Ascultă Radio România Constanța Live

Lansare de carte la Constanţa: „Umor şi umorişti dobrogeni”

Lansare de carte la Constanţa: „Umor şi umorişti dobrogeni”

Publicat de Bogdan Comșa, 17 aprilie 2015, 19:06

Clubul Umoriştilor Constănţeni vă invită la lansarea volumului „Umor şi umorişti dobrogeni”.

Lucrarea, realizată de ziaristul şi scriitorul Traian Brătianu, este o adevărată enciclopedie a satirei şi umorului născute în ţinuturile dintre Dunăre şi mare.

În paginile ei, sunt prezenţi peste 108 autori de panseuri, aforisme, epigrame, catrene, fabule, poezii vesele, foiletoane, schiţe, nuvele, romane, teatru, dar şi caricaturişti ori autori de benzi desenate.

Toţi au în comun faptul că au cultivat, în lucrările lor, intens sau ocazional, satira şi umorul.

Unui număr de 95 de umorişti, autorul le-a dedicat câte un capitol special, care include o schiţă biografică şi câteva exemplificări din lucrările lor.

Volumul este deschis de cuvântul introductiv „Mai în glumă, mai în serios…”, semnat de Dan Norea, preşedintele Clubului Umoriştilor Constănţeni şi de prefaţa „Pledoarie pentru umor”, semnată de Traian Brătianu, un eseu despre umor, istoria umorului românesc, în general, şi a celui dobrogean, în particular, despre instituţiile sale (cenacluri, cluburi, asociaţii, publicaţii).

Apărută sub îngrijirea Editurii Fundaţiei „Andrei Şaguna”, lucrarea are o valoare documentară remarcabilă, fiind o contribuţie importantă la istoria culturii dobrogene.

Lansarea va avea loc sâmbătă, 18 aprilie 2015, ora 11, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, în sala mică. Prezentarea volumului va fi urmată de un recital de umor.

umor si umoristi dobrogeni

În noul sezon estival, forța de muncă este asigurată de angajați din alte țări
Actualitate marți, 24 martie 2026, 15:14

În noul sezon estival, forța de muncă este asigurată de angajați din alte țări

Pentru anul acesta, în perspectiva sezonului estival, se estimează că forța de muncă necesară activităților sezoniere din turism este...

În noul sezon estival, forța de muncă este asigurată de angajați din alte țări
Județul CONSTANȚA: Peste 4.450 de elevi au susținut simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică
Actualitate marți, 24 martie 2026, 14:46

Județul CONSTANȚA: Peste 4.450 de elevi au susținut simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică

Peste 4.450 de elevi din județul Constanța au susținut astăzi (marți) simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică....

Județul CONSTANȚA: Peste 4.450 de elevi au susținut simularea națională a examenului de Bacalaureat, proba la matematică
Jandarmii constănțeni au răspuns apelului campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”
Actualitate marți, 24 martie 2026, 14:39

Jandarmii constănțeni au răspuns apelului campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au răspuns luni și marți, apelului campaniei „Donează sânge, salvează o...

Jandarmii constănțeni au răspuns apelului campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”
Muzeul de Artă Populară Constanța organizează un atelier de pictură pe sticlă cu tema „Buna Vestire”
Actualitate marți, 24 martie 2026, 14:09

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează un atelier de pictură pe sticlă cu tema „Buna Vestire”

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează joi, 26 martie, de la ora 13.00, un atelier de icoane pe sticlă cu tema „Buna Vestire”. Sursa...

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează un atelier de pictură pe sticlă cu tema „Buna Vestire”
Actualitate marți, 24 martie 2026, 13:58

Radio România și UZPR au semnat un parteneriat strategic pentru susținerea jurnalismului de calitate

Radio România și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România au semnat, marți, un protocol de colaborare care vizează consolidarea...

Radio România și UZPR au semnat un parteneriat strategic pentru susținerea jurnalismului de calitate
Actualitate marți, 24 martie 2026, 13:35

DNCS: A fost lansată o nouă campanie națională – „Uniți împotriva escrocheriilor”

Inițiativa încurajează consumatorii să recunoască și să evite mai ușor diferitele tipuri de înșelătorii, prin exemple reale, educație și...

DNCS: A fost lansată o nouă campanie națională – „Uniți împotriva escrocheriilor”
Actualitate marți, 24 martie 2026, 13:28

Constănțenii au trimis autorităților locale peste 50 de propuneri referitoare la proiectul privind interzicerea jocurilor de noroc

Fără săli de jocuri la parterul blocurilor, în apropierea unităților de învățământ sau a spitalelor și reguli stricte de funcționare....

Constănțenii au trimis autorităților locale peste 50 de propuneri referitoare la proiectul privind interzicerea jocurilor de noroc
Actualitate marți, 24 martie 2026, 13:21

Adoptă un cățel | Onix și Blackie își caută o familie

Primăria Municipiului Constanța face un nou apel la solidaritate și responsabilitate civică, continuând campania de adopție a câinilor fără...

Adoptă un cățel | Onix și Blackie își caută o familie