Suspiciune de crimă la Constanţa

Publicat de magda.chirana, 20 iulie 2015, 11:44
O femeie a fost găsită decedată noaptea trecută într-un garaj dezafectat de pe bulevardul Tomis, la iesire din Constanţa.
Poliţiştii criminalişti ai IPJ Constanţa au deschis o anchetă pentru moarte suspectă.
Trupul femeii se afla în stare de putrefacţie.
Conform primelor informaţii, pe trupul ei au fost descoperite posibile urme de violenţă.
Cadavrul a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei care va stabili cauza exactă a morții.
Femeia avea 55 de ani şi se pare că era om al străzii.