Ascultă Radio România Constanța Live

Îmbinarea actului artistic cu emoția religioasă la Muzeul de Artă Populară din Constanța

Publicat de Carmen Secuiu, 10 aprilie 2015, 09:33

Sub îndrumarea specialiștilor de la Muzeul de Artă din Constanța, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, elevii dobrogeni s-au familiarizat cu tehnica tradițională a încondeierii ouălor și au vizionat expoziția organizată cu prilejul celui mai mare eveniment al creştinătăţii- Învierea Domnului, „Sărbătoarea Paștelui în satul tradițional”.

Cele mai frumoase lucrări ale micilor artişti vor fi adunate într-o miniexpoziţie, iar copiii vor fi premiaţi.

Maria Magiru, directorul Muzeului de Artă Populară, a declarat că e foarte important ca elevii să treacă pragul instituţiei, deoarece se familiarizează cu obiectele de muzeu.

Directorul Muzeului de Artă Populară, Maria Magiru, cu detalii.

carmensecuiu@radioconstanta.ro

Definitivat 2026: Peste 6.300 de cadre didactice au promovat examenul, 40 dintre ele cu media 10
Educație marți, 21 iulie 2026, 08:10

Definitivat 2026: Peste 6.300 de cadre didactice au promovat examenul, 40 dintre ele cu media 10

Primele rezultate la examenul de definitivare în învăţământul preuniversitar indică faptul că, din cei 9.269 de candidați, 6.345 de cadre...

Definitivat 2026: Peste 6.300 de cadre didactice au promovat examenul, 40 dintre ele cu media 10
CONSTANȚA: Şcoala de Vară CCMESI – “Aplicaţii în Ecologie Urbană: Natura de acasă – Conservarea naturii urbane în contextul adaptării oraşelor la schimbările climatice”
Educație miercuri, 15 iulie 2026, 14:33

CONSTANȚA: Şcoala de Vară CCMESI – “Aplicaţii în Ecologie Urbană: Natura de acasă – Conservarea naturii urbane în contextul adaptării oraşelor la schimbările climatice”

Studenți, masteranzi și specialiști din țară participă, în aceste zile, la cea de-a XIII-a ediţie a Şcolii de Vară CCMESI (Centrul de...

CONSTANȚA: Şcoala de Vară CCMESI – “Aplicaţii în Ecologie Urbană: Natura de acasă – Conservarea naturii urbane în contextul adaptării oraşelor la schimbările climatice”
AUDIO | 10 pe linie, la BAC, după afișarea rezultatelor finale: Iarina Georgescu, de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, a crezut în lucrarea ei perfectă
Educație luni, 13 iulie 2026, 13:52

AUDIO | 10 pe linie, la BAC, după afișarea rezultatelor finale: Iarina Georgescu, de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, a crezut în lucrarea ei perfectă

Tânăra Iarina Georgescu, absolventă a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, este cea de-a doua elevă din județul Constanța care a...

AUDIO | 10 pe linie, la BAC, după afișarea rezultatelor finale: Iarina Georgescu, de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, a crezut în lucrarea ei perfectă
Rată maximă de promovare la examenul bacalaureat în trei colegii militare din țară
Educație luni, 13 iulie 2026, 13:18

Rată maximă de promovare la examenul bacalaureat în trei colegii militare din țară

Rezultatele obținute de absolvenții colegiilor naționale militare la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2026, confirmă...

Rată maximă de promovare la examenul bacalaureat în trei colegii militare din țară
Educație duminică, 12 iulie 2026, 17:44

O nouă etapă în cadrul procedurii de admitere la liceu: Completarea fișelor cu opțiuni

Mâine începe o nouă etapă în cadrul procedurii de admitere la liceu. Absolvenţii de gimnaziu şi părinţii lor, asistaţi de foştii...

O nouă etapă în cadrul procedurii de admitere la liceu: Completarea fișelor cu opțiuni
Educație duminică, 12 iulie 2026, 17:32

Rezultatele finale de la Bacalaureat, publicate cu o zi mai devreme

Rezultatele finale la examenul de la prima sesiune a examenului de bacalaureat au fost publicate din această după-amiază, cu o zi mai devreme...

Rezultatele finale de la Bacalaureat, publicate cu o zi mai devreme
Educație joi, 9 iulie 2026, 15:00

Peste 8.000 de locuri pentru studii de licență și masterat, la Universitatea Ovidius din Constanța

Universitatea Ovidius din Constanța oferă peste 8.000 de locuri pentru programele de studii universitare de licență și masterat în anul...

Peste 8.000 de locuri pentru studii de licență și masterat, la Universitatea Ovidius din Constanța
Educație miercuri, 8 iulie 2026, 10:30

Au fost publicate rezultatele finale la Evaluarea Națională

Rezultatele finale la Evaluarea Națională, după rezolvarea contestațiilor, au fost publicate miercuri. Ministerul Educației și Cercetării a...