Ascultă Radio România Constanța Live

Compania Rompetrol intră în insolvenţă

Compania Rompetrol intră în insolvenţă

Publicat de Bogdan Comșa, 6 iunie 2015, 11:56 / actualizat: 6 iunie 2015, 13:13

Compania Rompetrol a solicitat Tribunalului Bucureşti, la sfârşitul lunii mai, o cerere prin care solicită intrarea în insolvenţă.

Într-un comunicat de presă trimis la redacţie se precizează că demersul are rolul de a asigura continuarea operaţiunilor comerciale, în condiţiile financiare deosebit de dificile create de de obligaţia de a achita, în soodat cu două persoane fizice, aproape 60 de milioane de euro către Ministerul Finanţelor.

Este vorba de o sentinţă a Justiţiei în acelaşi dosar în care fostul jurnalist şi senator liberal Sorin Roşca Stănescu şi fostul ministru al Comunicaţiilor, Sorin Pantiş, au fost condamnaţi la închisoare pentru utilizare de informaţii privilegiate şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat, respectiv pentru manipulare a pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

Aspectele avute în vedere de Curtea de Apel Bucureşti privesc fapte săvârşite în perioada 1999 – 2001, cu mult înainte de anul 2007, când KazMunayGas a devenit acţionarul majoritar al grupului de societăţi din care face parte şi Rompetrol SA – se arată în comunciatul de presă menţionat.

Punerea în executare a deciziei respective, inclusiv a dobânzilor legale, care, în opinia autorităţilor fiscale, reprezintă o suma de trei ori mai mare decât debitul principal, creează un dezechilibru financiar major pentru societate, având efecte imediate în activităţile sale curente – întreruperea operaţiunilor de profil, a contractelor în derulare, a investiţiilor şi implicit asupra angajaţilor săi.

Valoarea totală a investiţiilor realizate de Rompetrol SA din fondurile proprii în dezvoltarea lucrărilor de explorare din România şi achiziţia de instalaţii de foraj necesare extinderii activităţilor de profil pe plan extern depăşeşte suma de 50 milioane USD. În acelaşi timp au fost iniţiate demersurile legale pentru punerea în executare a obligaţiilor asumate de către fostul proprietar al Grupului Rompetrol în contextul deciziei Curţii de Apel Bucureşti.

Reorganizarea activităţii Rompetrol SA va permite continuarea serviciilor adiacente activităţilor de foraj sonde petroliere terestre în Maroc, unde societatea a câştigat un contract în 2014 după ce a fost nevoită să îşi întrerupă activităţile din Libia pe fondul instabilităţii politice, şi în România, unde are premise de a trece de la faza de explorare la exploatare şi producţie de hidrocarburi.

Celelalte activităţi ale societăţilor din Grup nu vor în niciun fel afectate de această procedura de reorganizare – se mai arată în comunicat.

Rompetrol SA face parte din KMG International (fostul Rompetrol Grup), deţinută de compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan – KazMunayGas, iar cea mai importantă companie din grup este Rompetrol Rafinare.

Conform Mediafax, în ianuarie 2014, Guvernul a aprobat memorandumul în baza căruia KazMunaiGaz va plăti 200 milioane de dolari din datoria istorică de 688 milioane de dolari, în schimbul unei participaţii de 26,7% din capitalul companiei Rompetrol Rafinare, care operează rafinăria Petromidia.

Până acum, nu s-a concretizat nimic din aceste planuri.

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:58

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural

Turismul rural traversează o perioadă dificilă. În prima jumătate a anului, sosirile în pensiunile agroturistice au scăzut cu aproape 14 la...

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:43

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni

Rectificări bugetare aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Dacă la nivel național se așteaptă instalarea...

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni