Ascultă Radio România Constanța Live

Medicul care și-a uitat telefonul mobil în abdomenul pacientei

Medicul care și-a uitat telefonul mobil în abdomenul pacientei

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 mai 2015, 16:00

Hanan Mahmud Abdul Karim, o femeie de 36 de ani din Iordania, s-a prezentat la un spital din Amman în 24 aprilie pentru o cezariană. A născut un băiețel perfect sănătos, dar și-a dat seama repede că ceva nu era în regulă, relatează vineri 7sur7.be.

‘A început să aibă dureri cumplite și simțea că îi vibrează stomacul. Nu se mai putea mișca’, a spus mama lui Hanan presei locale. ‘Am dus-o la spital, unde i s-au administrat niște medicamente, dar nu i-a trecut’, a adăugat ea.

Numai după o radiografie s-a descoperit că medicul ginecolog care îi făcuse cezariana își uitase telefonul mobil în abdomenul pacientei. Hanan a fost astfel nevoită să mai treacă printr-o intervenție chirurgicală, în cursul căreia i-a fost scos telefonul mobil.

Eroarea medicală a făcut mare vâlvă în Iordania, problema ajungând până în Parlamentul iordanian, unde un ales a cerut demisia guvernului. ‘În țările în care autoritățile îi respectă pe cetățeni, funcționarii demisionează după un asemenea incident’, a spus el, citat de 7sur7.be.

Sursa – agerpres.ro

ANM: Alternanțe termice de la o zi alta și precipitații însemnate cantitativ, pe parcursul intervalului 20 aprilie – 3 mai
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 21:00

ANM: Alternanțe termice de la o zi alta și precipitații însemnate cantitativ, pe parcursul intervalului 20 aprilie – 3 mai

Vremea va fi caracterizată de episoade cu alternanțe termice, în perioada 20 aprilie – 3 mai, în care maximele vor scădea chiar și cu 10...

ANM: Alternanțe termice de la o zi alta și precipitații însemnate cantitativ, pe parcursul intervalului 20 aprilie – 3 mai
Cătălin Iacob, liderul consilierilor locali ai USR Constanța: “Era o decizie de așteptat că vor ieși de la guvernare, dar eu nu înțeleg supărarea lor, pentru că toate măsurile pe care Guvernul le-a luat erau scrise într-un protocol pe care l-au semnat”
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 20:06

Cătălin Iacob, liderul consilierilor locali ai USR Constanța: “Era o decizie de așteptat că vor ieși de la guvernare, dar eu nu înțeleg supărarea lor, pentru că toate măsurile pe care Guvernul le-a luat erau scrise într-un protocol pe care l-au semnat”

Partidul Social Democrat a decis retragerea sprijinul acordat premierului Ilie Bolojan. Liderul consilierilor locali ai USR Constanța, Cătălin...

Cătălin Iacob, liderul consilierilor locali ai USR Constanța: “Era o decizie de așteptat că vor ieși de la guvernare, dar eu nu înțeleg supărarea lor, pentru că toate măsurile pe care Guvernul le-a luat erau scrise într-un protocol pe care l-au semnat”
Un polițist din cadrul IPJ Tulcea s-ar fi împușcat mortal
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 19:31

Un polițist din cadrul IPJ Tulcea s-ar fi împușcat mortal

La data de 20 aprilie 2026, în jurul orei 16:55, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire...

Un polițist din cadrul IPJ Tulcea s-ar fi împușcat mortal
„Momentul Adevărului”: PSD a decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 19:25

„Momentul Adevărului”: PSD a decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan

Partidul Social Democrat a decis, luni, să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Aproximativ 5.000 de membri ai organizațiilor...

„Momentul Adevărului”: PSD a decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 19:17

DGEP Constanța va fi reoganizată și 13 posturi vor fi desființate

13 posturi vor fi desființate, în urma reorganizării Direcției Generale de Evidența Persoanelor Constanța. Cel puțin așa prevede proiectul de...

DGEP Constanța va fi reoganizată și 13 posturi vor fi desființate
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 18:31

Ode to a Master – The Spirit of Garbis Dedeian, concert-omagiu

Joi, 23 aprilie (de la ora 19:00), Sala Radio va fi scena unui concert emoționant: Ode to a Master – The Spirit of Garbis Dedeian, un...

Ode to a Master – The Spirit of Garbis Dedeian, concert-omagiu
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 17:50

„Momentul Adevărului”: A început evenimentul în care PSD decide dacă retrage sprijinul politic premierului

Aproximativ 5.000 de membri ai organizațiilor județene PSD și ai Consiliului Politic Național al partidului decid luni dacă retrag sprijinul...

„Momentul Adevărului”: A început evenimentul în care PSD decide dacă retrage sprijinul politic premierului
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 17:32

Sania de treierat, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

Sania de treierat sau „dicania” prezintă importanță pentru studiul practicării tradiționale a agriculturii în Dobrogea. Treieratul pe arie...

Sania de treierat, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța