Ascultă Radio România Constanța Live

Inaugurarea unor noi porţiuni de autostradă în acest an este incertă

Inaugurarea unor noi porţiuni de autostradă în acest an este incertă

Publicat de Bogdan Comșa, 3 august 2015, 08:27

Aproximativ 80 de kilometri de autostradă ar urma să fie daţi în folosinţă anul acesta, apreciază directorul general al Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi din România – CNADNR – Narcis Neaga.

Într-un interviu pentru Agerpres, oficialul CNADNR spune că şoferii vor putea circula pe încă 80 de kilometri de autostradă dacă se va reuşi finalizarea înainte de termen şi inaugurarea unor porţiuni de pe tronsonul de autostradă Lugoj – Deva.

În cazul autostrăzii Comarnic – Braşov, lucrările ar putea începe chiar de anul acesta, urmând, însă, ca, anul viitor, să se organizeze licitaţii pentru construcţia mai multor segmente din viitoarea autostradă.

Directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, a mai declarat că anul acesta compania va cheltui trei sferturi din buget pentru investiţii în variante de ocolire a localitţilor, drumuri naţionale şi autostrăzi.

Valoarea totală a investiţiilor planificate anul acesta anul acesta este de aproape un miliard şi jumătate de euro.

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:23

Nicușor Dan: Eugen Tomac și-a depus mandatul; îl desemnez ca prim-ministru pe Adrian Veștea

Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat, a anunțat duminică președintele Nicușor Dan, care a informat că îl propune în locul...

Nicușor Dan: Eugen Tomac și-a depus mandatul; îl desemnez ca prim-ministru pe Adrian Veștea
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:14

Județul TULCEA: Produse contrafăcute confiscate în cadrul operațiunii JUPITER

În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a...

Județul TULCEA: Produse contrafăcute confiscate în cadrul operațiunii JUPITER
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 08:37

TULCEA – MApN: Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon au monitorizat grup de ţinte aeriene în proximitatea frontierei fluviale cu România

În noaptea dinspre 13 spre 14 iunie, Federația Rusă a executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de...

TULCEA – MApN: Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon au monitorizat grup de ţinte aeriene în proximitatea frontierei fluviale cu România
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 06:24

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului

Duminică, imediat după miezul nopții, un mesaj RO-Alert a fost emis pentru zona de nord a județului Tulcea ”În urmă cu scurt timp a fost emis...

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului