Ascultă Radio România Constanța Live

Ziua internațională a berii, pe 7 august

Ziua internațională a berii, pe 7 august

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 7 august 2015, 12:31

Începând din 2007, a fost celebrată în prima vineri a lunii august, sărbătoarea luând amploare pe tot globul.

Ziua internațională a berii este sărbătorită anul acesta pe 7 august. Tradiția acestei zile a început când Jesse Avshalomov a convins patronul barului local să declare ziua de 5 august drept Zi a berii.

Încă de la începuturile sale, acest eveniment, desfășurat într-o zonă restrânsă la vestul Statelor Unite, a fost popularizat pentru a fi marcat ca o sărbătoare de nivel mondial. Astfel, în următorul an, a fost organizată o campanie de promovare în Marea Britanie și în America de Sud.

Impactul mondial a avut loc în 2011, când a fost creat un site web, care a publicat argumente ce susțineau celebrarea Zilei internaționale a berii. La început a fost folosit un hashtag pe Twitter, care a fost bine primit de către internauți. Prin popularizarea pe rețelele de socializare, evenimentul a fost creat, de asemenea, și pe Facebook.

Toate aceste acțiuni au făcut posibilă, în 2011, organizarea a 276 de festivități în 138 de orașe din 23 de țări din întreaga lume, care au fost înregistrate pe pagina www.internationalbeerday.com.

După cum se menționează pe www.cute-calendar.com., printre scopurile declarate ale Zilei internaționale a berii, se numără acela de a „uni întreaga lume sub flamura berii, celebrând berile tuturor națiunilor, împreună, într-una și aceeași zi”.

Această zi este, de asemenea, dedicată celor care trudesc tot anul, pentru a asigura consumul de bere și care au făcut din aceasta una dintre cele mai populare băuturi din lume. Berea ocupă a treia poziție în topul mondial al băuturilor, doar apa și ceaiul fiind consumate în cantități mai mari.

Ziua internațională a berii a crescut, de la un mic eveniment local la unul internațional, sărbătorit în 2014, de pildă, în 207 orașe, din peste 50 de țări, de pe 6 continente, potrivit ww.lagaceta.com.ar.

Berea este o băutură alcoolică fermentată din cereale, caracterizată prin gustul amar și compusă din 4 ingrediente principale: orz, drojdie, apă și hamei.

Răcoritoare, de diferite arome și chiar branduri, este consumată încă din vechime, potrivit unor surse care menționează crearea de bere în Mesopotamia, în urmă cu 6.000 de ani. Se vorbește despre o artă antică. La vremea respectivă, sumerienii nu aveau acces la această licoare aurie. Era o băutură divină destinată doar zeiței fertilității. Mult mai târziu, în Evul Mediu, călugării consumau bere mai ales în timpul postului, ca înlocuitor al cărnii. Astăzi, este consumată la nivel mondial, precizează Agerpres.

Organizația Patronală Port Business Association reclamă întârzieri semnificative în proiectele strategice din Portul Constanța
Ştiri marți, 16 decembrie 2025, 11:42

Organizația Patronală Port Business Association reclamă întârzieri semnificative în proiectele strategice din Portul Constanța

Organizaţia Patronală Constanţa Port Business Association reclamă întârzieri semnificative în proiectele strategice din Portul Constanţa şi...

Organizația Patronală Port Business Association reclamă întârzieri semnificative în proiectele strategice din Portul Constanța
Persoanele care înființează în mod ilegal cămine de bătrâni răspund, mai nou, penal
Ştiri marți, 16 decembrie 2025, 10:59

Persoanele care înființează în mod ilegal cămine de bătrâni răspund, mai nou, penal

Persoanele care înființează în mod ilegal cămine de bătrâni răspund, mai nou, penal. Este o dispoziție de dată recentă, ca reacție la...

Persoanele care înființează în mod ilegal cămine de bătrâni răspund, mai nou, penal
Instanţa supremă judecă marţi o cerere de recurs în casaţie, în cazul lui Vlad Pascu
Ştiri marți, 16 decembrie 2025, 09:51

Instanţa supremă judecă marţi o cerere de recurs în casaţie, în cazul lui Vlad Pascu

Instanţa supremă judecă marţi o cerere de recurs în casaţie, în cazul lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat accidentul din staţiunea 2...

Instanţa supremă judecă marţi o cerere de recurs în casaţie, în cazul lui Vlad Pascu
Percheziții DNA la un fost ministru al Transporturilor, într-un dosar de mită
Ştiri marți, 16 decembrie 2025, 09:38

Percheziții DNA la un fost ministru al Transporturilor, într-un dosar de mită

Procurorii DNA efectuează marți percheziții la fostul ministru al Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, dar și la un om de afaceri, într-un...

Percheziții DNA la un fost ministru al Transporturilor, într-un dosar de mită
Ştiri marți, 16 decembrie 2025, 09:14

Rotary premiază excelența – O seară despre oameni, valori și viitorul care merită susținut

La final de an, când emoțiile se adună, iar comunitățile își fac bilanțul de valori, Rotary Club Cetatea Tomis Constanța a oferit un exemplu...

Rotary premiază excelența – O seară despre oameni, valori și viitorul care merită susținut
Ştiri marți, 16 decembrie 2025, 09:01

Baschetul balcanic juvenil își dă întâlnire în România

Grecia, Slovenia, Serbia, Croația şi România – Under 15 – se vor întrece timp de trei zile la Drobeta-Turnu Severin, în cadrul...

Baschetul balcanic juvenil își dă întâlnire în România
Ştiri marți, 16 decembrie 2025, 08:44

Cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța nu a fost încă ales

Cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța nu a fost ales în ședința ordinară de ieri. Proiectul de hotărâre a fost...

Cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța nu a fost încă ales
Ştiri marți, 16 decembrie 2025, 08:35

S-a încheiat etapa a 20-a din Superligă

Meciurile din etapa a 20-a a Superligii de fotbal au avut loc de vineri până luni. Rezultate: Vineri 12 decembrie CFR 1907 Cluj – Csikszereda...

S-a încheiat etapa a 20-a din Superligă