Ascultă Radio România Constanța Live

Arderea miriştilor, un pericol puţin conştientizat

Arderea miriştilor, un pericol puţin conştientizat

Publicat de , 7 august 2015, 16:16

Unele persoane juridice şi fizice şi-au făcut un obicei de a îşi igieniza terenurile, prin arderea resturilor vegetale şi a miriştii, fără a respecta prevederile legale care reglementează modul cum se efectuează aceste arderi, în ultima lună înregistrându-se 25 incendii de acest fel.

Nu contează faptul că afară este vânt şi flăcările se propagă cu viteză foarte mare la vecinătăţi, punând în pericol gospodăriile din apropiere sau că suprafaţa incendiată se află în apropierea pădurii, existând riscul extinderii incendiului la fondul forestier.

Pur şi simplu, aceste persoane dau foc şi pleacă, fără a mai supraveghea arderea sau a se gândi la consecinţe.

În acest sens, reprezentanţii Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa au efectuat verificări la toate aceste incendii de mirişte şi au aplicat 15 amenzi în valoare totală de 9.000 lei.

Trebuie înţeles faptul că aceste incendii vă pot pune în pericol viaţa, bunurile materiale şi mediul şi pot afecta traficul rutier sau feroviar, situaţii care pot genera adevărate tragedii, iar pentru stingerea acestora se consumă o cantitate mare de carburanţi, necesitând implicarea unui număr mare de resurse umane şi materiale.

Intervenţia specializată pentru stingerea acestor arderi necesită utilizarea unui volum apreciabil de resurse, costurile acestor intervenţii fiind semnificative.

Conform prevederilor H.G.R. nr. 537/2007, „arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei”.

Pe timpul campaniei de recoltare a cerealelor păioase, cadrele Inspecției de Prevenire vor continua să verifice modul de respectare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, aplicând sancţiuni contravenţionale acolo unde nu se respectă prevederile legale.

incendiu miriste 1

incendiu miriste 2

incendiu miriste 3

FOTO: Municipiul TULCEA – Accident rutier grav. O persoană a fost încarcerată
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 16:10

FOTO: Municipiul TULCEA – Accident rutier grav. O persoană a fost încarcerată

Astăzi, 9 februarie, în jurul orei 15.30, pompierii militari din cadrul ISU Tulcea au fost solicitați să intervină în cazul producerii unui...

FOTO: Municipiul TULCEA – Accident rutier grav. O persoană a fost încarcerată
DIALOGURI LA ZI | Carmen Paraschivescu, psihoterapeut și expert tehnic judiciar, despre Legea femicidului
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 15:52

DIALOGURI LA ZI | Carmen Paraschivescu, psihoterapeut și expert tehnic judiciar, despre Legea femicidului

Senatul a adoptat la începutul lunii februarie proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced....

DIALOGURI LA ZI | Carmen Paraschivescu, psihoterapeut și expert tehnic judiciar, despre Legea femicidului
Un nou sistem de semaforizare, pus în funcțiune în apropierea Universității „Ovidius”
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 15:03

Un nou sistem de semaforizare, pus în funcțiune în apropierea Universității „Ovidius”

Un nou sistem de semaforizare a fost pus în funcțiune la trecerea de pietoni de pe bulevardul Aurel Vlaicu, la intersecția cu Aleea...

Un nou sistem de semaforizare, pus în funcțiune în apropierea Universității „Ovidius”
Ilie Bolojan: Ne-a împachetat realitatea; nu s-a inventat să corectezi asemenea deficite și toată lumea să fie fericită
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 14:47

Ilie Bolojan: Ne-a împachetat realitatea; nu s-a inventat să corectezi asemenea deficite și toată lumea să fie fericită

Premierul Ilie Bolojan a declarat marți că măsurile privind administrația locală ar fi trebuit adoptate mai din timp, astfel încât să existe...

Ilie Bolojan: Ne-a împachetat realitatea; nu s-a inventat să corectezi asemenea deficite și toată lumea să fie fericită
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 14:36

CONSTANȚA: Licitație cu succes! A fost stabilit cine va opera viitoarea cafenea/bistro din incinta Cazinoului

Cea de-a doua sesiune de licitație desfășurată de societatea Patrimoniu Constanța Litoral S.R.L. pentru operarea unei viitoare cafenele/bistro...

CONSTANȚA: Licitație cu succes! A fost stabilit cine va opera viitoarea cafenea/bistro din incinta Cazinoului
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 14:29

PE adoptă clauzele bilaterale la acordul UE-Mercosur pentru produsele agricole, menite să-i protejeze pe fermierii europeni

Eurodeputații au sprijinit marți, la Strasbourg, măsuri suplimentare de protecție pentru a preveni prejudicierea sectorului agricol european în...

PE adoptă clauzele bilaterale la acordul UE-Mercosur pentru produsele agricole, menite să-i protejeze pe fermierii europeni
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 14:25

CONSTANȚA: Un nou sens unic a fost instituit pe o stradă din oraș

De astăzi, un nou sens unic a fost instituit pe o stradă din municipiul Constanța. Autoritățile locale spun că în acest fel vor putea fi...

CONSTANȚA: Un nou sens unic a fost instituit pe o stradă din oraș
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 13:56

Protocol între DNA și MIPE – procurorii au acces direct la platforma de gestionare a proiectelor din fonduri europene

Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au semnat un protocol de colaborare în baza căruia...

Protocol între DNA și MIPE – procurorii au acces direct la platforma de gestionare a proiectelor din fonduri europene