Ascultă Radio România Constanța Live

Galeria cu trofee a DNA pe luna aprilie

Galeria cu trofee a DNA pe luna aprilie

Publicat de Bogdan Comșa, 15 mai 2015, 16:26

În cursul lunii aprilie 2015, în dosare de corupție instrumentate de DNA, au rămas definitive 23 de hotărâri judecătorești prin care au fost condamnați 43 de inculpați, dintre care: un preşedinte de consiliu judeţean, un judecător, un procuror, un grefier, doi avocaţi, doi primari, doi viceprimari, un preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal , un adjunct al şefului unui Inspectorat Școlar Județean ş.a.

Pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 43 de inculpaţi sunt cuprinse între 7 ani închisoare şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei.

Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunțarea deciziilor, motivarea acestora și transmiterea acestor decizii de către instanțele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferență de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluțiile de condamnare definitive, la momentul pronunțării acestora, sub formă de comunicate de presă / se arat[ ]ntr.un comunicat de presă primit de la Direcţia Naţională Anticorupţie

Țoiu: Bombardamentele de luni noaptea – o caracteristică a războiului de agresiune dus de Rusia
Actualitate marți, 11 noiembrie 2025, 15:08

Țoiu: Bombardamentele de luni noaptea – o caracteristică a războiului de agresiune dus de Rusia

Noaptea trecută, Rusia a bombardat din nou Ucraina, cu consecințe pe teritoriul României, o ‘caracteristică a războiului de...

Țoiu: Bombardamentele de luni noaptea – o caracteristică a războiului de agresiune dus de Rusia
DIALOGURI LA ZI | Specialistul în adicții Cristian Oprișan, invitatul emisiunii de marți
Actualitate marți, 11 noiembrie 2025, 14:49

DIALOGURI LA ZI | Specialistul în adicții Cristian Oprișan, invitatul emisiunii de marți

Alcoolul, fumatul electronic, băuturile energizante și jocurile de noroc au propulsat România în topul european al dependențelor în rândul...

DIALOGURI LA ZI | Specialistul în adicții Cristian Oprișan, invitatul emisiunii de marți
MEDGIDIA: Ceremonial de comemorare a eroilor din Primul Război Mondial
Actualitate marți, 11 noiembrie 2025, 14:45

MEDGIDIA: Ceremonial de comemorare a eroilor din Primul Război Mondial

Data de 11 noiembrie 1918 este data la care a fost încheiat Armistițiul de la Compaigne, Franța, între Imperiul German și Puterile Antantei,...

MEDGIDIA: Ceremonial de comemorare a eroilor din Primul Război Mondial
Ministrul Apărării: România datorează recunoştinţă şi respect celor care şi-au jertfit viaţa sub tricolor
Actualitate marți, 11 noiembrie 2025, 14:39

Ministrul Apărării: România datorează recunoştinţă şi respect celor care şi-au jertfit viaţa sub tricolor

România datorează recunoştinţă şi respect celor care şi-au jertfit viaţa sub tricolor, a transmis astăzi ministrul Apărării Naționale,...

Ministrul Apărării: România datorează recunoştinţă şi respect celor care şi-au jertfit viaţa sub tricolor
Actualitate marți, 11 noiembrie 2025, 14:26

Reducerea contingentului american nu afectează postura de securitate și descurajare a NATO în România

Reducerea contingentului american nu afectează postura de securitate și descurajare a NATO în România, țara noastră rămânând integrată în...

Reducerea contingentului american nu afectează postura de securitate și descurajare a NATO în România
Actualitate marți, 11 noiembrie 2025, 14:03

Nicuşor Dan: Traversăm cea mai gravă criză de securitate în Europa după al Doilea Război Mondial

Continuăm să traversăm cea mai gravă criză de securitate din Europa de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, a afirmat, marţi,...

Nicuşor Dan: Traversăm cea mai gravă criză de securitate în Europa după al Doilea Război Mondial
Actualitate marți, 11 noiembrie 2025, 13:50

FOTOREPORTAJ | Strada Valea Portului din Constanța a fost închisă circulației, din cauza riscului de surpare

Primăria Constanța a închis, recent, pe termen nelimitat, circulația auto pe strada Valea Portului, invocând riscul de surpare a carosabilului,...

FOTOREPORTAJ | Strada Valea Portului din Constanța a fost închisă circulației, din cauza riscului de surpare
Actualitate marți, 11 noiembrie 2025, 13:04

TULCEA: Bărbat băut și fără permis, urmărit în trafic, după ce nu a oprit la semnalele polițiștilor

La data de 10 noiembrie 2025, în jurul orei 10.45, polițiștii rutieri din cadrul Secției 2 de Poliție Rurală Măcin, au depistat, în comuna...

TULCEA: Bărbat băut și fără permis, urmărit în trafic, după ce nu a oprit la semnalele polițiștilor