Ascultă Radio România Constanța Live

Codul Silvic a fost aprobat. Opoziţia şi investitorii americani spun că este un dezastru

Codul Silvic a fost aprobat. Opoziţia şi investitorii americani spun că este un dezastru

Publicat de Bogdan Comșa, 21 mai 2015, 00:40

Plenul Camerei Deputaţilor a dat miercuri votul decizional proiectului de lege privind Codul Silvic, în forma iniţială adoptată de Parlament.

Deputaţii au respins, astfel, cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a actului normativ şi pe cea a PNL, de retrimitere la Comisia de specialitate.

Fostul ministru al Apelor şi Pădurilor, deputatul PSD Doina Pană, spune că noul Cod Silvic oferă un cadru legislativ corect în concordanţă cu reglementările europene în domeniu, dar şi cu legea fundamentală a ţării.

Doina Pană: „Nu este decât o luptă disperată ca acest Cod Silvic să nu intre în vigoare. Sub lozinca că, de fapt, încurajează defrişările, de fapt vor să perpetueze defrişările! Şi orice voce care spune altceva decât că acest Cod Silvic trebuie trimis înapoi şi promulgat este o voce care nu urmăreşte interesul naţional, ci interes de partid sau interes pecuniar!”

Liberalii au solicitat retrimiterea cererii de reexaminare la comisiile de specialitate în vederea rediscutării Articolului 20, care impune întocmirea amenajamentelor silvice doar pentru proprietăţile de fond forestier mai mare de 10 hectare. Solicitarea le-a fost, însă, respinsă.

Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, spune că prevederile din Articolul 20 pun în pericol siguranţa cetăţenilor.

Ludovic Orban: „Vrem rediscutarea Articolului 20, care permite practic hăcuirea pădurilor din România, fără niciun fel de amenajament, pentru orice proprietar de păduri, nu numai pentru cei care au astăzi sub 10 hectare, ci pentru orice proprietar de păduri care vrea să îşi taie pădurea îi dă cinci hectare fratelui, cinci hectare soţiei, zece hectare mai ştiu eu cui, finului, şi poate să taie fără niciun fel de amenajament”.

Fostul ministru al Apelor şi Pădurilor, Lucia Varga, avertiza, în urmă cu două zile, că aprobarea noului Cod Silvic în forma propusă de Putere reprezintă un atentat la viaţa cetăţenilor şi a comunităţilor, deoarece ar provoca inundaţii şi alunecări de teren.

Lucia Varga: „În România există peste 200 de mii de hectare de păduri situate în zonă de strictă protecţie, în jurul lacurilor de acumulare, barajelor, pe pante mai mari de 30%. Tăierea lor ar duce în cazul unor viituri la colmatarea cursurilor de apă, alunecări de teren, inundaţii care ar afecta în aval viaţa şi siguranţa cetăţenilor”.

La sfârşitul anului trecut şi investitorii americani, reuniţi în Camera de Comerţ Româno-Americană avertizaseră că proiectul de modificare a Codului Silvic ar putea avea efecte dezastruoase pe termen mediu şi lung asupra fondului forestier, a economiei şi a echilibrului ecologic.

Legea adoptată miercuri va merge către promulgare la preşedintele României. Şeful statului nu mai poate întoarce actul normativ în Parlament, dar îl poate ataca la Curtea Constituţională.

La începutul săptămânii, Klaus Iohannis a anunţat însă că nu intenţionează să apeleze la această variantă.

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 15:29

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari

Intervenție de urgență, duminică după-amiază, pe plaja „La Butoaie” din stațiunea Mamaia. Două persoane au fost scoase din mare de...

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 14:17

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM

Doi marinari din echipajul navei AGN RAGNAR, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în zona Sulina, după ce...

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:42

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști

Astăzi, 26 iulie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au depistat în trafic un autoturism, condus de un...

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită