Ascultă Radio România Constanța Live

Vremea se menține călduroasă, dar devine instabilă

Vremea se menține călduroasă, dar devine instabilă

Publicat de , 31 iulie 2015, 09:55

Vremea continuă să fie călduroasă, azi, în Dobrogea, cu maxime între 29 și 34 de grade Celsius. În stațiunile de pe litoral temperaturile vor urca după-amiază până la 31 de grade Celsius. Cu toate acestea, pe timpul zilei se vor manifesta averse însoțite de descărăcări electrice. La ora 9.00 erau deja 27 de grade la Constanța, iar la Tulcea erau 23 și cerul acoperit.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în cursul zilei de vineri, 31 iulie, aria de instabilitate va cuprinde majoritatea regiunilor, dar îndeosebi pe cele sudice, estice şi centrale. Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel încât, pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp, iar izolat, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, peste 30…35 l/mp. Vor fi condiţii de grindină.

Vineri, 31 iulie, în regiunile sudice vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară la amiază, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Canicula se intensifică și se extinde
Meteo joi, 24 iulie 2025, 22:13

Canicula se intensifică și se extinde

Valul de caniculă și disconfort termic se extinde, cuprinzând aproape toată țara. Meteorologii au emis noi avertizări, valabile de mâine, de...

Canicula se intensifică și se extinde
Joi, vremea va fi caniculară, cu temperaturi ușor mai scăzute pe litoral
Meteo joi, 24 iulie 2025, 07:12

Joi, vremea va fi caniculară, cu temperaturi ușor mai scăzute pe litoral

Joi, vremea va fi caniculară, cu maxime între 33 și 37 de grade, mai scăzute pe litoral, între 29 și 32 de grade. Cerul va fi mai mult senin,...

Joi, vremea va fi caniculară, cu temperaturi ușor mai scăzute pe litoral
Vreme toridă, în Dobrogea
Meteo miercuri, 23 iulie 2025, 07:10

Vreme toridă, în Dobrogea

Valul de caniculă și disconfort termic persistă în sudul țării, inclusiv în zona continentală a județului Constanța, aflată sub Cod Galben...

Vreme toridă, în Dobrogea
Zona continentală a județului Constanța, sub avertizare meteorologică Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat
Meteo marți, 22 iulie 2025, 06:50

Zona continentală a județului Constanța, sub avertizare meteorologică Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteorologică Cod roșu de caniculă, valabilă în perioada 22 iulie, ora...

Zona continentală a județului Constanța, sub avertizare meteorologică Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat
Meteo luni, 21 iulie 2025, 22:04

În Dobrogea, vremea va fi caniculară. Temperaturile vor urca până la 40 de grade Celsius

Vremea va fi călduroasă, local caniculară, cu disconfort termic accentuat în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de marți. Indecele...

În Dobrogea, vremea va fi caniculară. Temperaturile vor urca până la 40 de grade Celsius
Meteo luni, 21 iulie 2025, 07:04

Vreme caniculară, în Dobrogea

Meteorologii au emis două avertizări de temperaturi extrem de ridicate și disconfort termic accentuat pentru întreg sudul țării, la început de...

Vreme caniculară, în Dobrogea
Meteo duminică, 20 iulie 2025, 18:17

Canicula cuprinde tot sudul țării

Meteorologii au emis două avertizări de temperaturi extrem de ridicate și disconfort termic accentuat pentru întreg sudul țării, la început de...

Canicula cuprinde tot sudul țării
Meteo duminică, 20 iulie 2025, 07:51

Vremea devine caniculară în Dobrogea

Duminică, vremea se va menține în general frumoasă în Dobrogea și se va încălzi față de intervalul anterior. Cerul va fi variabil, vântul...

Vremea devine caniculară în Dobrogea