Klaus Iohannis, la bilanţ cu partidele politice
Publicat de Bogdan Comșa, 4 aprilie 2015, 20:15
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că, după sărbătorile de Paşti, va relua consultările cu partidele politice.
Într-un mesaj postat pe Facebook, el a precizat, că împreună cu reprezentanţii partidelor va evalua cât s-a realizat din calendarul acţiunilor stabilite la începutul sesiunii parlamentare.
Vă reamintim că, în cadrul consultărilor legate de agenda primei sesiuni parlamentare din acest an, preşedintele României a subliniat nevoia de recredibilizare a Parlamentului în viaţa politică şi în conştiinţa cetăţenilor.
Printre temele abordate s-au aflat condiţiile de exercitare a votului în străinătate, eventualitatea schimbării legii partidelor politice, finanţarea transparentă a partidelor politice şi a campaniilor electorale, modificarea legislaţiei electorale.