Ascultă Radio România Constanța Live

Constanța: Suspect de crimă prins după jumatate de an de la comiterea faptei

Constanța: Suspect de crimă prins după jumatate de an de la comiterea faptei

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 iulie 2015, 14:20

La data de 14 iulie 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de inculpatul TĂNASE IANCU, în vârstă de 58 de ani, din satul Stejaru, judeţul Tulcea, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi tâlhărie.

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale până în prezent a relevat, ca stare prezumtivă de fapt, că în seara zilei 23 decembrie 2014, în jurul orelor 17:30, fiind în vizită la locuinţa victimei din municipiul Constanţa, de pe strada Baba Novac, nr.165, pe care o vizita uneori pentru a consuma împreună băuturi alcoolice, inculpatul a lovit-o de mai multe ori probabil cu pumnii şi a doborât-o la podea pe victima N.M., în vârstă de 71 de ani, apoi a sustras din locuinţă mai multe bunuri (îmbrăcăminte, încălţăminte, acte de identitate ale victimei şi alte obiecte) strânse în două genţi, iar când ieşea din apartamentul victimei a fost surprins pe hol de două vecine, aşa încât a abandonat genţile şi a fugit din blocul de locuinţe. În urma leziunilor suferite victima a fost internată în spital, însă a decedat la data de 15 februarie 2015, din cauza leziunilor cranio-cerebrale grave.

Întrucât inculpatul era bănuit de agresarea şi jefuirea victimei, la data de 14 iulie 2015 a fost depistat în Gara de Nord din Bucureşti, de unde a fost adus pe baza unui mandat de aducere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, unde s-a prevalat de dreptul de a nu da declaraţii.

În cursul zilei de 15 iulie 2015 a fost formulată propunere de arestare preventivă faţă de inculpat, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

TULCEA: Modificări de bugete, inclusiv pentru Spitalul Județean, DGASPC și instituțiile de cultură, pe ordinea de zi a ședinței CJ
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 13:08

TULCEA: Modificări de bugete, inclusiv pentru Spitalul Județean, DGASPC și instituțiile de cultură, pe ordinea de zi a ședinței CJ

Consiliul Județean Tulcea se întrunește în ședință ordinară joi, 29 octombrie 2026, de la ora 13.00, la sediul instituției. Printre...

TULCEA: Modificări de bugete, inclusiv pentru Spitalul Județean, DGASPC și instituțiile de cultură, pe ordinea de zi a ședinței CJ
AUDIO | Violența în școli, fenomen îngrijorător la Constanța. Deficitul de consilieri școlari, printre problemele semnalate de șefa ISJ, Claudia Portase
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 12:50

AUDIO | Violența în școli, fenomen îngrijorător la Constanța. Deficitul de consilieri școlari, printre problemele semnalate de șefa ISJ, Claudia Portase

Violența în școli se află în atenția autorităților, după o serie de incidente grave cu arme albe petrecute recent în unităţi de...

AUDIO | Violența în școli, fenomen îngrijorător la Constanța. Deficitul de consilieri școlari, printre problemele semnalate de șefa ISJ, Claudia Portase
Peste 90 de kilograme de pește fără documente de proveniență, depistate de jandarmi la Mircea Vodă
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 12:38

Peste 90 de kilograme de pește fără documente de proveniență, depistate de jandarmi la Mircea Vodă

Peste 90 de kilograme de pește comercializat fără documente de proveniență au fost depistate de jandarmii din Medgidia în localitatea...

Peste 90 de kilograme de pește fără documente de proveniență, depistate de jandarmi la Mircea Vodă
TULCEA: Consiliul Local Municipal se reunește pe 27 octombrie. Transportul public și pregătirile pentru iarnă, pe ordinea de zi
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 11:40

TULCEA: Consiliul Local Municipal se reunește pe 27 octombrie. Transportul public și pregătirile pentru iarnă, pe ordinea de zi

Consiliul Local al Municipiului Tulcea este convocat marți, 27 octombrie 2026, de la ora 14.30, la sediul Primăriei. Ședința este publică, iar...

TULCEA: Consiliul Local Municipal se reunește pe 27 octombrie. Transportul public și pregătirile pentru iarnă, pe ordinea de zi
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 11:31

Proiectul primului centru de tratare a adicțiilor din județul Constanța, de la Băneasa, supus votului consilierilor județeni

Încă un pas pentru înființarea primului centru de tratare a adicțiilor în județul Constanța: pe masa aleșilor județeni se află un proiect...

Proiectul primului centru de tratare a adicțiilor din județul Constanța, de la Băneasa, supus votului consilierilor județeni
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 10:59

Nicușor Dan a felicitat poporul sârb şi Mişcarea studenţească pentru alegerile „istorice”

Preşedintele Nicuşor Dan a felicitat, luni, poporul sârb şi Mişcarea studenţească pentru alegerile „istorice” de duminică, la care s-a...

Nicușor Dan a felicitat poporul sârb şi Mişcarea studenţească pentru alegerile „istorice”
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 10:33

TULCEA: 250.000 de euro din autorizarea jocurilor de noroc, în bugetul municipiului

Primăria municipiului Tulcea estimează încasări la bugetul local de circa 250.000 de euro în urma acordării autorizaţiei locale de...

TULCEA: 250.000 de euro din autorizarea jocurilor de noroc, în bugetul municipiului
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 10:24

COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ în Dobrogea

Meteorologii au emis, luni, o informare de precipitaţii mixte şi strat de zăpadă la altitudini mari, ploi moderate cantitativ şi intensificări...

COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ în Dobrogea