Ascultă Radio România Constanța Live

AUDIO: DGASPC face angajări, peste 70 de posturi disponibile

AUDIO: DGASPC face angajări, peste 70 de posturi disponibile

Publicat de , 21 iulie 2015, 15:28

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa are, la această dată, aproximativ 240 de posturi vacante. Circa 190 sunt funcţii contactuale, iar 50 publice, după cum a declarat directorul instituţiei, Petre Dinică.

De la începutul anului şi până acum, au fost organizate concursuri în repetate rânduri, dar fără prea mult succes. Oamenii vin şi pleacă. Unii mai rămân, alţii pleacă imediat sau aşteaptă până îşi găsesc un alt loc de muncă, a mai spus Petre Dinică: „Sunt două motive! Unii nu fac faţă cerinţelor postului, cu toate că, înainte de a face orice formă de angajare, îi rugăm să facă o tură, două, de voluntariat, pentru că am avut cazuri în care s-au angajat, iar după prima tură au plecat. Alţii vin, se angajează, şi când îşi găsesc un post mai bine retribuit, pleacă. Este o mare problemă în domeniul nostru salarizarea. Se pleacă de la salariul minim pe economie, şi diferenţă prea mare nu prea există, pentru că salariul mediu în Direcţie este în jur de 1.300 lei brut.”

În această perioadă, sunt scoase la concurs peste 70 de locuri de muncă. Direcţia angajează în jur de 20 de educatori, 16 infirmieri, un medic, opt asistenţi medicali, muncitori necalificaţi în bucătărie, fochişti, îngrijitori, asistenţi sociali, dar şi arhivari, kinetoterapeuţi, psihologi şi psihopedagogi.

Câştigătorii concursurilor vor lucra în cele 22 de servicii rezidenţiale, deţinute de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, care adăpostesc în total circa 1.300 de persoane, dintre care 600 sunt copii şi care funcţionează, de ceva vreme, „în sistem de avarie”.

Dosarele de înscriere la concurs pot fi depuse, la sediul D.G.A.S.P.C. Constanţa, str. Decebal, nr. 22, Serviciul Resurse Umane, până luni, 27.07.2015, ora 16:30, telefon 0241/480863.

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:58

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural

Turismul rural traversează o perioadă dificilă. În prima jumătate a anului, sosirile în pensiunile agroturistice au scăzut cu aproape 14 la...

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:43

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni

Rectificări bugetare aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Dacă la nivel național se așteaptă instalarea...

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni