Cele mai multe vacanţe de 1 Mai cumpărate online au fost la munte
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 mai 2015, 14:30
Anul acesta muntele a fost destinaţia preferată a celor care şi-au rezervat minivacanţa de 1 mai pe internet. Mai puţin de jumătate dintre cei care urmăresc site-urile de turism şi-au făcut rezervare online pe litoralul românesc pentru acest sfârşit de săptămână.
70% dintre românii care au plecat de acasă de 1 mai petrec împreună cu familia şi prietenii în staţiunile de la noi. În topul destinaţiilor preferate sunt: Valea Prahovei, litoralul Mării Negre şi Delta Dunării.
Contrar aşteptărilor, aproximativ jumătate dintre cei chestionaţi au spus că îşi doresc o vacanţă la munte, şi nu la mare. Lipsa banilor i-a obligat pe 30% dintre respondenţi să rămână acasă.
Cei care au plecat în minivacanţa de 1 Mai şi-au propus să cheltuiască între 400 şi 800 de lei de persoană.
Preferate pentru zilele libere de la început de mai sunt drumeţiile şi petrecerile. Urmează picnicul, grătarul şi focul de tabără. Cei mai mulţi doresc să îşi petreacă vacanţa alături de familie şi doar un sfert dintre respondenţi preferă să se relaxeze cu prietenii.
Peste 65% dintre cei care şi-au facut rezervări pentru 1 Mai şi-au cumpărat pachetul turistic sau cazarea pe internet.
Studiul a fost realizat de site-ul de rezervări hotelguru.ro, pe un eşantion de 630 de respondenţi din România, care au participat online la completarea chestionarului în luna aprilie.
Sursa – stiri.tvr.ro