Ascultă Radio România Constanța Live

Artefacte furate de la Tulcea și ajunse la Londra, repatriate în România

Artefacte furate de la Tulcea și ajunse la Londra, repatriate în România

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 mai 2015, 14:43

În cursul urmăririi penale efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în cauzele privind regimul de protecţie a Patrimoniului Cultural Naţional, la data de 28 mai 2015 au fost repatriate din Londra, prin cooperare judiciară internaţională cu autorităţile din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, două monumente epigrafice, reprezentând tabulae de bronz care conţin legile municipiului Troesmis (judeţul Tulcea), emise în timpul împăratului Marcus Aurelius (161-180 AD).

Cele două tabulae au fost repatriate în urma cooperării cu autorităţile judiciare britanice sesizate prin intermediul unui birou de avocaţi de o casă de licitaţii din Londra.

Conform actelor de urmărire efectuate, artefactele fuseseră sustrase în anul 2002, din situl arheologic al oraşului antic Troesmis, comuna Turcoaia, judeţul Tulcea, clasat monument istoric, iar ulterior au fost oferite la vânzare pe piaţa internaţională de antichităţi la preţul de 80.000 de Lire Sterline.

Din concluziile raportului de expertiză rezultă că cele două tabulae sunt din bronz, cu dimensiunile de 67 x 54 cm, greutatea de 26,41 kg (I), respectiv 59 x 50 cm, greutatea de 23,60 kg (II), scrise în limba latină; artefactele sunt autentice, reprezintă „legea municipală a unui oraş roman”, provin din municipiul roman Troesmis (Igliţa, judeţul Tulcea), emise în timpul împăratului Marcus Aurelius (161-180 AD), sunt cel mai important document scris aparţinând istoriei noastre vechi şi provenind de pe teritoriul României. Aşezarea urbană romană a fost datată în secolele I a. Chr. – III p. Chr. şi este clasată monument istoric, având codul LMI – TL-I-s-A-05952.

Faptele au fost comise de persoane aflate în curs de urmărire sau judecare, pentru sustragerea şi valorificarea ilegală a mai multor tezaure antice, comise în aceeaşi perioadă.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a formulat cerere de asistenţă judiciară internaţională pe care a transmis-o autorităţilor britanice prin intermediul Biroului de cooperare judiciară internaţională din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta facilitând schimbul de date, documente şi informaţii cu autorităţile competente ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Ataşatul de afaceri interne din cadrul Ambasadei României la Londra a monitorizat în permanenţă etapele de executare a cererii de comisie rogatorie internaţională. La data de 13 mai 2015, autorităţile britanice competente au remis tabulaele, mijloace materiale de probă, autorităţilor judiciare române, în vederea continuării procesului penal. Piesele urmează a fi depuse în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României, Bucureşti, unde se vor efectua examinări suplimentare.

În perioada 1998 – 2014, grupări cuprinzând 34 inculpaţi, braconieri ai siturilor arheologice, au comis infracţiuni la regimul de protecţie a Patrimoniului Cultural Naţional, constând în sustragerea, exportul ilegal, valorificarea şi spălarea pe piaţa internaţională de antichităţi a mai multor tezaure monetare (stateri Koson, Lysimach şi denari romani), brăţări spiralice din aur şi alte artefacte sustrase din siturile arheologice Sarmizegetusa Regia şi Piatra Roşie, monumente UNESCO.

Numeroase bunuri au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional, cauzându-se un prejudiciu de peste 4.000.000 euro. Acestea sunt puse în urmărire naţională şi internaţională, prin INTERPOL. Până în prezent au fost pronunţate hotărâri definitive de condamnare pentru 12 inculpaţi.

Examinările ştiinţifice ale bunurilor aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional al României, recuperate de organele judiciare, au fost realizate de experţi care activează în Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Institutul Naţional de Fizică Atomică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Institutul de Expertize Criminalistice din cadrul IGPR, Cabinetul Numismatic al Academiei Române, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (Constanţa), Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (Tulcea), Muzeul Ţării Crişurilor (Oradea) etc.

Alte expertize s-au realizat în laboratoare specializate din Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia şi Statele Unite ale Americii.

Urmărirea penală este efectuată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi ofiţeri ai poliţiei judiciare din cadrul structurii specializate a Poliţiei Române.

Sursa foto – info-delta.ro

Piesa de Patrimoniu | Jocurile copilăriei din lumea antică, în artefactele MINA Constanta
Ştiri duminică, 14 decembrie 2025, 14:45

Piesa de Patrimoniu | Jocurile copilăriei din lumea antică, în artefactele MINA Constanta

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța are un tezaur inestimabil, iar  astăzi, la Piesa de Patrimoniu mai prezentăm un...

Piesa de Patrimoniu | Jocurile copilăriei din lumea antică, în artefactele MINA Constanta
TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
Ştiri duminică, 14 decembrie 2025, 14:07

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali

Casa Avramide găzduiește în acest weekend ce de-a șaptea ediție de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali. Evenimentul a...

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
VIDEO | Biserica „Sf. Gheorghe” din Constanța a găzduit concertul „Marea taină”, susținut de Corul Universității București
Ştiri duminică, 14 decembrie 2025, 14:00

VIDEO | Biserica „Sf. Gheorghe” din Constanța a găzduit concertul „Marea taină”, susținut de Corul Universității București

Biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanța a găzduit, astăzi, concertul „Marea taină”, susținut de Corul Universității din București,...

VIDEO | Biserica „Sf. Gheorghe” din Constanța a găzduit concertul „Marea taină”, susținut de Corul Universității București
BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Ştiri duminică, 14 decembrie 2025, 13:21

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde

Doi copii, de 8 şi 11 ani, din comuna Mircea Vodă, judeţul Brăila, au fost transportați la spital, după ce au fost răniţi de explozia unei...

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Ştiri duminică, 14 decembrie 2025, 11:54

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor

Noul mers al trenurilor a intrat, duminică, în vigoare și va fi valabil până pe 12 decembrie anul viitor, anunță CFR Călători. De astăzi,...

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor
Ştiri duminică, 14 decembrie 2025, 10:46

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă

În perioada 3 – 11 decembrie 2025, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Poliție „Delta Dunării” au derulat 2...

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Ştiri duminică, 14 decembrie 2025, 10:34

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piața Victoriei pentru independența justiției.  Pentru a patra zi consecutiv,...

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă
Ştiri duminică, 14 decembrie 2025, 09:50

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân

Asociațiile pentru protecția animalelor au lansat petiții online pentru ca animalele abuzate precum cățelușa Kimba din Năvodari să nu poată...

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân