi organizate expoziţii de tehnică (torpile, rachete, bombe antisubmarin, mine şi sisteme de comunicaţii etc.), precum şi o expoziţie de pictură cu tematică marină.

De asemenea, va fi prezentată oferta educaţională a Forţelor Navale Române prin organizarea de ateliere interactive şi standuri de prezentare ale instituţiilor militare de învăţământ, iar Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine un spectacol.

Fregate, corvete, nave purtătoare de rachete, dragoare maritime, vedete blindate fluviale și alte nave își vor aștepta vizitatorii sâmbătă, 8 august, în porturile militare Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea, cu prilejul organizării Zilei Porților Deschise de către Forțele Navale Române.

În cadrul evenimentului, vor fi prezentate publicului expoziții de tehnică, armament și echipamente militare, expoziții de pictură cu tematică marină, expoziții de lucrări de matelotaj, ofertele educaționale ale învățământului militar de marină, iar vizitatorii vor avea ocazia să învețe să confecționeze noduri marinărești la atelierele interactive, sub îndrumarea marinarilor militari.

Programul de vizitare este următorul:

PORTUL MILITAR CONSTANTA

– orele 09.00-17.00: expozitie de tehnica si nave, torpile, rachete, bombe antisubmarin, mine si sisteme de comunicatii; expozitie de pictura cu tematica marina; spectacol sustinut de ansambluri artistice si Muzica Militara a Fortelor Navale; prezentarea ofertelor educationale, ateliere interactive, standuri de prezentare ale institutiilor FNR.

La Muzeul Marinei Romāne intrarea va fi libera īn intervalul orar 09.00-17.00.

PORTUL MILITAR MANGALIA

– orele 10.00-14.00: expozitie de nave, tehnica, armament si echipamente militare, concursuri de ambarcatiuni cu rame si cu vele, jocuri marinaresti pe cheu, ateliere de confectionare noduri marinaresti, program artistic sustinut de ansambluri artistice ale Cercului Militar Mangalia;

– orele 09.00-16.00: Ziua Portilor Deschise la Muzeul Marinei Romāne – filiala Mangalia.

PORTUL MILITAR BRAILA

– orele 09.00-13.00: expozitie de nave, tehnica, armament si echipamente militare, expozitie de lucrari de matelotaj, expozitie de noduri marinaresti.

PORTUL MILITAR TULCEA

– orele 10.00-13.00: expozitie de nave, tehnica, armament si echipamente militare, expozitie de lucrari de matelotaj, expozitie de noduri marinaresti.

Īn atentia participantilor la evenimente: Este interzisa utilizarea dronelor īn spatiul aerian al porturilor militare!

Sisteme moderne de cântărire sunt montate în Portul Constanța
Ştiri luni, 29 iunie 2026, 12:36

Sisteme moderne de cântărire sunt montate în Portul Constanța

Pentru eficientizarea activității în port se va implementa, în perioada imediat următoare, un sistem de cântărire dinamică (weight in motion)...

Sisteme moderne de cântărire sunt montate în Portul Constanța
AUDIO | Rusia își va înteți și diversifica acțiunile ostile la adresa României
Ştiri luni, 29 iunie 2026, 11:48

AUDIO | Rusia își va înteți și diversifica acțiunile ostile la adresa României

Rusia își va înteți și diversifica acțiunile ostile la adresa României, fie că vorbim de bruiajul electronic din Marea Neagră, care...

AUDIO | Rusia își va înteți și diversifica acțiunile ostile la adresa României
judecator instanta, judecatorie - foto - unsplash
Ştiri luni, 29 iunie 2026, 11:23

Dosarul „Georgescu-Potra”. Se reiau dezbaterile, după ce un judecător a făcut cerere de abținere

Instanța supremă reia, luni, dezbaterile în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de...

Dosarul „Georgescu-Potra”. Se reiau dezbaterile, după ce un judecător a făcut cerere de abținere
ANM: Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din țară, miercuri; Cod galben, în șase județe
Ştiri luni, 29 iunie 2026, 11:03

ANM: Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din țară, miercuri; Cod galben, în șase județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări Cod galben și Cod portocaliu de caniculă, valabile pe parcursul...

ANM: Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din țară, miercuri; Cod galben, în șase județe
Ştiri luni, 29 iunie 2026, 11:00

Alerte Cod galben de vreme instabilă în majoritatea regiunilor, marți și miercuri

Meteorologii au emis, luni, două atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și averse însemnate...

Alerte Cod galben de vreme instabilă în majoritatea regiunilor, marți și miercuri
Ştiri luni, 29 iunie 2026, 10:58

Start cu dreptul în noul sezon pentru Alexia Dospin de la CSM Constanța

Atleta Alexia Dospin de la CSM Constanța a debutat în sezonul de vară,  participând la concursul din Nivelles (Belgia) unde a urcat pe podium....

Start cu dreptul în noul sezon pentru Alexia Dospin de la CSM Constanța
Ştiri luni, 29 iunie 2026, 10:55

Pe 29 iunie, sunt sărbătoriți Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sfântul Apostol Petru sau Sânpetru, cum îi spunea țăranul român, este sărbătorit în fiecare an pe 29 iunie, alături de Sfântul Pavel. În...

Pe 29 iunie, sunt sărbătoriți Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Ştiri luni, 29 iunie 2026, 10:51

AUDIO | Specialiștii recomandă părinților să fie alături de copii în perioada în care așteaptă rezultatele de la examene

Sunteți părinți și simțiți că nu mai aveți soluții? Nu mai știți cum să creșteți un copil echilibrat când vă simțiți epuizați?...

AUDIO | Specialiștii recomandă părinților să fie alături de copii în perioada în care așteaptă rezultatele de la examene