Un nou cutremur în România

Publicat de Bogdan Comșa, 27 iunie 2015, 11:28
Un cutremur cu magnitudinea de 3,9 pe scara Richter s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în zona seismică Vrancea, din judeţul Buzău.
Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la o adâncime de 133 de kilometri, iar localităţile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna, Vălenii De Munte, Buzău, Râmnicu Sărat şi Săcele.
Luna aceasta, la noi în ţară s-au produs 21 de cutremure, jumătate dintre ele cu intensitatea mai mare de 3 pe scara Richter.
Cel mai mare seism din acest an s-a consemnat pe 29 martie, tot în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 4,9 pe scara Richter.