Ascultă Radio România Constanța Live

Cutiile cu medicamente vor avea, din 2017, cod special de bare împotriva contrafacerii

Cutiile cu medicamente vor avea, din 2017, cod special de bare împotriva contrafacerii

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 iunie 2015, 17:00

Cutiile cu medicamente vor avea, începând din anul 2017, în România, un cod special de bare pentru a evita intrarea medicamentelor contrafăcute în circuitul legal, a declarat joi, cu prilejul unei dezbateri desfășurate la Ambasada Marii Britanii, vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Marius Tănase.

„Va fi adoptat un sistem, va fi unic în întreaga UE. Au fost discuții la Comisia Europeană la care am participat și noi. Va fi pe fiecare cutie de medicamente un cod unic și în urma scanării se va identifica în farmacii dacă acea cutie de medicamente a mai fost sau nu vândută altundeva. Codul va fi unic și sistemul va fi unic în toată UE. Se estimează că va fi aplicat undeva în 2017, să fie totul gata pentru a funcționa. Fiecare cutie va avea un cod unic, în momentul în care tu ai copiat acel cod automat când scanezi cutia îți apare în farmacie că ea a mai fost vândută și în altă parte și ea trebuie oprită de la vânzare”, a explicat Tănase.

El a spus că imprimarea pe cutiile cu medicamente ar avea un cost mic, iar farmaciilor vor trebui să își cumpere cititoare pentru coduri. „Costurile per cutie vor fi destul de mici — câțiva cenți în plus. Un cititor pentru farmacie nu va costa mai mult de 80 — 100 de euro”, a afirmat reprezentantul ANMDM.

Tănase a admis că au fost cazuri de medicamente falsificate descoperite în România. „Nu sunt foarte multe, vreo 4-5 medicamente au pătruns în lanțul legal de distribuție. Ceea ce este pe piața neagră este o altă poveste”, a susținut el.

Potrivit acestuia, farmaciile online sunt ilegale în România.

Tănase a mai spus că pătrunderea medicamentelor falsificate în lanțul legal de distribuție este destul de redusă, estimându-se la nivelul Europei că nu depășește 1% din cele aflate pe piață.

La rândul său, vicepreședintele Colegiului Farmaciștilor Clara Popescu este de părere că această măsură, stabilită printr-o directivă europeană, este bine-venită.

„Din punctul de vedere al farmaciștilor este o soluție salutară pentru a evita ca în farmacii să pătrundă prin circuitul legal medicamente contrafăcute, pentru că, în acest moment, noi în farmacii nu avem cum să stabilim dacă un medicament este contrafăcut sau nu pentru că nu putem deschide cutiile de medicamente întrucât, dacă am face acest lucru, nu le-am mai putea elibera către pacienții. Această directivă este bine-venită. În farmacie nu intră medicamente decât prin circuitul legal, dar și în aceste condiții au pătruns medicamente contrafăcute”, a arătat Clara Popescu.

Sursa – agerpres.ro

Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 17:46

Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța

Claudia Portase este noul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Numirea a fost făcută prin ordin al...

Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța
CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:50

CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino

Cazinoul din Constanța va fi gazda evenimentului de lansare a volumului  „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”,...

CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino
FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:39

FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC

Horia Constantinescu, președintele Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, a anunțat că este vorba despre Hotel...

FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC
Asistent personal pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie întrunite pentru angajare
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:18

Asistent personal pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie întrunite pentru angajare

În anul 2025, un număr de 830 de persoane, adulți și minori, încadrate în grad și tip de handicap „grav cu asistent personal” din...

Asistent personal pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie întrunite pentru angajare
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:04

TULCEA: Guvernatorul ARBDD anunță că au fost demontate gardurile electrice din Grindul Dranov

Astăzi, 9 februarie 2026, Bogdan Ioachim Bulete, guvernatorul ARBDD, împreună cu echipa de inspectori din cadrul Serviciului Inspecție,...

TULCEA: Guvernatorul ARBDD anunță că au fost demontate gardurile electrice din Grindul Dranov
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:34

Judecata pe fond în procesul lui Călin Georgescu, acuzat de propagandă legionară, poate începe

Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin...

Judecata pe fond în procesul lui Călin Georgescu, acuzat de propagandă legionară, poate începe
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:33

Cum văd constănțenii proiectul pilot al CT BUS, prin care călătorii urcă în autobuze doar prin ușa din față

Început în toamna anului trecut, proiectul pilot prin care călătorii trebuie să urce în autobuzele CT BUS doar pe la ușa din față ar putea...

Cum văd constănțenii proiectul pilot al CT BUS, prin care călătorii urcă în autobuze doar prin ușa din față
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:19

DIALOGURI LA ZI | Marian Țuțuianu, directorul executiv al DJST Constanța, invitatul emisiunii

Barometrul Sportului în România, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, arată că 32% dintre români nu fac niciun tip de...

DIALOGURI LA ZI | Marian Țuțuianu, directorul executiv al DJST Constanța, invitatul emisiunii