Ascultă Radio România Constanța Live

Constănțenii cu probleme vor corturi de prim ajutor

Constănțenii cu probleme vor corturi de prim ajutor

Publicat de Carmen Secuiu, 8 iulie 2015, 15:03

Dobrogea se află sub avertizare cod galben de caniculă, temperaturile maxime ajungând în miezul zilei la 36 de grade Celsius la umbră.

În orașul Constanța, 11 puncte de prim ajutor au fost deschise în cluburile pensionarilor în această perioadă.
Pe durata codului galben, oamenii pot primi un pahar cu apă sau un ceai şi se pot adăposti de arşiţă în aceste locuri.

Acestea nu au fost dotate, însă, şi cu asistenţi medicali, pentru că legea prevede ca numai în cazul codului portocaliu punctele de prim ajutor să fie prevăzute cu asemenea personal.

În schimb, unii dintre cetățenii orașului nostru spun că ar fi fost necesare corturile, deoarece pavilioanele sunt neîncăpătoare. Constănțenii ies în număr mare în parcuri, indiferent de vârstă și mai sunt și copiii.

20150707_180840

Primăria municipiului Constanța a amenajat puncte de prim-ajutor medical, în următoarele locaţii:
Cluburile pentru pensionari, care funcţionează tot timpul anului, amenajate în zonele:
Km 4-5, Far și Tomis III.
Pavilioanele sau cluburile de vară pentru pensionari din zonele:
– Parcul de la Teatrul de Stat Oleg Danovski,
– Parcul din Tomis II,
– Parcul de la Casa de Cultură,
– Parcul din Faleză Sud (Poarta 6),
– Parcul Tăbăcăriei – Ţara Piticilor,
– Piaţeta Badea Cârţan,
– Parc CET,
– Parc Gară.
Şi la Tulcea, autorităţile au pus la dispoziţia cetăţenilor 150 de puncte de prim ajutor, dintre care 36 sunt la Babadag, Măcin, Isaccea şi Sulina.

20150707_184145

carmensecuiu@radioconstanța.ro

Aproape 35.000 de locuri de muncă vacante România; peste 100 de joburi în UE
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 19:56

Aproape 35.000 de locuri de muncă vacante România; peste 100 de joburi în UE

Evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) indică disponibilitatea unui număr de 34.645 de locuri de muncă la...

Aproape 35.000 de locuri de muncă vacante România; peste 100 de joburi în UE
CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 17:03

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024

Un raport al Curții de Conturi a descoperit multiple nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024. În document se...

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024
TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 16:10

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi

Primăria municipiului Tulcea a inaugurat, miercuri, trei centre sociale, două dintre ele destinate persoanelor cu dizabilităţi şi unul celor în...

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi
Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 09:29

Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța

Angajații de la Oil Terminal intră astăzi în grevă de avertisment, timp de două ore, iar din 28 septembrie vor declanșa greva generală pe...

Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța
Social marți, 15 septembrie 2026, 20:31

JUPITER: Peste 600 de participanți din țară și din străinătate, la Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor 2026

Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA organizează, în perioada 15 – 18 septembrie 2026, la Jupiter, județul Constanța, Manifestările...

JUPITER: Peste 600 de participanți din țară și din străinătate, la Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor 2026
Social duminică, 13 septembrie 2026, 11:05

Record mondial: 20.000 de oameni la evenimentul caritabil „Masa care unește” din centrul Capitalei

Bucureştiul a stabilit sâmbătă un Record Mondial cu „Masa care uneşte”, cea mai lungă masă din lume, de 5 kilometri, din Piaţa...

Record mondial: 20.000 de oameni la evenimentul caritabil „Masa care unește” din centrul Capitalei
Social sâmbătă, 12 septembrie 2026, 17:24

CONSTANȚA: 17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionari

17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionarii și beneficiarii din județul Constanța, pentru seria cu prezentare în stațiune în...

CONSTANȚA: 17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionari
Social joi, 10 septembrie 2026, 07:50

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment

Sindicaliștii de la Oil Terminal pregătesc acțiuni greviste în perioada următoare. Mai întâi, o grevă de avertisment, în cursul zilei de...

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment