Ascultă Radio România Constanța Live

Legea voucherelor de vacanţă a fost promulgată

Legea voucherelor de vacanţă a fost promulgată

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 iunie 2015, 17:15

O lege așteptată în special de bugetari a fost promulgată, luni, de către președintele Klaus Iohannis.

Legea ar putea intra în vigoare în termen de 30 de zile, dar fără normele de aplicare aceasta nu poate fi operabilă.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă.

Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă, care prevede ca angajaţii, din sistemul public şi din sistemul privat, să primească vouchere de vacanţă, în limita a 6 salarii medii pe economie, acestea putând fi folosite doar în turismul românesc.

Legea a fost adoptată, pe 3 iunie, de Camera Deputaţilor, cu 303 voturi „pentru” şi 12 abţineri, după ce a primit votul senatorilor, pe 12 martie.

Potrivit Legii, toţi angajaţii pot beneficia de vouchere de vacanţă, în limita a 6 salarii medii pe economie.

Pe de o parte, angajaţii din sistemul privat pot beneficia de vouchere de vacanţă sau de primă de vacanţă, pe care angajatorul le acordă în urma negocierii, iar în sistemul public, în urma unui amendament adoptat, vor beneficia doar de vouchere de vacanţă nu şi de bani sau prime de vacanţă.

Vouchere de vacanţă vor fi folosite doar în turismul românesc
De asemenea, se introduce un nou sistem, acela a emiterii voucherelor de vacanţă pe suport electronic. Cele care sunt tipărite în suport electronic, cât şi cele pe suport de hărtie, vor fi utilizate doar în unităţi turistice autorizate de Auoritatea Naţională pentru Turism.

Acest sistem de vouchere de vacanţă păstrează facilităţile fiscale oferite angajatorilor, sunt deductibile şi scutite de la plata contribuţiilor şi taxelor salariale.

În plus, emiterea voucherelor de vacanţă rămâne sub controlul Ministerului Finanţelor şi va permite intrarea pe piaţă a oricărui actor care respectă condiţiile.

Toţi reprezentanţi grupurilor parlamentare au susţinut adoptarea acestor prevederi, arătând că relansează turismul românesc.

Acordarea voucherelor de vacanţă pentru bugetari este obligatorie, a declarat, pe 3 iunie, ministrul Economiei, Mihai Tudose, după adoptarea ordonanţei privind vouchere de vacanţă, arătând că prevederile vor intra în vigoare în 30 de zile de la promulgare.

Întrebat cînd ordonanţa va deveni aplicabilă, Tudose a precizat: „Termenele sunt de treizeci de zile de la promulgare. Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului prin ANT şi evident Ministerul Muncii va trebui să facă normele metodologice de aplicare, care vor fi făcute cât mai repede cu putinţă, poate nu stăm chiar în 30 de zile. Apoi va deveni aplicabilă”.

El a adăugat că salariaţii de la stat, bugetarii vor primi aceste vouchere, iar în privinţa angajaţilor de la societăţile private este opţională primirea voucherelor.

„În ceea ce priveşte salariaţii la stat, bugetarii vor primi aceste vouchere, la privat este opţional poate să primească voucher sau în continuare suma de bani, cel puţin anul acesta”, a spus Tudose.
Întrebat dacă este obligatoriu acordarea voucherelor la stat, Tudose a răspuns; „Da, la stat sunt obligatorii pentru toată lumea”.

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:58

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural

Turismul rural traversează o perioadă dificilă. În prima jumătate a anului, sosirile în pensiunile agroturistice au scăzut cu aproape 14 la...

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:43

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni

Rectificări bugetare aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Dacă la nivel național se așteaptă instalarea...

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni