Ascultă Radio România Constanța Live

Preşedintele FIFA îşi acordă, singur, cartonaşul roşu

Preşedintele FIFA îşi acordă, singur, cartonaşul roşu

Publicat de Bogdan Comșa, 3 iunie 2015, 01:13

Sepp Blatter a demisionat marţi din funcţia de preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Fotbal Asociaţie (FIFA), la numai patru zile după ce fusese reales pentru un al cincilea mandat.

Demisia lui Blatter a survenit în urma celui mai mare scandal de corupţie din istoria FIFA.

După anunţarea demisiei, mai multe personalităţi din lumea fotbalului şi a sportului în general şi-au exprimat opiniile pro sau contra.

„Salutăm anunţul de astăzi şi considerăm că sunt veşti bune pentru lumea fotbalului şi pentru FIFA. Schimbarea la vârful FIFA reprezintă un pas necesar e drumul unei reforme reale a organizaţiei. De mulţi ani nu am mai avut un preşedinte atât de curat încât să lucească”, a declarat într-un comunicat oficial preşedintele Asociaţiei Engleze de Fotbal, Greg Dyke.

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat că demisia lui Blatter „a fost o decizie dificilă, o decizie curajoasă şi o decizie corectă”. Fost jucător englez şi actual comentator sportiv, Gary Lineker a declarat: „Nu-mi vine să cred că Sepp Blatter a demisionat. FIFA întotdeauna a părut o organizaţie integră şi robustă”.

„Prima mea reacţie a fost una de surpriză, mai ales că nu mă aşteptam la aşa ceva. În acelaşi timp, însă, sunt recunoscător pentru această demisie. Preşedintele FIFA pune interesele organizaţiei înaintea intereselor sale personale, este o formă de sacrificiu. Sunt, de asemenea, extrem de bucuros că, înainte de a părăsi funcţia, Blatter a pus în mişcare un program de reformă extrem de ambiţios”, a declarat Jerome Champagne, fost preşedinte al FIFA.

„Sunt surprins şi şocat. Nu am crezut că pot trăi o asemenea zi, cu toate că ultima săptămână în Zurich a fost extrem de dură pentru Blatter. Omul ăsta a făcut multe pentru FIFA, iar moştenirea sa va rămâne în lumea întreagă, chiar şi în Anglia şi Germania, care au beneficiat din plin de fondurile create de el. Pentru Africa, el a fost mereu prezent şi grijuliu”, a declarat Kalusha Bwalya, preşedintele Asociaţiei de Fotbal a Zambiei şi fost „Fotbalistul african al anului”.

„Este o decizie de neînţeles, mai ales că părea foarte convins că poate continua. E clar că cineva foarte important l-a determinat în ultimele ore să ia o asemenea decizie”, a declarat preşedintele Asociaţiei de Fotbal din Uruguay şi vicepreşedinte al Confederaţiei Sud-americane de Fotbal CONMEBOL, Wilmar Valdez.

„Sunt primele veşti bune după mult timp. Demisia lui Sepp Blatter de la preşedinţia FIFA reprezintă începutul unei noi ere în fotbal. Toţi liderii corupţi ai federaţiilor de fotbal din lumea întreagă vor simţi momentul căderii lor ca pe un tsunami, pentru că sper că acest val va fi suficient de puternic şi suficient pentru a-i spulbera pe toţi corupţii care conduc cea mai mare autoritate a fotbalului din lume. În ultimele decenii, FIFA ajunsese doar o maşină de făcut bani”, a declarat Romário, fost fotbalist brazilian şi actual senator.

Preşedintele Bundesliga, Renhard Rauball, a declarat: „Sepp Blatter a făcut un mare serviciu FIFA prin demisia sa şi toţi cei care au pledat vocal pentru reforma organizaţiei ar trebui acum să pună umărul la unitatea fotbalului. Primele trebuie să fie transparenţa şi credibilitatea. Cât de curând posibil, trebuie puse pe masă soluţii viabile post-Blatter în ce priveşte conţinutul, structura şi personalul FIFA. Pentru că este foarte limpede că problemele sunt departe de a fi rezolvate numai cu o demisie”.

Secretarul de stat pentru sport din Franţa, Thierry Braillard, insistă că primul lucru este refacerea credibilităţii FIFA şi aplicarea reformelor structurale, în timp ce preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal, Noel Le Graet, susţine: „Sunt un pic surprins dar, până la urmă, lucrurile nu stau chair atât de rău, mai ales că acum vom putea să începem cu candidaţi autentici, ceea ce este un lucru bun pentru toată lumea”.

Preşedintele Asociaţiei de Fotbal a Irlandei, John Delaney, a subliniat: „Noi am tot făcut apel la astfel de schimbări precum cea de astăzi şi suntem convinşi că este o oportunitate reală pentru schimbarea şi reforma FIFA”.

Ministrul britanic pentru cultură, media şi sport, John Whittingdale, a declarat: „Sper că de acum fotbalul va reveni la normal. Fisurile au fost create de Blatter, care s-a agăţat pur şi simplu. Europa a susţinut un alt candidat, dar cât timp Blatter s-a aflat acolo a făcut extrem de dificilă înaintarea în direcţia bună”.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru sport, Nathalie Vandystadt, a declarat: „Este un pas foarte important, dar rămân foarte multe lucruri de făcut. Ne aşteptăm acum la un lung proces de schimbări necesare pentru refacerea încrederii şi crearea unui sistem solid de bună guvernare la FIFA”.

Guvernul diminuează la 3.500.000 numărul cărţilor electronice de identitate eliberate prin fonduri PNRR
Actualitate vineri, 19 septembrie 2025, 09:52

Guvernul diminuează la 3.500.000 numărul cărţilor electronice de identitate eliberate prin fonduri PNRR

Guvernul a diminuat la 3,5 milioane numărul cărţilor electronice de identitate care ar urma să fie eliberate în perioada de implementare a PNRR....

Guvernul diminuează la 3.500.000 numărul cărţilor electronice de identitate eliberate prin fonduri PNRR
Cutremur în judeţul Buzău, vineri dimineaţa
Actualitate vineri, 19 septembrie 2025, 09:13

Cutremur în judeţul Buzău, vineri dimineaţa

Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs vineri dimineaţa, la ora 5:49, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit datelor...

Cutremur în judeţul Buzău, vineri dimineaţa
A fost identificat bărbatul găsit mort pe un câmp din Cumpăna
Actualitate joi, 18 septembrie 2025, 20:17

A fost identificat bărbatul găsit mort pe un câmp din Cumpăna

Urmare a sesizării prin apel 112 din cursul zilei de ieri, 17 septembrie, referitoare la existența unui cadavru în extravilanul localității...

A fost identificat bărbatul găsit mort pe un câmp din Cumpăna
Înregistările video ale Gărzii de Mediu sunt de astăzi probe în instanță
Actualitate joi, 18 septembrie 2025, 19:34

Înregistările video ale Gărzii de Mediu sunt de astăzi probe în instanță

Astăzi a fost adoptată Ordonanța de Urgență care va face posibil să fie folosite ca probe în instanță toate filmările și imaginile...

Înregistările video ale Gărzii de Mediu sunt de astăzi probe în instanță
Actualitate joi, 18 septembrie 2025, 18:26

TULCEA: Dronă subacvatică pentru misiunile de căutare-salvare din Delta Dunării

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta va cumpăra o dronă subacvatică, printr-un proiect finanţat prin programul Interreg...

TULCEA: Dronă subacvatică pentru misiunile de căutare-salvare din Delta Dunării
Actualitate joi, 18 septembrie 2025, 18:09

TULCEA: Comisariatul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării devine compartiment în Comisariatul Judeţean Tulcea

Guvernul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă pentru reorganizarea Gărzii Naţionale de Mediu, în baza căreia Comisariatul Rezervaţiei...

TULCEA: Comisariatul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării devine compartiment în Comisariatul Judeţean Tulcea
Actualitate joi, 18 septembrie 2025, 17:12

Peste 7.500 de proprietăți din comuna Mircea Vodă, județul Constanța, au fost înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară, gratuit

Peste 7.000 de proprietăți din comuna Mircea Vodă, județul Constanța, au fost înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară,...

Peste 7.500 de proprietăți din comuna Mircea Vodă, județul Constanța, au fost înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară, gratuit
Actualitate joi, 18 septembrie 2025, 17:08

AUDIO: Achizițiile cognitive și cele comportamentale, de autonomie și autocontrol se condiționează reciproc în progresul unui copil cu cerințe educaționale speciale

Achizițiile cognitive și cele comportamentale, de autonomie și autocontrol se condiționează reciproc în progresul unui copil cu cerințe...

AUDIO: Achizițiile cognitive și cele comportamentale, de autonomie și autocontrol se condiționează reciproc în progresul unui copil cu cerințe educaționale speciale